Ne pare rau, perioada de dezbatere a acestei teme a expirat
29 May 2015, 16:56 #21 0
Stimați prieteni, în cazul în care există vreo problemă cu afișarea comentariilor din punct de vedere tehnic, vă rog frumos să ne anunțați despre acest lucru. Merci
29 May 2015, 14:24 #22 +1
Presa si justitia nu au cum sa fie amici. Nu se inteleg si nici nu se straduie sa fie intelese una de catre cealalta. Asa cum procurorul, politistul si judecatorul nu intelege de ce ii trebuie jurnalistului mai multa informatie decat comunicatul de presa, ca ii trebuie ASTAZI, nu peste jumatate de an, la fel jurnalistul nu intelege politistul, procurorul sau judecatorul ca exista secretul anchetei si ca pentru nerespectare poti fi cercetat chiar penal, iar in cel mai bun caz disciplinar.
O relatie mai buna intre aceste doua tabere ar putea fi daca exponentii justitiei ar fi ajutati sa inteleaga cum lucreaza presa, iar exponentii presei sa fie ajutati sa inteleaga cum lucreaza justitia. Poate niste vizite reciproce de curtoazie :-)
Mai e o chestie care afecteaza relatia justitie -presa. Jurnalistii nu prea le au cu notiunile juridice, iar aceasta ii face mici si neimportanti in fata justitiarului. Daca nu stii ce si cum sa intrebi un procuror sau un judecator, nu ai cum sa te astepti sa fii tratat cu respect si mai ales de la egal la egal. Acum 9 ani, procurorul sef din Balti mi-a spus verde in ochi ca nu are ce vorbi cu mine, daca nu citesc legea, ca sa vorbim aceeasi limba. Mi-a dat mai multe Cod-uri si mi -a spus sa vin dupa informatie abia dupa ce le citesc. Initial m-am suparat, dar peste cativa ani unii procurori si judecatori ma intrebau daca am facut Facultatea de Drept, dupa ce le adresam intrebari. Iar cand vorbesti cu ei aceeasi limba, obtii mai mult.
S-au schimbat multe in justitie, a devenit mai deschisa si nu mai sta incuiata cu 7 lacate. Fie ca aceasta schimbare a fost adusa de catre noii sefi, fie a fost impusa de noile tendinte post-7 aprilie, dar nu ne putem plange ca nu avem informatii din justitie. Poate ca nu e mura in gura, dar este.
Cineva spunea ca presa e interesata doar de scandal si senzational. Nu presa, ci societatea. Cititorii, telespectatorii nu vor sa vada materiale despre judecatori care traiesc din salariu, despre magistrati care dau sentinte dure, chiar daca sunt amenintati cu moartea, despre procurori care au salariu mai mic decat o vanzatoare sau despre politisti care stau cate 2-3 zile in "zasada" pentru a prinde un infractor. Publicul vrea sa auda in fiecare zi despre judecatori corupti cu castele, in justitie totul se vinde, fara bani nu-ti faci dreptate, politistii sunt niste criminali, iar procurorii acuza oameni nevinovati, plang catusele dupa ei. Asta vrea sa auda cetateanul si asta ii da presa.
29 May 2015, 15:28 #22 +1
Merci foarte frumos, dragă Ana pentru comentariu și pentru această scanare a realității existente în domeniul presă - justiție. Am mai spus pe aceste forum în repetate rînduri că specializarea jurnaliștilor ar permite o apropiere calitativă între magistrați și presă, și nu în ultimul rînd, între magistrați și public. Procurorii și judecătorii devind automat mai atent la întebărie care denotă posedarea terminologiei și a domeniului. Ei nu au cum să mintă, să spună generalități etc.. Inminarea de coduri si legi unui jurnalist mi se pare o intentie proastă, pentru că nu este suficient să le citești și nici nu e cazul să fie folosiți abritrar termeni din coduri fără a înețele sensul lor. Dacă ar fi atît de simplu în jurisprudență nu ar exista opinii separate, nu ar există sentinte sau decizii contestate etc. Elementar, întrebați pe oricine din magistrați care sunt condițiile legitimei apărări sau a stării de afect, veți auzi cel puțin vreo 50 de păreri diferite.
