Ne pare rau, perioada de dezbatere a acestei teme a expirat
06 Jul 2016, 21:23 #21 0
06 Jul 2016, 12:52 #22 0
Jurnalistul are misiunea de adun cât mai multe informații de la diverse surse. Și pe bună dreptate. Doar că realitatea zilei demonstrează contrariul, din păcate. Astăzi, reporterii merg din ce în ce mai puţin pe teren. Sunt "captivii" fluxului mare de informații care vine de pe on-line. Ei bine, și atunci poate dacă o vrea, iese pe teren și adună informațiile pentru a încropi o știre.
Un reporter bun deîn zadar deține informaţii care valorează cât o sută, dacă nu ştie să le transpună într-un reportaj, interviu sau schiță.
Un reporter bun are nevoie de BUN SIMȚ. În această meserie este vehiculată o frază “În jurnalsim ai nevoie de tupeu”. Ei bine, TUPEUL poate fi evidențiat ca îndrăzneală pentru obține și mai multe informații ca știrea să fie cât mai amplă, dar să nu aplici OBRĂZNICIA și IMPERTINENȚA - elemente care, din păcate, se întâlnesc în mediul jurnalistic.
Reporterul trebuie să aibă și anumite limite în goana de informații. Aceste limte sunt legate de toleranţă, respectul faţă de ceilalţi şi să respecte reputaţia şi viaţa privată a cetăţenilor şi nu se va folosi de metode interzise de lege pentru a obţine informaţii şi imagini despre aceştia.
06 Jul 2016, 08:20 #23 0
06 Jul 2016, 05:20 #24 0
05 Jul 2016, 22:15 #25 0
Foarte buna interventie Valentin Zaschievici . Experienta de ani buni in ziaristica isi spune cuvantul. Aceste exemple sunt foarte utile. In jurnalism mereu invatam si trebuie sa tinem cont de experienta colegilor, de lectiile ivatate. Jurnalistul este responsabil nu numai pentru ceea ce scrie, dar si pentru cei despre care scrie sau de la care se informeaza. Cat priveste colaborarea ziaristilor cu organele de drept, Politie, este un aspect demn de o discutie separata in cadrul acestui forum.
05 Jul 2016, 20:56 #26 0
Jurnalişti sânt şi ei ca toți oamenii ,fiecare procedează după felul lui de-a fi . Sânt de toate felurile şi după terminarea unor studii nimeni nu le poate interzice practicarea meseriei.Cei care nu ştiu să se remarce prin inteligența lor încearcă prin metode provocatoare neadecvate imitând şi ei pe alții la fel de impertinenți din străinătate.
05 Jul 2016, 20:16 #27 0
05 Jul 2016, 19:08 #28 +1
A face jurnalism de teren e cel mai frumos lucru din viața unui reporter, cel puțin pentru mine a fost așa. Frumos – din ce motiv? Întotdeauna mi-au plăcut reportajele din localitățile rurale, unde întâlnești oameni curați sufletește, care te primesc în casa lor cu tot dragul, își deschid sufletul în fața ta, considerându-te și judecător, și medic, și sfătuitor pentru orice problemă au. Cu astfel de oameni nu poți să te desparți așa, pur și simplu, să te duci a doua zi la redacție și să scrii ce îți trece prin cap. Ai o responsabilitate față de ei și anume: să scrii adevărul. Foarte ușor pot fi răniți și-o să trăiască apoi o viață cu sentimentul că jurnaliștii sunt ipocriți și fac orice pentru a obține informațiile care le convin. În una din redacțiile în care am lucrat, a telefonat un cititor dintr-o localitate din nord. Cu ceva timp în urmă, acolo a fost un coleg de al meu. La întoarcere, a făcut un reportaj foarte interesant despre cum trăiesc oamenii, cum se descurcă etc. Anume din acest motiv ne-a și sunat omul acela. Reporterul nostru, negăsind probabil ceea ce căuta, a inventat poveștile oamenilor. Aceștia s-au simțit tare ofensați.
