Мне кажется, что несмотря на достаточно небольшой объем информации, которого можно добиться от правовых структур, в целом это не мешает журналисту представить полученную информацию объективно (если журналист - профессионал, конечно). Другое дело, насколько это полная информация. Думаю, прессе бы и хотелось делать продукт более выского качества, но всё в очередной раз упирается в оправдания из серии "...нет, это помешает следствию". Причем, даже когда проходит какое-то время, и вроде как уже можно задавать вопросы, уходит немало сил, чтобы найти человека, который все расставит по полочкам. И получается ли это хорошо - зависит от открытости интервьюера. А с этим у нас во многих случаях есть куда расти.
Сообщают ли журналисты другие сведения, помимо представляемых пресс-службами? Редко. Но не от лени. Думаю, в большинстве случаев проблема в том, что в этой отрасли информаторы могут найти много причин, причем законных, не говорить больше, чем надо говорить. В каком-то смысле считаю это правильным. Действительно, лучше узнать чуть позже какую-то новость, чем допустить побег преступника из страны. Но это касается, естественно, далеко не всех случаев. Хотечется ли большей прозрачности - да, однозначно да!
Новые точки соприкосновения прессы и юстиции найти нетрудно. Не стоит изобретать велосипед. Нужно просто посмотреть на примеры более развитых с демократическ

Nu cred ca putem face o afirmatie certa daca "presa si justitia sunt amici sau inamici", desi din punctul de vedere al unor reprezentanti din justitie probabil ca ar opta mai mult spre "inamic" :).
Indubitabil, rolul presei este unul absolut necesar intr-o societate democratica in care pretindem ca se respecta drepturile omului si justitia este in slujba cetateanului. Si presa poate de veni o porta-voce a cetateanului de rind care sa nu permita petrecerea anumitor actiuni ce are periclita drepturile omului. Cu regret, in R. Moldova lucrurile stau inca departe de ceea ce se asteapta de la o societate democratica cu privire la raportul presa-justitie si drepturile omului; din motive imputabile ambelor parti, dar si din motivul nivelului slab al culturii juridice a societatii . Pe de o parte, nu o data am afirmat ca rareori presa isi face bine treaba cind face o investigatie cu privire la o chestiune juridice, din simplul motiv ca nu este specializata pe filiera juridica: terminologia juridica, notiuni generale despre sistemul de drept/legislatie etc, și fiindca nu respectă acele limite legale și de etica profesionala. ( Am patit si personal, cind oferind un interviu despre un caz juridic, la TV informatia a fost atit de trunchiata incit mesajul scontat a fost vadit manipulat).
Pe de alta parte, și reprezentantii justiției undeva monopolizeaza accesul la la informatia de interes public din motive de frica, de a nu fi intimidati, dar si de a nu le perturba cumva "mersul obisnuit de munca ". Totusi am intilnit judecatori care constientizeaza importanta relatiei cu presa si doresc sa faca cursuri de instruire pentru a fi invatati cum sa informeze corect presa cind sunt intervievati fara a se lasa provocati si fara a depasi acele limite legale si etice.
Prin urmare, cred ca e o responsabilitatea a ambelor parti de a stabili un raport de comunicare si informare obiectiva, pentru ca cetateanul de rind sa poata beneficia de acest lucru si eventual sa-si dezvolte acel nivel de cultura juridica , incit sa devina o voce atunci cind sunt amenintate drepturile omului.
Dar asta s-ar realiza cu timpul, cind s-ar forma o practica bine fundamentata de activitate sanatoasa si responsabila din partea ambelor parti, in care foarte clar s-ar stabili si acele limite legale.

Terminologia juridică e una deosebită, iar instituțiile din domeniu trebuie să înțeleagă că atunci cînd scriu comunicate de presă să îl scrie într-un limbaj nu doar pentru cei care au facut dreptul, dar pentru toți ceilalți.

Am sesizat o oarecare “frică” a unor reprezentanți ai justiției de a interacționa cu presa, or se tem din varii motive să fie puși sub “lupă”, deseori nejustificată această frică. Totodată, reprezentanții mass media simt aceste frici și au senzația că dețin adevărul absolut în mîini și pot ușor manipula informațiile obținute în varii feluri. E periculos acest lucru, or presa este cea care creează percepții tuturor a ceea ce se întîmplă în justiție și omul va crede ce se spune la televizor sau ce se scrie în ziare, chiar dacă niciodată nu a interacționat cu justiția. Vreau să concluzionez cu un gînd enunțat mai sus, fiecare trebuie să își facă treaba cu bun simț. Sunt oameni profesioniști și în justiție, și în presă, ar fi doar bine să cream ocazii ca aceștia să se întîlnească.