In fine, propunerile lansate de tine, dragă Ana sunt mai mult decît eficiente. Ar fi bine ca acestea să fie auzite și de magistrați. Există multă bună intenție din partea presei spre o apropiere, cum rămîne cu buna intenție a magistraților? Unii din ei nici măcar nu admit ideea că o bună relație cu presa ar însemna un mare beneficiu pentru ei: măcar și din perspectiva să vadă publicul cît este de dificilă prestația unui procuror, care este obligat să fie prezent la locul faptei la miezul nopții sau a unui judecător care este obligat să asculte ore în șir mizerii pe care doi soți aflați în divorț și le toarnă sau și mai grav, să examinez dosare cu omoruri triple cu deosebită cruzime? Vi se pare simplu? Deloc!
29 May 2015, 11:50 #23 0
De cele mai dese ori, cred că vreo 90% din cazuri, jurnaliștii nu merg mai departe de comunicatele de presă remise de instituții sau comunicat + apel telefonic/sincron video. E și din cauza că cele mai multe informații oferite de instituțiile de drept țin de condamnări pentru infracțiuni mici sau crime săvîrșite în urma consumului de alcool, care trec în știri pentru a umple banda.
Dosarele de rezonanță țin topul știrilor în ziua aflării/comunicării despre acestea, fiind reluate ca background cu fiecare nou episod al descinderilor/punerii pe rol a cauzelor/judecării sau eliberării învinuiților. Dar se uită la fel de repede ca și comunicatele de presă despre omorul unei bărîne în comuna X.
Câteva exemple: asasinare omului de afaceri Igor Basarab, decesul în urma unei explozii a președintelui Federației de Tenis Igor Țurcan, asasinarea lui Ion Stratulat la terasa Galaxy din centrul capitalei, „Pădurea Domnească” sau „crima de la Durlești” - sînt cazuri răsunătoare care au stat pe BREAKING NEWS la momentul aflării despre acestea, dar uitate acum.
Nu prea mulți jurnaliști s-ar apuca astăzi să investigheze acum aceste cazuri decît doar la împlinirea unui an/doi/trei de la producerea acestora să dea o știre precum că „acum X ani a avut loc”, „vinovații se află în libertate” și un background kilometric despre caz.
Presa poate că este numită „cea de-a patra putere”, dar oficial, în stat, sînt recunoscute doar „trei puteri”: legislativă, executivă și judecătorească. Presa nu are putere de decizie și nu poate influența mersul lucrurilor decît prin supunerea oprobriului public a unor ilegalități comise de factori ai primelor puteri în stat.
Cum ar putea însă face acest lucru atunci cînd concreșterea celor trei puteri în stat este atît de mare, exponenți ai primelor două puteri îi controlează pe cei ai puterii a treia și dețin instituții ale celei de-a patra puteri? Cum pot fi supuși oprobriului public exponenții guvernării care au făcut posibil furtul miliardului, sînt suspectați de sustragerea acestuia, dar declară sus și tare că unica lor dorință este ca cei vinovați să fie trași la răspundere?!
În condițiile unui stat capturat, doar măria sa alegătorul poate sancționa clasa politică în cadrul alegerilor (deocamdată parțial) libere și corecte.
29 May 2015, 11:28 #24 0
Ar fi ipocrit să nu recunoaștem ca lucrurile în ce privește relația presa/justiția s-au îmbunătățit un pic în ultimul timp, în sensul că deciziile de judecată sunt făcute publice, sunt publicate pe site-urile instanțelor, membrii CSM, CSJ sunt ceva mai deschiși atunci când îi abordezi, nu se mai discută de pe poziția „câini turbați și judecători onești”, dar mai e departe până la eliminarea „reticenței justiției față de transparență”, așa cum au scris tu, Ana. Mai ales dacă ai abordat neregulile din sistem sau ai scos în vileag averea unui om al legii, vei fi tratat, ca jurnalist, cu maximă reticență.
„Secretul anchetei” e încă un „argument beton” în R. Moldova, dar nu sunt rare cazurile când jurnaliștii încearcă să afle ce se ascunde dincolo de „secretul anchetei”. Acum îmi vine în minte cazul când au fost arestați mai mulți oficiali din domeniul sănătății și serviciile de presă ale instituțiilor de drept anunțau doar că e vorba de „licitații trucate”. Și noi, cei de la ZN, și alți colegi au investigat imediat și au găsit și licitațiile la care se refereau „enigmatic” comunicatele de presă.
