În 2010, când am început sa lucrez la Publika, în ziua în care se distribuiau domeniile, eu am cam întârziat în teren. Când am ajuns, rămăsese doar un domeniu - sănătatea. Nimeni nu vroia să-l ia, pentru că, ziceau, e un domeniu "impenetrabil". L-am luat, ce era să fac. Şi s-a dovedit exact invers - am avut o colaborare extraordinară cu agnajaţii de la comunicare atât din minister, cât şi din agenţii - Mihaela Cibotaru , care nu mai e acolo acum, Ana Tataru, Lilia Onea, comunicatoarea de la Universitatea de Medicină - iar subiectele nu erau din cele de laudă - cu toate acestea comunicatoarele erau permanent la telefon, informaţia era operativă, interviuri cu orice aveam nevoie - ministru, viceministru, director de agenţie, medic. Probabil şi pentru că şefii lor erau deschişi comunicării.

Acum din punctul de vedere al unui comunicator - uneori mesajul transmis de comunicator/instituţie este, în final, pe sticlă sau hârtie, atât de distorsionat, din varii motive - necunoaştere, nedorinţă de a pătrunde în esenţă sau, poate, lipsă de timp, experienţă, iar în unele cazuri din dorinţa de a produce "bombe", politica editorială, etc, încât comunicatorul deja "suflă în iaurt" când este abordat. Vă dau un exemplu - în timpul BAC-ului , din cauza unei interpretări greşite a unui comunicat, o instituţie media a transmis informaţia precum că ME îi iartă pe cei care au fost prinşi cu telefoane la un examen. A doua zi dimineaţa, în faţa Guvernului, erau câteva sute de părinţi protestând ca să fie iertaţi şi copiii lor, care au fost prinşi cu telefoane la examenul precedent. Când am întrebat jurnalista de ce a procedat aşa, răspunsul a fost "Ei, lasă!".

Corectitudine şi respect. Din ambele părţi. Ar fi o soluţie.

Nu am ani de experiență în domeniu, totuși în timpul puțin am avut situații în care trebuia să contactez serviciile de presă a instituțiilor statului pentru a-mi oferi anumite informații. În linii generale, nu am întâmpinat probleme în conlucrarea cu ofițerii de presă. Totuși, buna comunicare a instituției cu presa depinde de informațiile pe care le solicită jurnalistul. De obicei, când se solicită o informație suplimentară la ceea ce ni se prezintă, apar și așa-zisele „scârțâieli”. Am avut și situații când mi s-a cerut să trimit o solicitare scrisă pentru obține informațiile, ca mai apoi să nu mi se răspundă nici la telefon. Și sigur, aceste „scârțâieli” apar probabil atunci când instituția nu se pronunță sau nu are un răspuns la întrebările presei. în acest sens, din activitatea mea pot menționa Serviciul Fiscal Principal de Stat sau Ministerul Finanțelor. În activitatea jurnalistică foarte importantă conlucrarea cu comunicatorii, deoarece ei sunt cei care ne oferă informația sigură de la sursă. Din ofițerii de presă pe care i-am contactat, am solicitat informații îi pot menționa pe Tamara Procopii, Petru Cravet, Tatiana Șompol, Maria Vieru, Diana Fetco.
În opinia mea, buna comunicare între ofițerii de presă și jurnaliști depinde în mare parte de activitatea instituției și responsabilitatea acesteia, și posibil uneori de comunicator. Pentru că atunci când cei responsabili, în competența cărora este problema, nu oferă un răspuns, atunci comunicatorul este pus în situația în care nu ne poate oferi un răspuns, cred eu.

Si eu cunosc situatii in care am sunat în repetate rinduri la serviciul de presa al unei institutii, iar acestea nu reactioneaza sau cel putin nu fac nici un efort pentru a fi mai ambili. Aici vin cu un exemplu recent. Saptamana aceasta am incercat sa aflu o informatie de la Ministerul Educatiei. Am tefelonat serviciul de presa al ministerului, am explicat de ce informatie am nevoie (o informatie care trebuie sa fie accesibila oricind pentru cetateni). Domnisoara de la serviciul de presa mi-a promis ca informatia va fi oferita pina diseara. Am stat in redactie pina tirziu insa nu am mai primit nici un apel. A doua zi am sunat insistent pentru a pune punct acestei discutii, însă, dacă pina acum domnisoara de la serviciul de presa al ministerului raspundea la telefon, acum, probabil cind vede numarul de telefon al meu sau al redactiei, nu doreste sa raspunda. Si nu este doar acesta unicul exemplu. Insa, pe linga asemenea specialisti in comunicare cunosc și ofiteri de presa foarte receptivi. Pot sa numar pe degete cine sunt aceste persoane. Diana Turcanu si Liliana Puscasu de la Serviciul Protectiei Civile si Situatiilor Exceptionale, Maria Vieru de la Procuratura Generala și Diana Fetko de la IGP. Stiu ca noi cei din domeniul jurnalismului suntem insistenti, insa si colegii nostri din serviciul de presa trebuie sa fie pregatiti sa raspunda la timp solicitarilor noastre. Rog colegii din serviciul de presa sa colaboram mai productiv. Sa fie receptivi la telefon si dupa ora 17.00, chiar daca ziua de lucru s-a incheiat. Cred ca asa cum eu inainte de a fi angajata in domeniul mass - mediei am fost constienta ca trebuie sa fiu receptiva la orice timp si la orice ora, aceeasi situatie este și la colegii din serviciul de presa.

Un subiect pe cat de interesant, pe atat de provocator.... Comunicarea organizationala (fie ca e vorba despre institutii de stat, private, ong-uri) inseamna intai de toate flexibilitate si deschidere. Eu as propune sa nu impartim comunicatorii in cei mai buni sau mai putin buni, dar in cei care au reusit sa inteleaga specificul institutiei si sa transmita mesaje de calitate atat jurnalistilor, cat si oamenilor simpli. In functie de asta se formeaza si imaginea acestei institutii. Apropo de imagine si de la relatia cu presa, cred ca ofiterul de presa impreuna cu intreaga echipa sunt responsabili de aceasta (si nu doar comunicatorul), deoarece comunicarea e munca in echipa.

Revenita cu un an in urma in domeniul jurnalismului, am descoperit dupa 6 ani de absenta un progres in relatia noastra , a reporterilor, cu ofiterii de presa. Spre surprinderea mea , comunicatorii mai multor institutii publice sint gata de a raspunde , cu mici exceptii, la solicitarile noastre. E adevarat ca nu intotdeauna ne ofera acele informatii de care avem nevoie , dar cel putin se straduie. Din experienta proprie, le-as mentiona aici pe Liliana Puscasu si Diana Turcanu de la DSE. S-ar parea ca aceste persoane stau non-stop la telefon. Tot aici mentionez numele Mariei Vieru , de la Procuratura Generala. Posta Moldovei insa ,are nevoie urgent de un specialist bun care dedevolte relatia cu noi jurnalistii. De fiecare data atunci cind ii contactez, ma izbesc de un refuz rece sau mitocania unor angajati. Nu stiu daca managerii de sus, sint la curent cum sta institutia lor la capitolul imagine in fata presei. Din acest motiv , impreuna cu colegii, am hotarit ca daca nu exista o deschidere din partea lor, atunci ce folos sa depunem numai noi efort.
In general, nu-mi imaginez cum am conlucra noi fara ei , acesti ofiteri de presa. Totusi ei ne faciliteaza drumul spre alte usi , directionindu-ne exact spre persoane de care avem nevoie. Insistenta noastra probabil ii cam deranjeaza uneori, dar asta e...