31 May 2016, 20:06
#11
+1
Eu, ca o relativ proaspătă absolventă a facultății de Jurnalism, recomand tuturor celor care îmi cer sfatul să urmeze orice altă facultate, numai nu pe asta :) La fel ca Anastasia, am început să lucrez din primul an de studii, învățând meserie mai mult din practică și mai puțin din gramatică; din teren, de la editori, din propriile greșeli. Mai ales că la facultate am făcut filosofie și sociologie cu duiumul, bunăoară, dar niciun gram de bazele economiei, drept, cum funcționează puterea judecătorească în această țară etc. ("CSM? Da ce-i asta CSM???") - domenii ce mi se pare un "must" pentru un viitor jurnalist. Totodată, timp de trei ani de licență am auzit la tot pasul că "jurnalistul trebuie să fie o enciclopedie!", adică să le știe pe toate, or, eu sunt convinsă că e valoros cel care-i extrem de bun într-un anumit domeniu, cel mai bun pe nișa sa (fără a neglija importanța unui bagaj general de cunoștințe, desigur). Și mai mulți redactori ai diferitor media din Europa mi-au spus că preferă oameni formați în domenii concrete, palpabile. "Mai degrabă îl învăț să scrie, dar n-am să-l învăț economie, curente artistice, istorie, politologie...."
De aceea, dacă aș da câțiva ani înapoi, aș face studii de licență într-un domeniu îngust, oricare ar fi el, după care un master în Jurnalism sau o Școală de Studii Avansate sau școli de vară, traininguri, perfecționări care-s muuulte astăzi și-s foarte bune. Până la urmă, indiferent de diplomă, un jurnalist veritabil nu-i jurnalist dacă n-are acel fler, "stofă", care nu se învață nici cu cinci facultăți, după părerea mea.
31 May 2016, 19:51 #12
+2
Eu am făcut 4 ani de Facultate, plus masterul sunt 5 și trebuie să recunosc că regret pe undeva că am stat prea mult la ore decît să merg pe teren, dar nu înțelegeam atunci cît este de important să fii într-o redacție sau poate nu nimerisem eu în una care să mă facă sa nu mă duc la ore. Acum sunt mult mai multe oportunități, mai multe instituții media. Doar ca de cele mai multe ori tinerii studenți vin învață puțină meserie, după cred că sunt suficient de pregătiți si merg în altă parte cu un punct în plus în CV(am lucrat la PROTV), negociind salarii mai mari.
31 May 2016, 17:08
#13
0
Şi eu mi-am pus aceste întrebări nu o singură dată... Am venit în presă după primul an de facultate, restul - cei trei rămaşi - au însemnat muncă în redacţie, teren şi multe absenţe. Pe de altă parte, studenţii exemplari, cu 10 pe linie la Facultatea de Jurnalism, nu au venit în presă. Recunosc, m-am întrebat nu o singură dată dacă avem nevoie de o astfel de facultate. În România, bunăoară, mulţi jurnalişti, foarte buni, au făcut facultăţi din domenii absolut străine jurnalismului - sunt tehnicieni, ingineri etc.