Eu de la politicieni mare corectitidune nu astept si in general nu am nici un fel de asteptare in ceea ce priveste bunul simt.

Dar sunt foarte revoltata atunci cand vad reportaje video sau fotografice in care apar mai ales copii din familii social-vulnerabile, care se bucura ca primesc o punga cu orice ar fi acolo. Primesc ei punga asta azi, un zambet trist il schiteaza, dar cum vor trai maine? Desigur ca politicianului nu-i pasa, dar la ce se gandeste jurnalistul cela care il filmeaza in timp ce il intreaba ce simte?? Sau care face un milion de fotografii pe care le posteaza pe retelele de socializare.

Inteleg sa le schimbe viata cumva: sa le ofere o bursa pentru un an sau posibilitatea de a merge zilnic la scoala sau o posibilitate pentru un trai mai sigur. Dar nu o punga cu orez si ulei care in 2-3 zile se poate termina. Sau femeia aceea, care toata viata a lucrat la pamant mare usurare simte cand vine sarbu sau lupu (intentionat fara majuscula) sa dea doua sape sau sa sape o groapa?

Cum am mai zis, de la ei nu poti astepta sa gandeasca, dar de ce media sustine si promoveaza? Oare nu tot in tara asta traiesc si ei? Oare nu sufera si ei din tot haosul si situatia deplorabila creata cu aceleasi maini care tin sapa de coada doar atat cat jurnalistul face click cu aparatul sau filmeaza secventele cat sa-i ajunga de un reportaj.

Dar cum dorm ei noaptea, dupa ce au vazut casa si curtea, dar mai ales zambetul amar al acelor copii si batrani? Hainele jegoase si rupte, noroiul in care traiesc, podeaua de lut si masa de lemn care sta sa cada? De unde atata curaj sa promoveze o imagine atat de pozitiva celor care sunt cauza acestor mizerii, dar care tot prin aceste mizerii se promoveaza? Eu as arunca aparatul, camera si microfonul, i-as scuipa intre ochi si le-as zice sa-si faca selfie. Dar pana acolo mai avem.

Unica solutie ce-o am este sa ignor aceste reportaje si fotografii, sa blochez acesti reprezentanti media si sa sper.

Darurile cu subtext nu garantează nimic pentru politicieni, in schimb trezesc furia oamenilor. Jurnaliștii, din câte îmi amintesc, sunt câinii de pază ai societății, sunt a 4-a putere în stat, iar coalizarea lor cu anumite partide, sau politicieni, lipsa de corectitudine, echidistanță și obiectivitate diminuiază încrederea noastră. Azi nu mai avem pe cine asculta și crede, nu mai știi ce post TV reflectă adevărul așa cum este el de facto, nu mai poți fi sigur de ceea ce e scris în presă, cât de verosimil este și cât de obiectiv în raport cu toate părțile implicate în subiect. Iar bieții oameni care devin volens-nolens ”actori” ai unor spectacole regizate fie o fac cu bună știință doar de dragul unor bănuți / sau alimente, fie devin victime ale propriei neștiințe. Trăim într-o societate bolnavă, încât nimic nu ne mai miră.

Natalia, subiectul initiat este unul foarte actual. In cazul unor asemenea campanii sociale sau de binefacere, este corect, in primul rand din punct de vedere etic, sa solicitam acordul in scris al beneficiarilor pentru filmare/foto si diseminarea acestor materiale prin media. In al doilea rand, salut initiativa politicienilor, a mass-mediei si a oricaror alte entitati de a initia campanii sociale. Doar ca acestea trebuie sa fie durabile, constante, permanente, transparente si corecte. Experienta a dovedit faptul ca orice actiune sociala de unica data nu are impactul social propus. Mai ales in cazul campaniilor care se aglomereaza in jurul alegerilor sau a altor evenimente importante pe scena politicului. in al treilea rand, in cazul exemplelor mentionate in articolul tau, conceptul de filantropie se amesteca si se confunda cu conceptul de CSR (Corporate Social Responsibility). O campanie filantropica are scopul de a "face bine, a ajuta, a sustine" fara a avea careva beneficii din asta. In cazul campaniilor de CSR, "facem bine altora pentru a ne face bine imaginii noastre". Or, consider ca aceasta componenta este mult mai prezenta in acest studiu de caz. CSR pentru politica. Suna nou. :-)

Părerea mea e că pentru a răspunde la aceste întrebări e nevoie să ne uităm în altă parte. De exemplu la finanțarea partidelor despre care cred că nu trebuie făcută din resurse publice, la ”atențiile” electorale permise partidelor, despre care cred că trebuie drastic limitate și bineînțeles la rolul sindicatelor în protejarea reală a drepturilor branșelor profesionale aferente. Fără rezolvarea acestor puncte, putem adresa încă și mai multe întrebări la temă. Și vom rămâne doar cu niște simple întrebări...

Am remarcat şi eu acest lucru. Culmea e că nu doar politicienii au dat busna in casele oamenilor sub pretextul unui ajutor material dar şi unele instituţii publice. Cei care se pricep cât de cât în PR sesizează acest lucru din prima, restul privesc la televizor entuziasmaţi de această faptă nobilă.

Vin alegerile .....