Loghează-te
SUGEREAZĂ O TEMĂ DE DISCUȚIE

Platforma profesioniștilor mass-media

Pagina principală Management și legislație

Loghează-te pentru a putea comenta

În ce condiţii imaginea omului simplu poate fi fundal de ştiri şi reportaje?

Смотри на русском языке

Categorie: Management și legislație

Cine merge deseori la pas pe bulevardul Ştefan cel Mare, dar şi pe alte străzi din Chişinău, a surprins, probabil, cameramani filmând liber oamenii în trecere, din diferite unghiuri. Uneori, aceştia sunt însoţiţi de reporteri, care caută „vocea poporului” în trecătorii mai puţin grăbiţi, iar alteori exclusiv se filmează perspective. Ce se întâmplă cu aceste imagini? Televiziunea are nevoie de imagini, iar ele vor fi folosite pentru a umple diferite goluri… Astfel, te poţi regăsi în ştiri sub informaţiile despre vreme, despre cursul valutar, starea economiei, educaţiei şi, nu în ultimul rând, despre infracţionalitate, sărăcie, imoralitate, lungimea fustelor moldovencelor, cum se îmbracă de Blajini etc. Unele imagini surprinse astfel vor anima filme documentare sau educaţionale. Permisiunea persoanelor nu se cere, că doar se filmează ambianţa, iar oamenii sunt exclusiv un element al ambianţei, şi nu vreun personaj central cu nume şi prenume.

Şansele noastre de a afla unde, când şi în ce context s-a folosit imaginea în care, întâmplător, am fost surprinşi de o cameră de luat vederi mâncând îngheţată în parc, sau ieşind dintr-o instituţie medicală, sau odihnindu-ne pe plaja de la Vadul lui Vodă, sunt minimale: televiziuni şi producători independenţi sunt o mulţime şi nicio persoană nu s-ar putea descurca cu monitorizarea apariţiei imaginii sale non-stop.

Sigur, dacă te vei descoperi în fustiţă scurtă ca fundal la o ştire despre traficul de fiinţe umane, şi vei invoca dreptul la propria imagine – articolul 32 din Constituţia RM, ai toate şansele ca imaginea ta să fie ştearsă şi să nu mai fie folosită în viitor de respectiva televiziune, că doar nu s-au terminat oamenii de pe străzi… Ba chiar, cu un avocat bun, s-ar putea să obţii şi vreo despăgubire…

Prin dreptul la propria imagine ar trebui să înţelegem capacitatea individului de a se opune publicării imaginii sale fără consimţământul său. Însă această definiţie şi, în general, problematica dreptului la propria imagine, ca unul separat, specific şi neechivalent cu dreptul la viaţa privată, este practic nereglementată în Republica Moldova.

O hotărâre a Curţii de Casaţie din Franţa dispune: “Fotografierea unui copil în cadrul unui festival de folk este posibilă, chiar şi fără acordul părinţilor, dacă el este surprins în acel context, în acea ipostază. În momentul în care poza iniţială este transformată într-un portret, fotografia capătă o valenţă cu totul nouă, ce nu putea fi anticipată în mod rezonabil la momentul luării deciziei de a participa la festival, pentru care este nevoie de acordul părinţilor”. Această hotărâre sugerează că în Franţa este în regulă să arăţi fără permisiune oamenii surprinşi în locuri publice, dacă subiectul este evenimentul care are loc unde şi când sunt filmaţi, nu însă şi să utilizezi acele imagini ulterior în alte contexte.