Un gen de jurnalism practicat de mine, vechi de când există presa, dar rar practicat la noi, au fost reportajele „pe propria piele” sau intrând în pielea personajului. Acestea o să-mi rămână în suflet pentru toată viața. Când m-am deghizat în cerșetoarea Sfeta ca să aflu cum funcționează sistemul cerșetorilor, nimeni dintre persoanele cu care am contactat în acea zi nu și-au dat seama că nu eram din lumea lor. Eu chiar eram cerșetoare, mă bucuram pentru orice bănuț care cădea în cutia din fața mea, m-am speriat de moarte când un boschetar a zis că voi fi femeia lui și m-am bucurat când o țigancă m-a luat sub aripa ei, dar nu în mod dezinteresat: trebuia să lucrez cu ea sau pentru ea.
Au urmat o serie de astfel de reportaje: am vândut țigări la colț de stradă, am comercializat haine în locuri neautorizate, m-am înscris în cursa electorală, am încercat să testez integritatea morală a aleșilor poporului etc. Am făcut toate acestea pentru a vedea realitatea din alt unghi. Căci un fel de lume ți se arată când apari cu microfonul în mână și cu totul alta e când faci parte din acea lume.
Am luat doar câteva aspecte ale tematicii forumului dat, cea mai apropiată de inima mea, fără a da
05 Jul 2016, 19:07 #29 +1
Tema e grea. Se poate purta mult timp dezbaterea, foarte utilă și pentru începători, dar deopotrivă și pentru cei la final de carieră. Fiecare are câte ceva de învățat.
Cel mai mult ai de învățat din situațiile extreme, care te pun față în față cu gravitatea deciziilor și cu seriozitatea răspunderii pe care o ai ca jurnalist. De aceea voi începe cu o poveste.
Acum vreo 20 de ani, un ziarist cam tânăr, pe care-l cunosc (să-i zicem M), conducea departamentul de investigații al unei gazete importante din București. A descoperit, grație colegei sale A, o excelentă sursă apropiată lumii interlope. Un pakistanez pe nume K. Pe atunci România era țară de tranzit pentru migrația clandestină asiatică spre Vest. K a furnizat multe ponturi valoroase despre traficul de persoane, valorificate de către A și M în investigații jurnalistice.
Dar M avea prieteni în rândul polițiștilor de la Combaterea Crimei Organizate care i-au cerut, furnizându-i la rândul lor informații utile, să le facă cunoștință cu K, să le devină și lor informator. M a fost de acord, K nu a avut de obiectat și iată-l informator al poliției. În definitiv, ce putea fi rău în asta, scopul era doar binele public, nu-i așa?
Întâlnirile cu polițiștii aveau loc într-o încăpere mare cât o sală de școală, cu multe bănci, la etajul 6 al Poliției Capitalei. Acolo, la birouri, unii polițiști vorbeau cu martorii, alții interogau suspecții, alții povesteau cu informatorii. Inevitabilul avea să se producă. Cineva dintre persoanele aduse la interogatoriu l-a recunoscut fără echivoc pe K.
Într-o seară, pe la începutul lui martie, soția lui K, moldoveancă din Botoșani, îl sună în lacrimi pe ziaristul M: ”l-au răpit pe soțul meu, sunt membrii bandei lui C”. M a alarmat poliția și procurorii, au început căutările, însă târziu. După 3 zile, cadavrul lui K a fost descoperit sub un pod, la km 34 al Autostrăzii București Pitești. Era gol, legat cu mâinile la spate, avea tălpile și genitalele arse cu fierul de călcat. Murise înghețat, într-un pârâu.
Ucigașii fugiseră din țară, aveau să fie condamnați în contumacie.
După întâmplarea asta, M a devenit foarte atent cu sursele lui, a înțeles că informațiile pot fi mortale iar răspunderea ziaristului nu privește doar publicul său cititor, ci și libertatea sau viața oamenilor în carne și oase. Din câte știu, pe M îl mai bântuie câteoda
05 Jul 2016, 18:34 #30 0