Independența- este principiul valabil, atît pentru justiție, cît și pentru presă. Cert este că una trebuie să o completeze pe cealaltă . Presa poate ajuta mereu justiția ca aceasta să fie transparentă, iar oamenii să cunoască ceea ce real se întîmplă în acest sector, ce decizii se iau și cît de echitabile sînt acestea pentru subiecții vizați. Prin urmare, presa ar trebui să fie unul din cei mai înverșunați apărători ai independeței justiției. Ambele puteri sunt pînă la urmă cele care sancționează abuzurile celorlalte puteri în stat.

Dar….să trecem d el ace ar trebui să fie, la ceea ce există actualmente.

Observațiile personale din ultimii ani mă fac să cred că totuți justiția devine din ce în ce mai transparentă și mai deschisă față de public, prin utilizarea diferitor mijloace: înregistrările audio din instanță, ședințele publice ale ședințelor de judecată, ședințele publice ale ședințelor Consiliului Superior al Magistraturii, publicarea obligatorie a deciziilor pe portalurile instanțelor de judecată, consolidarea capacităților unităților responsabile din instituții de comunicarea cu presa, întîlnire informale cu jurnaliștii și capii justiției moldovenești, traininguri pentru jurnaliști pe justiție, etc. Lucrurile oarecum se mișcă în direcția corectă, însă…

Se întîmplă adesea, că serviciile de presă să fie mai reticente în furnizarea informației necesare presei. Prin urmare, aceștia sunt învinuiți pentru faptul că nu sunt suficienți de deschiși. Ideal ar fi ca judecătorul să nu comunice cu presa doar de dragul ca să caute o aprobare publică la deciziile pe care le va lua. Acesta nu trebuie să fie influențat de opinia publică vis a vis pe cazul pe care îl analizează, or datoria lui este de a lua o hotărîre corectă și echitabiă, iar aceasta nu neapărat va fi și una populară. Însă, informația generală de interes public trebuie neapărat comunicată.

Presa nu poate oferi informatii clare si obiective decat in cazul in carea functioneaza independent . Altfel, va reflecta opinia intereselor pe care le serveste. si mai mult decat atat, prin modul cum prezinta, va manipula opinia publicului in favoarea unor astfel de interese. In cazul in care sint interese de aparat, jurnalistii au “acces" exact la informatiile de care au nevoie, in timp util si pe cat de detaliate este necesar.

Pe de alta parte, publicul insusi poate deveni un instrument de presiune pentru solutionarea unor cazuri expuse in presa. Uneori calea aceasta ramane singura metoda pentru a determina o reactie din partea celor din justitie.

Ca sa ma refer aici la presiunea pe care presa si publicul o pot face in anumite cazuri pentru a “amenda” sau solutiona o situatie, aduc exemplul recent al situatiei graffittiului Sf Gheorghe din Bucuresti care a coagulat presa si publicul si
explodat in media (si social media) din Romania cu doar putin timp in urma. Nu este exact la tema, insa este relevant pentru unghiul despre care am vorbit.

http://www.dcnews.ro/graffiti-ul-cu-sfantul-gheorghe-ters-la-presiunea-bor-ironii-virale-pe-facebook-sondaj-dcnews-voteza-i-tu_475122.html

Desi stiu cateva cazuri din MD in care presa a reusit sa influenteze clarificarea unor situatii, raman interesata de studii de caz in continuare, daca acest va fi un subiect de discutie pe forum.

Vast subiect...

Sa pornim de la faptul ca (cel putin asa consider eu) datoria suprema a jurnalistului, "la raison d'être" este sa informeze cetatenii, cu o singura constrangere, dar fundamentala si discalifianta: sa nu minta (ceea ce implica sa faca tot posibilulpentru a se asigura ca informatia difuzata de el nu este falsa)!

Tot ce depaseste aceasta misiune de informare (cum ar fi de exemplu luarea de pozitie, comentarii, partizanat, etc, etc) nu mai face parte din aceasta meserie. Pentru mine, atunci când jurnalistul detine o informatie si nu o divulga (putin conteaza motivele), el e pe cale deja de a minti.