Deşi în Romania, în raport cu Moldova, dreptul la propria imagine este reglementat detaliat, nici în Romania nu există norme exprese privind condiţiile de utilizare a imaginilor surprinse în locuri publice. Totuşi, jurisprudenţa şi doctrina românească a optat pentru următoarea poziţie, inspirată din practica Curţii Europene: „Dreptul la imagine ar suferi o restrângere nejustificată dacă el ar putea fi exercitat numai în limitele spaţiilor private. Activităţile curente presupun deplasarea şi prezenţa individului în spaţii şi locuri publice, iar a considera că această alegere reprezintă o opţiune în sensul acceptării unei expuneri către publicul larg ar conduce la concluzia forţată că o persoană va putea să păstreze intimitatea activităţilor sale zilnice numai dacă ar rămâne în permanenţă în securitatea unui spaţiu privat. Din acest motiv, fotografierea şi utilizarea imaginilor cu activităţi private desfăşurate în locuri publice sunt legale numai dacă înregistrările sunt utilizate cu bună-credinţă. Aceasta impune existenţa unui interes legitim care să justifice fotografierea şi utilizarea, interes care trebuie să existe inclusiv la momentul fotografierii (de ex. surprinderea unor fapte nelegale). În caz contrar, utilizarea cu bună-credinţă este pusă sub semnul întrebării, iar persoana în cauză se va putea opune utilizării imaginii sale”. O analiză mai amplă la acest subiect cu referire la practicile din România găsiți în articolul ”Dreptul la imagine în contextul distribuirii fotografiilor pe rețelele de socializare”.

Decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova despre Codul de conduită al radiodifuzorilor se referă, parţial, la dreptul la imagine, dar ea vorbeşte doar despre imaginea persoanelor acuzate de ceva, victime şi martori, dar nu stabileşte reguli cu privire la condiţiile în care poţi folosi imagini cu oameni întâmplători pentru a anima ştiri, reportaje sau filme.

Vă invit să vă implicaţi într-o dezbatere în care să ne expunem părerea şi să răspundem împreună la întrebările:

  • Este nevoie de legislaţie pentru a stabili clar regulile de folosire a imaginilor oamenilor neimplicaţi cu scopul de a ilustra/anima unele informaţii în mass-media?

  • Ce reguli consideraţi că ar trebui să existe? Sau consideraţi că orice reglementare ar fi un act excesiv şi nebinevenit?

  • Cunoaşteţi cazuri reale în care oamenii au fost puşi în situaţii jenante prin contextul în care le-a fost plasată imaginea?

 

Fişă tematică a Curţii Europene a Drepturilor Omului - Dreptul la propria imagine.pdf

Ne pare rau, perioada de dezbatere a acestei teme a expirat

Pagina 2 din 2

«12»

02 Jul 2015, 12:22 #11 +1

Multumesc Inga Burlacu pentru aceste exemplificari concrete, care ne arata in mod realistic ce se intampla, de fapt, in final, si lui Petru Terguță pentru explicatiile exhaustive si propunerile constructive. Sa vedem daca CCA se va sesiza macar si prin lansarea unei dezbateri intre profesionisti. Dar problema este actuala si pentru mass-media scrisa si Internet, doar ca, pentru moment, anvergura si efectul imaginilor folosite sunt mai reduse.

Înregistrat: Mar 2024

Teme moderate: 3

02 Jul 2015, 09:57 #12 +3

Înregistrat: Mar 2024

Postări: 7

Sunt de acord ca sunt imagini filmate/fotografiate in locuri publice. Dar nu sunt de acord ca imaginile simbol, las prima vedere neutre, sa fie utilizate si in stirile cu subiect negativ. Am avut situatii cand stirile despre cazurile de coruptie sau fonduri utilizate ineficeint in domeniul infrastructurii drumurilor utilizau imagini ale drumului Sarateni-Soroca renovat in cadrul Programului Compact, care a fost un program transparent si eficient. Or, in acest caz exista un transfer de imagine de la stirea negativa la imaginea drumului. Alt caz tine de imaginea unei multimi de oameni. Fotografia reprezenta o coada de la Consultatul Romaniei si erau vizibile fete ale oamenilor care stateau in coada. A fost surprinzator sa vad aceeasi fotografia si la un material despre bolile infectioase, iar oamenii de pe fotografie nu aveau nimic cu bolile infectioase. Aceste cazuri nu mi se par normale, iar jurnalistii trebuie sa aleaga cu grija imaginile simbol pentru materialele difuzate.

02 Jul 2015, 09:55 #13 +2

Draga Daniela Petrusevschi, absolut de acord cu tine: bunul simt si buna credinta sunt concepte cheie, care trebuie promovate si de care sa ne ghidam toti,,.

