O spun de mai mult timp: uneori, mi-i ruşine la ce teme vine presa la conferinţe de presă şi, de multe ori, mi-i ruşine la ce teme nu vine. Cu trecerea timpului, această ruşine devine mai… diversificată, dacă vreţi. Este un fel de bilanţ al unui martor ocular al activităţii Sălii pentru conferinţe de presă a Agenţiei IPN. 

Nu înţeleg, de exemplu, de ce sunt ignorate de multe ori conferinţele cu teme ce ţin de problemele grave legate de viaţa copiilor, a persoanelor cu disabilităţi sau chiar a copiilor cu disabilităţi? Sau cele ce oferă soluţii reale, viabile pentru problemele unor mari categorii de oameni? Aşa cum nu înţeleg de ce sala de conferinţe devine, de regulă, neîncăpătoare la temele legate de minorităţile sexuale cu diversele lor nuanţe sau la cele gen scufundarea vasului italian şi „rolul important” al unei moldovence în aceasta?..

De mai mulţi ani deja putem prevedea cu o mare doză de exactitate cine va veni, dar, în special, cine din colegii din presă nu va veni la evenimentele de presă de anumită orientare, de regulă, politică. E un fel de cenzură prin ignorare, preluată de la politicieni şi autorităţi.

Mai nou, cu apariţia posibilităţilor tehnice de transmitere a evenimentelor de presă în direct prin internet, am intrat în zona unei noi distorsiuni. Tot mai frecvent instituțiile de presă recurg la scrierea ştirilor și altor materiale fără a-şi trimite jurnaliştii la evenimentul propriu-zis. 

Sunt doar câteva din aspectele nefireşti ale domeniului „conferinţe de presă”, ce caracterizează starea distorsionată a presei moldoveneşti la etapa actuală. Conferinţa de presă în calitate de eveniment mediatic are, poate, cel mai important rol în procesul de informare corectă a publicului, poate mai mare decât alte activităţi mediatice. Mesajul formulat în conferinţele de presă se pretează cel mai mult la știri şi reportaje informative, care, se cunoaşte, se limitează la redarea mesajelor furnizate de către organizatorii evenimentului, fără comentarii din partea autorilor. Este o regulă recunoscută a tehnologiei şi deontologiei profesionale. Neprezenţa presei, prezenţa selectivă, prezenţa necalificată, prezenţa în baza altor criterii decât cele ale interesului public aduce, cred, atingere gravă atât procesului de informare obiectivă, cât şi deontologiei profesionale a breslei.

După mine, explicaţia distorsionărilor constatate mai sus trebuie căutată în mare parte în zona criteriilor după care apreciem „ce e bine şi ce e rău în viaţa omului”  și măsura în care acestea coincid cu cele de care se conduce profesia noastră – jurnalismul. Mai exact, de ce profesia noastră are, de multe ori, alte criterii şi măsurători ale Binelui şi Răului?

Este o temă pe cât de vastă, pe atât de profundă, puţin explorată încă, de aceea mă voi limita la acest început de discuţie la anumite teze pe care le supun atenţiei publicului profesional, dar nu numai.

1. Păcatul presei de a  nu veni sau de a veni mai rar decât se merită la evenimentele de interes real pentru om și societate ţine de faptul că ea nu depinde sau depinde în măsură nesemnificativă de Om şi de Societate, în sensul finanţelor şi imaginii. La modul real, mai multe instituții de presă depind de finanţatori cu interese, de cele mai multe ori, din afara domeniului presei. Sau cu interese mai mari decât cele pe care le au în presă ca afacere. Soluţia, respectiv, este să refacem această relaţie directă dintre presă şi societate. Haideţi să vedem împreună cum am putea-o face?

2. În condiţiile de mai sus, de multe ori, presei şi oamenilor din presă le este impusă o agendă străină, o agendă de NEpresă, de multe ori - de mercenariat. Logica economică elementară ne arată că finanţatorii actuali din domeniul media vor sacrifica instituțiile respective de presă şi de NEpresă împreună cu TOŢI angajaţii acestora. În toate ţările şi în toate timpurile întreprinderile se închid atunci când devin nerentabile, în special când sunt exploatate în contradicţie cu regulile de funcţionare a acestora. Haideţi să vedem împreună, dacă şi într-un nou viitor ciclu de dezvoltare a societăţii, mercenariatul de presă ar putea fi reacceptat aşa cum a fost reacceptat după falimentarea „întreprinderii PCRM”, în anul 2009? Asta dacă Moldova merge în direcţia în care spune că merge…

3. După mine, devalorizarea presei şi a oamenilor presei se produce atât la nivel calitativ (manipulare masivă în loc de informare obiectivă), cat şi cantitativ. Pe moment, avem supraaglomerare de instituții (pretinse) şi oameni (pretinşi) de presă, supraaglomerare generată de interesele mari şi crescânde în afara presei ale finanţatorilor, preponderent în politică şi/sau afaceri. Haideţi să vedem câtă lume poate supravieţui pe ruinele unor cataclisme, necesare şi iminente în domeniul presei. Haideţi să vedem dacă suntem pregătiţi să abordăm serios şi nevoia de reformare a presei, cu toate consecinţele dureroase ale altor reforme, pe care ne place să le promovăm în produsele noastre? Câtă lume înţelege asta şi nu se va opune, cum scriem noi că se opun vechile sisteme? Cine ne poate convinge să acceptăm şi să realizăm o reformă în presă, dacă în celelalte sfere ale vieţii sociale reformele merg greu, dacă merg, preponderent sub presiuni din afară?

4. Presă multă nu înseamnă în mod obligatoriu şi presă bună. În mod paradoxal, slăbiciunea presei se manifestă poate cel mai mult acum, când avem cei mai mulţi jurnalişti şi pseudo-jurnalişti, cele mai multe instituții de presă şi de NEpresă, când avem la dispoziţie cele mai performante echipamente şi căi de comunicaţii. Cu toate acestea, conferinţele şi alte evenimente de presă devin tot mai puţin frecventate. La cohorta jurnaliştilor care nu vin la conferinţe deliberat, inclusiv pentru că o „ştire” distorsionată poate fi scrisă şi fără cheltuieli suplimentare pentru deplasare, se adaugă şi cei care nu-şi pot permite să vină, alegând de multe ori să-şi facă ştirile de pe transmisiunile on-line. Se renunţă la cerinţa obligatorie de veacuri a jurnalismului de a reprezenta publicul la asemenea evenimente, inclusiv, de a verifica „pe viu” datele şi impresiile, de a pune întrebări pe care le-ar fi pus publicul care nu are acest privilegiu delegat jurnaliştilor… Trebuie să recunosc că păcătuim în acest mod uneori şi noi la IPN, deşi conştientizăm dezavantajele de tot felul, inclusiv deontologice. Unicul motiv al „păcatului” este că nu ne ajung suficiente forţe calificate.

Cunoaşte cineva soluţii pe care încă nu le-a încercat  presa din Republica Moldova pentru problema fluctuaţiei de cadre în această mare de jurnalişti, instituții de presă şi NEpresă?