Loghează-te
SUGEREAZĂ O TEMĂ DE DISCUȚIE

Platforma profesioniștilor mass-media

Pagina principală Deontologie și profesionalizare

Loghează-te pentru a putea comenta

Fii primul care comentează

Mass-media și angajamentul de educare în spiritul toleranței

Смотри на русском языке

Categorie: Deontologie și profesionalizare

În Moldova anului 2022, o parte semnificativă a cetățenilor încă au prejudecăți destul de puternice, de exemplu, 49% din cetățeni nu ar accepta să fie prieteni cu o persoană de etnie romă, iar 35% nu ar accepta ca o persoană de religie musulmană să le fie vecin/ă. Sunt doar câteva cifre care vorbesc despre neacceptarea socială și marginalizarea celor care aparțin unor etnii sau grupuri sociale, potrivit cercetării „ADEVĂRATA DISTANȚĂ SOCIALĂ! Acceptare și marginalizare în Moldova anului 2020”, realizată de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare.

Cum pot contribui jurnaliștii la promovarea toleranței și respectului față de drepturile omului? Mass-media are un rol esențial în schimbarea atitudinii și a percepțiilor. Media poate explica termeni și fenomene, promova exemple și istorii umane despre acceptare, poate oferi soluții, poate genera emoții și solidariza cetățenii în jurul unei cauze. De aceea, este esențial ca jurnaliștii să promoveze toleranța, diversitatea și incluziunea, acceptarea și deschiderea față de toți membrii unei societăți.

Proiectul „Jurnaliștii pentru diversitate și incluziune: responsabilitate și angajament”, realizat de Asociația Presei Independente (API) este o bună oportunitate pentru jurnaliști și redacții de a contribui eficient la minimalizarea stereotipurilor față de grupurile vulnerabile și marginalizate, prin participarea la mai multe activități de instruire, monitorizare și cercetare a tematicii privind subiectul diversității și incluziunii.

Invităm profesioniștii media (reporteri, manageri media, editori, bloggeri/vloggeri), dar și experții în domeniul drepturilor omului să participe la o cercetare, completând unul din cele două chestionare tematice:

Chestionar jurnaliști (reporteri, manageri media, editori, bloggeri/vloggeri)

Chestionar activiști drepturile omului (experți, mediul academic, ONG)

ОПРОСНИК ДЛЯ ЖУРНАЛИСТОВ (репортеры, менеджеры, редакторы, блогеры/влогеры)

ОПРОСНИК ДЛЯ ПРАВОЗАЩИТНИКОВ (эксперты, академическая среда, НПО) 

Răspunsurile și sugestiile dvs. vor fi utilizate la elaborarea unui studiu de necesități care va identifica gradul de percepție de către jurnaliști a importanței mediatizării responsabile a grupurilor vulnerabile și a promovării diversității, precum și necesitățile specifice de instruire a colaboratorilor mass-media.

Activitatea este implementată de API în cadrul proiectului „Cetățeni Activi, Comunități Prospere, Faza II", componenta „Jurnaliștii pentru diversitate și incluziune: responsabilitate și angajament", finanțat din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.

Ne pare rau, perioada de dezbatere a acestei teme a expirat

Vrei să propui altă temă de discuție?

Propune

Loghează-te pentru a putea comenta