Pe de altă parte, încă nu am ajuns, din păcate, să avem procese de judecată inițiate după ce jurnaliștii au descoperit nereguli, și nu e pentru că jurnaliștii nu le descoperă, dar pentru că… Pentru că.
Vreau să remarc aici și un alt fenomen, regretabil de altfel, care e destul de vizibil în ultimul timp. E vorba de prezența jurnaliștilor, de la anumite media, bineînțeles, de regulă de la cele controlate de liderii care „țin în mâini” instituțiile de drept, uneori înaintea ofițerilor la efectuarea de percheziții, arestări, procese de judecată etc. Și nu e vorba neapărat de „surse”, ci de interesele unora sau ale altora. Adică, dacă îndrăznești să critici sistemul…
În concluzie, reformele inițiate încă nu au reușit să doboare castele, iar relația dintre presă și justiție încă nu e dintre cele mai corecte.
29 May 2015, 14:21 #24 0
Dragă Raisa, îți multumesc frumos pentru comentariu, care e mai mult decît un comentariu, pe motiv că ridică mai multe probleme, remarcă în mod obiectiv și unele îmbunătățiri și pune degetul pe rană.
Sunt inadmisibile favorurile făcute unor jurnaliști în detrimentul altora prin oferirea unor informații, prin invitații la anumite evenimente sau prezență la locul faptei absolut întîmplătoare. Dincolo de faptul că acest lucru nu este corect din punct de vedere al deontologiei jurnalistice, asemenea prezențe a presei aranjate dinainte la locul unei rețineri sau percheziții afectează grav și așa-zisele măsuri procesuale care trebuie să fie realizate de către organele de urmărire penale: oamenii nu își fac meseria onest, ci vorba aia ”работают на камеру”. Și ce obținem? Nici jurnalism și nici justiție? Un fel de comenzi politice sau răfuieli personale. de regulă în asemenea scenarii mai sunt și terțe persoane care involuntar pot deveni țintele unei asemenea comenzi, cu ajutorul presei.
O alternativă a acestor ”aranjamente” ar fi existența unor jurnaliști specializați și instruiți foarte bine pe reflectarea subiectelor ce țin de justiție (pentru că haideți să recunoaștem unde-s doi juriști, sunt trei păreri). Pînă și cel mai profesionist jurnalist se pierde în jungla dosarelor cu rechizitorii și probe etc... Existența unor experți de acest gen permite obținerea opiniilor echilbrate, interpretarea normelor legale, explicarea unor procedee sau măsuri procesuale...Opinia lor ar contrabalansa astfel comenzile politice realizate prin intermediul justiției. Îmi aduc aminte un caz, cînd unul din liderii unei formațiuni politice a apărut în mai multe imagini video, cum încătușat fiind și înconjurat de escorta înarmată își aștepta decizia privind prelungirea mandatului de arest. Erau discuții kilometrice că este păzit cu ofițeri înarmați ca cel mai mare criminal din lume etc... Mulți dintre jurnaliști au preluat pe fb aceste discuții....Chiar și unii politicieni, inclusiv deputați. Ei bine lucrurile sunt mult mai simple decît par a fi: orice persoană, care are statut de deținut aflat în stare de arest preventiv, este escortat în Curtea de Apel sau Curtea Supremă de Justiție sub escortă înarmată. Aceasta este prevederea legală și punct. Am vrut să aduc acest exmeplu pentru a ilustra cum o referință legală poate neutraliza discu
29 May 2015, 11:13 #25 0
Acum citeva zile mai multi oficiali FIFA au ofst arestati de procurori chiar din sala unde era programat sa inceapa congresul organizatiei. Descinderea procurorilor si politiei a fost posibila datorita unei investigatii jurnalisitice. Va intrebati daca e posbil si la noi asa ceva? Sigur, dar cu o conditie. Investigatie de calitate si disponibilitatea functionarilor de a sifona informatii in presa. Intr-un sistem ermetic, de casta, cum e la noi, investigatiile jurnalistice sunt mai curind un detectiv in sine, decit o activitate profesionala de rutina. dar nu enimic peirdut. Totul abia incepe.