Înregistrat: Mar 2024

Teme moderate: 3

02 Jul 2015, 09:38 #14 +2

Înregistrat: Mar 2024

Postări: 11

Mai intai de toate, sa fac o precizare. In televiziune, imaginile din strada de acest gen se numesc (sau ar trebui sa se numeasca) ilustratie, pentru ca servesc la ilustrarea unui material video. Ambianta este tot o ilustratie, dar la care se adauga si vorbele celor filmati, adica fara vocea jurnalistului. De exemplu, doi tineri care se cearta in parc sunt filmati si aratati la TV, fără comentariile jurnalistului. Acest fragment se numeste ambianta. Nu e mare incurcatura, dar am vrut sa clarific acesti termeni.
Tema este de mare actualitate. Dar haideti sa vedem mai intai de unde si cum apar aceste ilustratii cu oameni in materialele jurnalistice. De cele mai multe ori, acest gen de ilustratie este folosita pentru umplutura, daca pot sa ii zic asa. Adica, atunci cand nu stii cu ce imagini sa ilustrezi un anumit text, bagi oameni din strada. Cam asta e explicatia a ceea ce vedeti cel mai des in stirile de la TV. Este "opera" editorului video, cel care decide cu ce imagini trebuie sa ilustreze textul jurnalistului. Foarte multe ilustratii cu oameni apar la TV din lipsa de timp si, mai ales, de lene. Fie sunt in criza de timp si nu mai reusesc sa filmeze imagini relevante pentru subiect, fie le este lene sa mai iasa din televiziune ca sa filmeze. Sau considera o risipa prea mare de timp ca sa filmeze imagini noi, stiind ca in arhiva gasesti ilustratie cu oameni. Povestea e lunga si mai complicata. Dar in mare parte asta este explicatia. O solutie ar fi ca jurnalistii sa isi gandeasca din timp subiectul si de ce fel de ilustratie vor avea nevoie. Asta este de fapt munca unui regizor, dar in stiri nu se prea practica asa ceva, pentru ca e o munca contra cronomentru.
Subiectul Oliviei se rezuma la un singur termen, buna-credinta. Daca exista asa ceva, bineinteles ca nu ar exista cazuri regretabile cu oameni care ilustreaza stiri despre coruptie sau infractiuni. Parerea mea este ca sunt necesare niste prevederi clare, la fel ca in Occident, dar si de o autoritate care sa supravegheze si sa pedepseasca asemenea cazuri. Ceea ce face acum CCA este amatorism. Pe ei ii preocupa echidistanta doar in alegeri. Deci ii apara numai pe politicieni, desi sunt pusi acolo sa ii protejeze pe oamenii simpli.
Probabil ar trebui regelementat clar in ce conditii poti sau nu poti folosi anumite imagini din strada. Ar putea prelua cap-coada regulamentele din Occident si doar sa le adapteze la mediul nostru, daca e nevoie. Asta ar oferi si un plus de calitate reportajelor.

02 Jul 2015, 09:14 #15 +3

Înregistrat: Mar 2024

Postări: 3

Sincera sa fiu, ma amuza insasi faptul ca trebuie sa discutam despre asa ceva, dar da - trebuie, pentru ca uneori poate fi o problema. Imi pare absolut clara necesitatea de a reglementa felul in care sunt utilizate imaginile, iar abordarea franceza (permisiunea de a utiliza imagini generale de la evenimentul respectiv, doar in contextul unei stiri despre evenimentul in cauza) imi pare cea mai corecta.
Tinand cont cat de mult poate influenta viata unei persoane imaginea creata de media, ar fi cazul ca atat cetatenii sa tina cont de reguli de comportament, cat si media sa nu uite drepturile oamenilor simpli.
Cel mai bine ar fi sa incepem cu educarea cetatenilor (etic, juridic, financiar), pentru ca o persoana care-si cunoaste drepturile si responsabilitatile nu se va lasa afectata sau va sti sa raspunda corespunzator situatiei, iar astfel se creeaza precedentul. }n acest context, bunul simt este ceva ce ar trebui promovat in societate la general...

01 Jul 2015, 23:20 #16 +1

Multumesc mult Dorina Arsene , Daniela Galai si dna Diana-Susana Zlatan-Ciugureanu pentru aceste comentarii relevante, prin care sunt scoase in evidenta atat de bine ambele fatete ale problemei: avem nevoie de reguli, pentru ca regulile fac jocul clar si riscurile previzibile, iar valorile necesare sunt protejate, dar avem nevoie si de un cadru permisiv, in care presa sa poata activa eficient si liber... Cred ca dilema este daca in acest subiect le putem impaca pe ambele...

