Redacțiile cred că ar fi deschise să adopte un astfel de stil, dar, cum la noi reporterul trebuie să facă și prima, și a doua, și a treia, nu știu cât de disponibili ar fi reporterii înșiși, decât cei care se dedică anume acestui gen de jurnalism, cum ar fi Oameni și Km.
De altfel, după cum s-a menționat, pentru realizarea unui astfel de reportaj, e nevoie de mult mai mult timp decât 2 ore în teren. Asta înseamnă și resurse financiare, și umane. Chiar dacă redactorul se decide să-i ofere reporterului (să zicem) 3 săptămâni pentru realizarea unui longread, munca în redacție nu poate să stea pe loc, mai ales dacă trebuie să fie dat ziarul la tipar, iar pe internet să fie postate cât mai multe știri pe oră.
Cititorul, în schimb, cred că e tare dornic să citească reportaje despre probleme care-l vizează și pe el, nu doar cât de mult s-au îmbogățit așa-zisele autorități.
Longread-ul, cu siguranță, își are loc în jurnalismul actual. Deci, cât mai mulți kilometri și cât mai multe istorii umane...

Tot ce-i despre oameni e frumos și merită efortul de a trăi zile și săptămâni în lumea celor despre care scrii. Că avem foarte puțini jurnaliști dispuși pentru acest gen de jurnalism este un fapt, dar până la urmă, fiecare scrie în stilul său :) Deși, redacțiile duc lipsă de reporteri și resurse, cred că orice reporter ar putea ”sacrifica” câteva wk-end-uri pentru a practica și jurnalismul narativ. La final de an, toate poveștile ar putea fi adunate într-o cărțulie, tipărite și distribuite și celor care n-au acces la internet .

Eu nu-mi mai amintesc unde am văzut primul text jurnalistic narativ, dar știu că m-am îndrăgostit de genul ăsta de materiale. E adevărat că tre să investești mult timp și multe resurse pentru a le scrie, dar merită, tocmai pentru că aceste materiale reușesc să ilustreze ceea ce nu se vede atunci când se face un material în grabă, așa cum se întâmplă de obicei. Și, apropo, tare fain că a apărut proiectul Oameni și Km pe piața media din R. Moldova. Ultimul text publicat pe pagină l-am citit cu sufletul la gură. E cumva foarte viu, uman.
De acord cu Vadim Șterbate în privința publicării în ziare a acestor texte - s-ar putea merge pe ideea unui serial și cred că s-ar citi, că oamenilor le lipsesc astfel de istorii - istorii despre ei, scrise în detaliu și cu grijă.

- Redacțiile print și-ar putea permite să publice astfel de articole, mai ales dacă ar fi împărțite pe episoade. Așa cum se uită lumea la filme seriale, tot așa ar aștepta următorul număr de ziar să afle mai multe despre subiectul care i-a intrigat. Publicat pe câte o pagină, cu fotografii mari și expresive, elemente grafice, etc. O astfel de colaborare poate ar fi utilă cu ziarele locale, membre ale API de exemplu. Cât privește producerea a astfel de articole de redacțiile ziarelor locale este mult prea complicat.
- Cred că avem jurnaliști care ar purcede la astfel de aventuri, iar motivația financiară nu este principala, mai ales pentru cei care sunt încă fără de familie și copii. Ar avea o șansă să-și creeze o familie :-)
- Cred că da, fără careva condiții.
- Publicul trebuie educat să citească. Astfel îi vor fi pe plac și longread-urile.
- Vezi răspunsul la prima întrebare.
P.S. E frumos când textele "kilometrice" sunt despre oameni care chiar merită să fie eroii articolelor jurnalistice.

Oameni si kilometri este un proiect necesar pe piata mediatica. Sigur, avem destule institutii de presa in RM, dar care, spre regret, se dubleaza. Se reflecta aceleasi evenimente, in mare parte din Chisinau sau suburbiile capitalei, mai putin insa din teritoriu. Ceea ce gasim pe ,,oameni si kilometri" este ceva inedit. Bineinteles, in spate sta o munca enorma, dar care se merita. Mult succes, Polina Cupcea. Stiu si sunt sigura ca nu o sa te opresti aici, dar o sa cauti sa vii si cu alte schimbari si explemple pentru colegii din presa.

Oameni și Kilometri este un proiect nou pentru Republica Moldova care oferă un exemplu frumos referitor la cum ar trebui să fie adevărata muncă a jurnalistului, una care să te apropie foarte mult de personajele despre care scrii, iar acest lucru presupune eforturi titanice și un talent deosebit. Sper să ne uimească și mai departe prin istoriile emoționante și profesionalismul autorilor și să se dezvolte pentru a depăși tot ce s-a realizat până acum în jurnalismul narativ! Baftă, Polina Cupcea!

Mie imi place foarte mult proiectul "oameni si kilometri" si produsele sale.
Cred ca, la fel ca in marketing, este bine de inteles, profilul cititorului longread: virsta, gen, formare, interese etc.. Si trebuie de lucrat cu acest public tinta. Oamenii, ca intr-o cascada de omat se string in jurul acelorasi interese, si ei se vor aduna unul pe altul incetisor si sigur. Apoi, e important ca aceste articole sa apara cu o anumita frecventa si periodicitate - sa formezi un fel de "instinct Pavlov" . Si mai cred ca trebuie sa aiba un teaser bun, care sa intrige sa citesti tot. Pentru cei care nu au acces, nu de aceea ca sunt certati, dar din cauza ca economic nu se descurca, sau nu stiu sa foloseasca conputerul (persoane in etate) - trebuie de identificat alte modalitati de a ajunge. Trebuie de gindit si la barierele de limba - si de diversificat produsul pentru citeva limbi. Eu oricum, sunt sigura ca avem o comunitate internautica mare si inca mai ai de descoperit oameni carora le place mixul - literatura - jurnalism, carora le plac istoriile bine documentate si mai ales profund intelese!!! Succese!