Dezvoltarea și diversificarea presei online este, în general, un lucru foarte bun, doar că odată cu asta se extinde și jurnalismul copy-paste. Unii ziariști și redacții întregi nu fac altceva decât să paraziteze pe munca altora, plagiind și preluând neautorizat conținut de la alții. Dincolo de încălcarea normei deontologice care interzice – să-i zicem pe nume – furtul, apare și o altă problemă: această meteahnă a ziariștilor leneși poate avea drept consecință răspândirea la scară largă a unor informații inexacte, neverificate, a unor materiale subiective, părtinitoare sau de-a dreptul false. Ultima campanie electorală a arătat ce „culmi” poate atinge fenomenul - preluarea și difuzarea unui astfel de conținut a fost folosită ca tehnică de dezinformare și manipulare a publicului, cu scopul de a-l defăima pe un anumit concurent.  

Unul dintre aceste cazuri, devenit clasic deja, se referă la articolul despre pretinsa înțelegere pe care ar fi avut-o lidera PAS Maia Sandu cu cancelarul german Angela Merkel de a primi în Republica Moldova (dacă va câștiga alegerile prezidențiale) 30.000 de imigranți musulmani. Să ne amintim, pe scurt, povestea „știrii”, cu ajutorul site-ului www.sic.md, care a analizat cazul. Articolul apare pe 25 octombrie pe site-ul ziarului „Komsomoliskaia pravda”, autorul făcând trimitere la „unele surse mass-media”. A doua zi, este preluat de newsru.md, point.md (a fost șters între timp) și de mai multe agregatoare de știri. Sursa primară, neindicată nici de www.kp.md, nici de către cei care au preluat articolul, s-a dovedit a fi un pamflet plasat pe un site creat la 7 septembrie 2016 și care nu conține nicio informație despre proprietari, autori, adresă, date de contact. Ulterior, așa-numita informație a fost preluată și de alte instituții mass-media, inclusiv posturi TV, servind și ca sursă pentru alte materiale de presă, iar sperietoarea cu cei „30.000 de imigranți musulmani” a fost folosită în campanie pentru a alimenta fobiile unei părți a electoratului, descurajându-l să o voteze pe Maia Sandu.

Sunt frecvente și cazurile de preluare de pe bloguri a unor însemnări ce conțin informații neverificate, acuzații fără probe sau simple zvonuri. De exemplu, la 9 decembrie, portalul sputnik.md publică articolul „Fiul deputatului Pleșca care și-a ucis fratele a devenit diplomat moldovean”, în care face referire, drept sursă, la o postare de pe blogul lui Eugen Luchianiuc. Instituția de presă a făcut din asta ditamai articol, cu background, dar nu s-a obosit să facă un minim efort pentru a verifica informația (care ulterior s-a dovedit a fi incorectă). La rândul lor, alte site-uri au preluat articolul de pe sputnik.md, la fel fără a verifica veridicitatea informațiilor și fără a solicita reacțiile celor vizați – a lui Sorin Pleșca, a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. 

Sunt dese și cazurile când mass-media de la noi preiau de pe site-uri străine știri referitoare la Moldova, de multe ori dubioase, fără să verifice dacă cele relatate sunt bazate pe fapte reale. De multe ori, aceasta se dovedește a fi o metodă de manipulare și dezinformare, folosită de cei care au interesul ca anumite informații false să ajungă în presa locală ca fiind credibile (doar scrie presa străină, cum să nu fie adevărat?).     

Uneori, se întâmplă ca și comunicatele autorităților publice să conțină informații false, pe care presa le preia fără să le verifice din a doua sursă. Ne amintim de comunicatul difuzat de CCCEC (actualul Centru Național Anticorupție) la 2 mai 2012 prin care anunța că Maria Petrenco, mama deputatului PCRM de atunci Grigore Petrenco, ar fi fost reținută în Rusia (nu putem găsi linkul la comunicatul de presă, pentru că, între timp, site-ul instituției s-a schimbat, iar în arhivă poți găsi informații doar începând cu ianuarie 2013). Comunicatul a fost preluat imediat de către majoritatea instituțiilor de presă (iată-l, de exemplu pe site-ul Publika). Peste câteva ore, deputatul Grigore Petrenco a declarat că e un fals și că mama sa nu a fost reținută, iar ulterior au apărut și interviuri cu Maria Petrenco care infirma că ar fi fost reținută de forțele de ordine ruse.  

În articolul 28 din Legea cu privire la libertatea de exprimare sunt stipulate cazurile când mass-media este exonerată de răspundere pentru preluarea „relatărilor false cu privire la fapte şi/sau a judecăţilor de valoare fără substrat factologic suficient”. Printre acestea nu figurează cazurile de preluare din alte surse mass-media și de pe bloguri a unor informații vădit neadevărate, despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că sunt false, mai ales dacă acestea sunt denigratoare, ofensatoare, prezintă pretinsele fapte dintr-o singură sursă, nu conțin punctul de vedere al celui vizat. 

Am invocat exemplele de mai sus pentru a iniția o dezbatere despre responsabilitatea redacțiilor pentru conținutul preluat. Vă rog să vă expuneți opiniile, răspunzând la câteva întrebări:

1. Trebuie sau nu să poarte răspundere redacțiile pentru conținutul preluat și de ce?
2. În cazul în care se dovedește că o știre difuzată de o instituție de presă este falsă, este oare o scuză faptul că e doar o preluare, și nu un produs al redacției?
3. Vi s-a întâmplat să preluați materiale care s-au dovedit a fi neveridice? Cum ați procedat când v-ați dat seama de asta? 
4. Cum verificați dacă un material pe care vreți să-l preluați este veridic și credibil?
5. Cum poate fi descurajată preluarea știrilor false și antrenarea instituțiilor mass-media în campanii de manipulare și dezinformare prin metoda preluărilor?
6. Este oportun să fie completat Codul deontologic al jurnalistului cu un articol ce se referă la responsabilitatea redacțiilor pentru conținutul preluat?