Înregistrat: Mar 2024

Teme moderate: 3

01 Jul 2015, 22:46 #17 +2

Înregistrat: Mar 2024

Postări: 1

Vă mulțumesc mult pentru invitația la abordarea acestui subiect care vizează pe oricine, cred. Firește, subscriu afirmațiilor Dvs, stimată D Olivia Pîrţac, deoarece sunteți un specialist avizat și cu dragoste pentru valorile naționale. Cu personalități ca Dvs, R Moldova ar avansa, ar prospera pe toate planurile, sunt convinsă, deoarece cugetați cu multă responsabilitate pentru eventualele consecințe asupra populației, asupra situației în care activează mass-media ca apărător al oamenilor simpli. Cu toții, trecând pe stradă, putem deveni personaje de fundal, necesare pentru umplerea golurilor în materialele video. Firește, mizăm pe nivelul înalt de conștiință a realizatorilor de emisiuni, dar unele „reguli de joc”, prin care să ne simțim protejați legal, ar fi binevenite, în opinia mea. Dacă am mai și crede în justiție, astfel încât adoptarea unor acte normative cu privire la cazuri similare, păi de ce nu ne-am simți în siguranță chiar și fiind filmați zilnic, în stradă? Îmi doresc un stat de drept, mecanisme de implementare a unei legislații adoptate cu „grijă mare”, vorba Marelui și Sfântului Ștefan-Vodă. Îmi doresc să fim liberi, respectați, îngrijiți de aleșii poporului, învestiți anume pentru a ne crea cele mai bune condiții de viață, muncă, instruire, formare. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

01 Jul 2015, 22:45 #18 +2

Înregistrat: Mar 2024

Postări: 1

In calitate de jurnalist, sau mai bine zis fost jurnalist, inteleg atit necesitatea de a filma la intimplare oamenii de pe strada, pentru a avea "umplutura" pentru subiectele verbale, dar si dilema pe care o au in fata jurnalistii atunci cind vine vorba despre folosirea acestor imagini intr-un context compromitator sau delicat. Care ar fi solutia? Greu de indicat reteta perfecta. Pentru ca din punct de vedere legal sau etic ar putea aparea solutia pe care toata lumea ar saluta-o, dar din perspectiva reporterului ar putea fi inceputul unui sfirsit. Pina la urma toti inteleg, inclusiv reporterii/ cameramanii/editorii ca nu-i corect si nu-i bine sa folosesti imagini cu oameni simpli in contexte cu care ei nu au nici o tangenta, dar pe de alta parte patronii asta cer. Si daca ar fi asta unicul lucru pe care-l cer de la reporteri...
S-ar putea de incercat preluarea unor practici internationale care au dat rod in aceasta chestiune si de adaptat contextului national.

01 Jul 2015, 22:39 #19 +2

Înregistrat: Mar 2024

Postări: 1

Noi, oamenii obișnuim să încălcăm deseori regulile, indiferent că sunt de circulație, de comportament, de imagine personală, de interes public. Mă amuz, în mod special, atunci când aud unele persoane care spun că regulile sunt pentru a fi încălcate. Atunci mă gândesc dacă regulile nu ar fi scrise ce s-ar întâmpla, dacă oamenii nu ar răspunde pentru faptele lor. Astfel, consider că este necesar de a stabili clar pentru ambele părți, vorbind de cei care iau imagini și de cei care sunt în această situație.
Nu văd o problemă dacă se iau imagini cu fețele oamenilor pe stradă, doar să fie de la distanță. Vorbind despre imaginea personală și despre un comportament decent pe stradă sau în societate atunci aș menționa că fiecare este responsabil să aibă grijă de imaginea sa și dacă a ieșit din casă deja trebuie să accepte anumite situații și, mai ales, să fie conștient că poate fi expus și acestui ”risc”.
Cred, că ar fi bine să fie făcut un spot informativ și să fie difuzat fără termen limită în care să se menționeze că potrivit legii TV are dreptul de a filma pe stradă.

Vrei să propui altă temă de discuție?

Propune

Loghează-te pentru a putea comenta