Aceasta este una dintre întrebările la care urmează să găsim răspunsuri inițiind o nouă dezbatere pe Mediaforum. M-am gândit la mai multe teme, legate de primii pași în meserie ai tinerilor jurnaliști. De ce am ales-o anume pe aceasta, veți afla în continuare, dar mai întâi vă spun că, în opinia mea, cel puțin, este un titlu tendențios, care presupune din start că mediul jurnalistic “de cândva” era mai prietenos și mai accesibil (l-am ales cu bună stiință). 

Cu riscul să-mi sară în cap toți colegii de facultate (am studiat în perioada 1990 – 1995, iar în domeniu muncesc cel mult 10% din cei care au absolvit), afirm că nu e chiar așa. Cel puțin eu nu am simțit o “mare prietenie” până m-am angajat la un post de radio, la care lucrez până în prezent. Prima mea experiență a fost la o agenție de presă, la stagiere, și din prima zi am avut parte de o terapie de șoc. E ca și cum ai arunca pe cineva într-un bazin cu crocodili, pentru a-l invăța să înoate. Spre rușinea mea, vă spun că am renunțat după o săptămână. A doua încercare a fost la televiziune, nu pentru că îmi place, ci la insistența colegilor. “Relația” a durat cam jumătate de an. Evident că nu am fost angajat, nici nu mi-am dorit aceasta, dar am învățat că un prieten îți poate fi coleg, iar nu fiecare coleg îți poate fi prieten. La Radio Moldova am venit de bună voie – nici acum nu știu de ce mă atrage - poate asta și mă face să mai rămân - nu știu. Dar orice detaliu din atmosfera acestei clădiri îmi spunea să rămân. Aș minți dacă aș spune că îmi dădeam seama ce fac - nu aveam nici 20 de ani (la 16 ani am fost admis la facultate). Nu pot să afirm că toată lumea era dispusă să mă ajute. Dar, în comparație cu celelalte instituții, aici m-am simțit protejat. Am învățat meserie, am decis să rămân și tot aici încerc să-i învăț pe alții. 

Unii vor spune că trei încercări e o nimica toată, dar nu uitați că în acei ani în Moldova era un singur post de radio, unul de tv și restul - ziare, reviste și agenții de presă. Astfel, necesitate de colaboratori nu exista, pur și simplu. Cu studii în jurnalistică erau mai puțini – în special erau angajați filologii, în condiții de concurență acerbă.

Astăzi situația e diferită – sunt o groază de posibilități de a lucra în mass-media. Totodată, sunt tot mai puțini jurnaliști care doresc să-și împartă experiența cu viitorii colegi, iar cei care o fac nu cred că o fac din plăcere sau colegialitate. Sau mă înșel? 

Aș vrea să discutăm despre modul în care “pășesc” în jurnalism tinerii jurnaliști de azi. 

Câți s-au dezamăgit și au abandonat? De ce? 

Cei care rămâneți, ce vă motivează? 

Ce modele învațați și ce modele căutați? Ce așteptări aveți? 

Cum ați fost primiți de colegii din redacții, ce munci faceți, ce ați înțeles din primele experiențe?

Cum ați vrea să fie breasla și ce vedeți în realitate? 

P.S. Nu e o problemă dacă veți răspunde la toate întrebările, cu exemple și incursiuni în istoria jurnalisticii.