29 May 2015, 11:22 #25 0
Merci frumos pentru comentariu dl Ion Terguță. Investigațiile jurnalistice să fie cît mai multe. Să curgă gîrlă chiar. Atît doar că pînă și cele mai bune dintre ele, nu pot substitui instanțele oficiale care trebuie să se pronunțe vizavi de vinovăția sau nevinovăția persoanei. A face dezvăluiri interesante încă nu este suficient pentru sancționarea infractorilor, dar aceste dezvăluiri oricum determină opinii in societate, impun autoritățile să se autosesize.
Apropos, ar fi interesantă o statistică despre căte dosare penale au fost pornite în urma materialelor apărute în presă? Conform legii, autoritățile sunt obligate să reacționeze - autosesizîndu-se privind un caz de infractiune făcut public.
29 May 2015, 10:58 #26 0
Interesanta si necesara abordare, felicitari si va multumim! :-)
Presa a fost mereu barometrul starii unei societati, cum e presa, asa e si societatea. Or, multumesc lui Dumnezeu, in tarisoara noastra mai exista jurnalism adevarat , si care, da, reuseste sa 'forteze' uneori mana legiuitoului ca sa ia decizii in buchia legii. Justita & presa: ambele 'tabere' au nevoie una de alta din diverse considerente, sa speram ca reusim si la noi acasa sa avem o justitie transparenta si faptica in raport cu presa, iar presa - impartiala, social-responsabila si ferma . Asa dar, punctele comune intre justitie si presa: echitate, echidistanta, respectarea prezumtiei nevinovatiei (inainte de toate)...
29 May 2015, 14:16 #26 +1
Merci frumos, dragă Svetlana pentru comentariu. Unul din cei mai buni specialiști în fenomenologie penitenciară din România, prof.Gh.Florian spunea la un moment dat despre speranțele reformei justiției penale: idealiștii schimbă lumea, realiștii doar se conformează. Eu mă bucur, că printre cei care lucrează în domeniul comunicării și nemijlocit în presă există multă optimism că lucrurile pot merge mai bine și trebuie să fie așa. Este bine că ai punctat principiile care trebuie să stea la fundamentul unei trandemului presă-justiție, poate repetîndu-le mai des ajungem cumva să facem și uz de ele, în cel mai frumos sens al acestui cuvînt?!
28 May 2015, 21:49 #27 +1
Puterea judecatoreasca e a treia in stat, presa este a patra putere dar aceasta vecinatate arata ca relatia dintre ele este foarte ostila si asta pentru ca nu avem o justitie reformata, capabila sa starpeasca coruptia. Iar noi, jurnalistii chiar daca avem in vizor munca magistratilor nu putem spune prea multe societatii despre activitatea lor. Pentru ca sunt o casta care traieste mai mult cu interesul personal sau al politicienilor . Ceteanul a pierdut increderea ca isi poate apara drepturile in Moldova si merge in multe cazuri la CEDO sa-si caute dreptatea.
Increderea in justitie e la pamant. Din discutiile cu omul de la firul ierbii in cele mai dese cazuri este sugerata ideea ca avem nevoie de magistrati din afara tarii. Asta vorbeste despre multe. Asa ca domnilor judecatori, domnilor procurori, mingea e in terenul Dvs.
28 May 2015, 21:52 #27 0
Doamna Valentina Ursu, vă mulțumesc frumos pentru comentariu. După cele relatate mai sus de Dvs. îți vine să tragi cortina.
Pe un teren plin de disperare și dezamăgire este foarte greu să fii edificator, să vii cu idei noi și să inspiri oamenii. E și firesc, că măcinați de atîtea neîncrederi, oamenii văd salvarea numai prin aducerea magistraților din afară țării.