Asa deci, in opinia mea, jurnalistii TREBUIE sa informeze publicul despre tot, inclusiv cazuri aflate in cercetare, indiferent de opinia si dezideratele "Justitiei".

Cam asa vad eu lucrurile.

Fiecare jurnalist își contruiește propria relație cu Justiția. Dacă e harnic și nu a ajuns în mass-media întâmplător, va avea grijă ca materialele sale să fie încheiate la toți nasturii. Va face toate demersurile necesare pentru a ajunge dincolo de comunicatele și conferințele de presă. Asta îi va spori credibilitatea și va atrage mai mulți cititori.

Totodată, nu pot să nu fiu de acord cu unii colegi care au comentat la acest subiect: relația Justiție-presă a devenit mai bună. Dacă acum câțiva ani era aproape imposibil să ai acces la detalii din anumite dosare, astăzi lucrurile stau mai bine. De multe ori depinde de autor ce și cât vrea să afle.

Să nu uităm, totuși, că și oamenii legii au propriiile interese. Așa că depinde de priceperea noastră ce și câtă informație folosim, dar și de felul în care ne ambalăm subiectele.

De cele mai dese ori, cred că vreo 90% din cazuri, jurnaliștii nu merg mai departe de comunicatele de presă remise de instituții sau comunicat + apel telefonic/sincron video. E și din cauza că cele mai multe informații oferite de instituțiile de drept țin de condamnări pentru infracțiuni mici sau crime săvîrșite în urma consumului de alcool, care trec în știri pentru a umple banda.

Dosarele de rezonanță țin topul știrilor în ziua aflării/comunicării despre acestea, fiind reluate ca background cu fiecare nou episod al descinderilor/punerii pe rol a cauzelor/judecării sau eliberării învinuiților. Dar se uită la fel de repede ca și comunicatele de presă despre omorul unei bărîne în comuna X.

Câteva exemple: asasinare omului de afaceri Igor Basarab, decesul în urma unei explozii a președintelui Federației de Tenis Igor Țurcan, asasinarea lui Ion Stratulat la terasa Galaxy din centrul capitalei, „Pădurea Domnească” sau „crima de la Durlești” - sînt cazuri răsunătoare care au stat pe BREAKING NEWS la momentul aflării despre acestea, dar uitate acum.

Nu prea mulți jurnaliști s-ar apuca astăzi să investigheze acum aceste cazuri decît doar la împlinirea unui an/doi/trei de la producerea acestora să dea o știre precum că „acum X ani a avut loc”, „vinovații se află în libertate” și un background kilometric despre caz.

Presa poate că este numită „cea de-a patra putere”, dar oficial, în stat, sînt recunoscute doar „trei puteri”: legislativă, executivă și judecătorească. Presa nu are putere de decizie și nu poate influența mersul lucrurilor decît prin supunerea oprobriului public a unor ilegalități comise de factori ai primelor puteri în stat.

Cum ar putea însă face acest lucru atunci cînd concreșterea celor trei puteri în stat este atît de mare, exponenți ai primelor două puteri îi controlează pe cei ai puterii a treia și dețin instituții ale celei de-a patra puteri? Cum pot fi supuși oprobriului public exponenții guvernării care au făcut posibil furtul miliardului, sînt suspectați de sustragerea acestuia, dar declară sus și tare că unica lor dorință este ca cei vinovați să fie trași la răspundere?!

În condițiile unui stat capturat, doar măria sa alegătorul poate sancționa clasa politică în cadrul alegerilor (deocamdată parțial) libere și corecte.

Тема хорошая. Проблема существует давно. К сожалению мало журналистов, которые умеют грамотно и правильно подходить к вопросу, буквально, "вытягивания" информации. В итоге, "владеющие информацией", но тщательно скрывающих ее, недовольны и сетуют на не профессионализм журналистов; журналисты, прикрывают свой не профессионализм - причиной закрытости служб, а народ в недоумении - страна у нас такая, что с них взять, народ даже не станет разбираться, кто виноват. Так вот. В случае прозрачности и своевременного (нет, быстрого, по востребованию) предоставления информации: 1) Народ - признает "четвертую власть" и сможет, опираясь на достоверную информацию, выстраивать свою четкую гражданскую позицию. 2) Журналисты не смогут исказить факты. 2) А Юстиция смело сможет рассчитывать на то, что СМИ не станут спекулировать отсутствием адекватной коммуникацией с "вершителями" и использовать этот факт в целях пропаганды и манипуляции ОМ. Да будет так!