Mie îmi plac foarte mult protestele, încă din copilarie. Sentimentele pe care le trăiești aflându-te în piață, nici nu mă încumet să le compar cu altceva. Mii de persoane, în mare parte străini unul pentru altul, peste cel mult o oră devin o familie, unită. Chiar și astăzi, trecând printre protestatari, retrăiesc sentimentele pe care le aveam în anii 1989-1991, dar și pe 7 aprilie 2009. Iar să porți și o legitimație de jurnalist în timpul protestului îți dă parcă un aer de superioritate asupra celorlalți “făuritori de istorie”.

Dar ce sunt protestele pentru jurnaliști? Eu aș zice - mană cerească, din mai multe motive:

- nu trebuie să cauți evenimente – te găsesc ele pe tine chiar atunci când este blocat transportul public și tu întârzii la serviciu;

- e foarte interesant, dar și util, să urmarești ce face toată presa noastră: liberă, total liberă, și, cum zic moldovenii noștri, OLEACĂ liberă, în perioada protestelor – o plăcere (sadică) în cazurile în care îi asculți pe marii comentatori dându-se cu părerea, tu știind din start adevarul (propriu);

- fiecare caută un “exclusiv” în stilul politicii editoriale pe care este obligat să o respecte și, de obicei, găsește ceea ce caută;

- alții vor scrie editoriale necontenit, zilnic, de fiecare dată amintind că ANUME EI au scos lumea la proteste;

Un capitol aparte sunt jurnaliștii din presa “de bulevard”. Aici începe adevărata distracție la capitolul ingeniozitate. Nu am să uit niciodată că primul lucru în cadrul unui live de la protest este să dai o cifră “foarte corectă” a numărului de protestatari. Cifra poate varia în funcție de imaginația sau de capacitatile de orator ale organizatorului sau jurnalistului.

Cel mai greu îi vine presei care duce în spate (că altfel, deocamdată, nu mă pot exprima) calificativul de mass-media publică. Mergi la protest, realizezi subiectul, știind din start că nu ai să împaci (niciodată) pe toată lumea. Nu poți să strigi, așa ca să-ți mai curăți plămânii, “JOS!!!!!!!!!”, că de, esti jurnalist “public” și trebuie să fii independent și echidistant în toate, chiar și în afara orelor de serviciu, chiar și pe rețelele de socializare, chiar și la o petrecere… și tot așa, de nu ții cu tot dinadinsul să devii subiect de știre.

Ei bine, sper ca ați reușit să zâmbiți un pic. A fost o introducere în tema pe care mi-au sugerat-o colegii în contextul protestelor din PMAN.

De fapt, vreau să inițiem o discuție pornind de la urmatoarele întrebări:

Poate un jurnalist să protesteze alături de cei aflați în piață?

Va rămâne jurnalistul credibil dacă se alătură protestatarilor?

Cum poate influența un jurnalist, prin exemplul propriu, opinia publică? (E vorba de proteste, nu ați uitat?!)