Operăm toți cu generalizări în ceea ce ține de eficiența justiției, judecînd în mare parte doar din dosarele de rezonanță...si din cauzele pierdute la CEDO. Analize clare si interesante despre cit de transparenta si dornica de comunicare cu presa justitia nu prea s-au facut, cel putin nu in ultimul timp. Intilniri sau cluburi de presă între magistrati si jurnalisti, nu sunt organizate sistematic, cum de altfel ar fi și normal, ci mai degrabă cu titlu de exceptie si sub egida proiectelor internationale de asistenta, fiind mai degraba evenimente publice, decit discutii interesante, dezbateri, confruntari de opinii...
Pe de altă parte, ați spus dvs mai sus o constatare foarte înțeleaptă - jurnalistii chiar daca avem in vizor munca magistratilor nu putem spune prea multe societatii despre activitatea lor. Credeți că lucrurile ar putea merge spre bine dacă ar exista mai multă apropiere, comunicare între justitie si presă. Dacă s-ar cunoaște mai multe din bucătăria interioară a unei decizii sau sentinte judecătorești, am putea miza pe o responsabilizare mai mare a judecătorilor si procurorilor?
28 May 2015, 20:36 #28 0
A fost un "atac rider" la MediaForum, comentariile precedente au disparut, pina miime dimineata vor fi restabilite. Acum se poate comenta...
28 May 2015, 20:44 #28 0
Devine tot mai interesant:) Prezumăm nevinovat serverul, provider-ul de internet sau administratorul de sistem.
28 May 2015, 20:35 #29 0
Relația dintre presă și justiție trebuie să se bazeze întîi de toate pe transparență, informare corectă, interes public, respectarea drepturilor fundamentale ale omului și cooperare.
Dezvoltarea unui dialog constructiv și consecvent dintre părți contribuie semnificativ la calitatea materialelor jurnalistice despre justiție și la o informare mai bună a cetățenilor. Părțile trebuie să găsească un echilibru între dreptul publicului la informare și drepturile celor aflați sub anchetă. Publicul trebuie să fie informat corect și cu o transparență totală în privința oricărui proces de interes public prezentat de justiție, în care persoanele vizate au adus prejudicii semnificative societății.
28 May 2015, 20:41 #29 0
Dragă Cristina, merci pentru comentariu. Da, exact asta ar trebui să se producă într-o lume ideală în care fiecare își face meseria onest și profesionist. Exact din aceste raționamente inițiem și noi aici asemenea discuții pentru a ne apropia tot mai mult de situația în care și unii și alții vor respecta normele legale și deontologice.
28 May 2015, 09:00 #30 0
Dragă Dan, îți mulțumesc pentru comentariul tău. Pui degetul pe niște răni care pulsează și cred că aducerea acestei discuții în spațiul public ar putea finisa chiar cu niște concluzii sau recomandări interesante atît pentru justiție cît și pentru presă. Este adevărat că presa din toată lumea alearga dupa senzație și după șocant. Și cel mai atractiv și mustos senzațional îl oferă, în mod cert - infracțiunea, detenția, condamnarea... Media mai de fiecare dată va scoate in vileag o hotarare ilegala sau un judecator corupt, dar mai rar suntem martorii unor materiale in presa care relevă hotarari bune sau un judecator cinstit. Iată de ce ajungem să avem generalizari negative asupra intregului sistem judiciar si asupra lucratorilor din acesta. Și în pofida tuturor discuțiilor care planează vizavi de coruptibilitatea sistemului de justiție, nu putem să-i numim pe toți magistrații corupți, chiar dacă ar exista doar un singur judecător cinstit în această țară. Pe de altă parte, umanitatea nu a inventat foarte multe metode de apărare a drepturilor încălcate. Astfel că pînă la proba contrarie, tot în instanță trebuie să ajungi ca sa iti faci dreptate sau referindu-ma la ce ati scris dvs, pot vehicula multe informatii incriminatoare despre unele persoane, dar pina nu exista o sentinta definitivă care il incrimineaza aceasta persoana beneficiaza de prezumtia de a fi nevinovat. afirmatia dvs referitor la jurnalistii profesioniști o impartasesc si eu . O presa independenta este una din conditiile sine qua non a unui stat de drept in care justitia, trebuie să fie independentă, inclusiv de presiunile publicului si a presei, dar cu suficient spațiu și instrumente de a critica o decizie judecătorească ilegală, de a avea acces la informațiile dintr-un dosar, de a participa la ședințele de judecată nestingherit...