Loghează-te
SUGEREAZĂ O TEMĂ DE DISCUȚIE

Platforma profesioniștilor mass-media

Pagina principală Management Media

Loghează-te pentru a putea comenta

Care dintre proiectele jurnalistice moderne sunt mai viabile astăzi?

Смотри на русском языке

Categorie: Management Media

Presa online din Republica Moldova, ca de altfel și cea din întreaga lume, este pusă în fața unor provocări majore de transformare. Totul pornește de la banii foarte puțini pe care-i mai câștigă din publicitate. În contextul în care advertiserii își îndreaptă cea mai mare parte din bugete spre reclamă contextuală pe Google, Facebook și Odnoklassniki, devine tot mai evident că publisherii locali nu au cum să-și asigure bugetele necesare pentru dezvoltare. Problema e cu atât mai simțită în rândul redacțiilor mici și medii, pentru că principalul criteriu după care se vinde publicitatea online este numărul cât mai mare de afișări, iar aici nu ai cum să concurezi cu granzii locali și cei globali. Sunt statistici care spun că, în Occident, circa 85 de cenți din fiecare dolar cheltuit pe publicitate online merg la Google și Facebook. 

În aceste condiții, experții susțin că modelul de business bazat pe vânzări de reclamă este deficitar și nu poate reprezenta o soluție pe termen lung pentru o instituție mass-media independentă. Asta deoarece managerii de presă caută strategii de vânzări care să monetizeze traficul și, respectiv, acordă mai puţină atenție conţinutului. Iar cu cât sunt mai subfinanțate site-urile de știri, cu atât mai mult există riscul să le fie afectată politica editorială. Până la urmă, publicul are numai de pierdut din asta. În schimb, au de câștigat advertiserii, pentru că lucrând cu Google, Facebook și Odnoklassniki beneficiază de reclamă mai ieftină, mai bine măsurabilă şi mai eficientă. Din păcate mass-media nu are cum să vină cu o ofertă mai bună.

Modele comerciale viabile de urmat la nivel global

La nivel global mass-media este în căutare de noi modalități de câștig. Vox Media, Gawker, Business Insider și Cosmopolitan s-au apucat să facă comerț online. Logica este destul de simplă: dacă ai public și posibilități de publicitate, de ce să nu faci vânzări directe? Așa s-a ajuns ca editorii să publice materiale axate pe e-commerce care conțin link-uri la produse ce i-ar putea interesa pe cititorii site-ului, iar pentru fiecare vânzare finalizată primesc comisioane între 4 și 15% din valoarea tranzacției. 

Publicațiile italiene Gazzetta și Corriere Della Serre fac bani în cea mai mare parte din vânzarea de cărți, jucării, DVD-uri și îmbrăcăminte. 

În SUA sunt instituții care au departamente specializate în organizarea de evenimente și expoziții. Sursele de venit sunt vânzarea de bilete la eveniment, sponsorizare, publicitate outdoor etc.

În același timp, sunt exemple de succes când redacțiile sunt finanțate prin crowdfunding. În Olanda, de exemplu, De Correspondent a strâns 1 milion de euro în doar 8 zile. Insituția are 45 de angajați și peste 48.000 de abonați. Nu vând publicitate în mod principial. Au ales să se concentreze strict pe content și abonați. 

Soluții pentru publisherii locali din țara noastră

Este important să înțelegem că nu există soluții universale de urmat. Ele mai degrabă pot fi adaptate la nivel local și la caracteristicile publicului pe care-l are fiecare instituție mass-media în parte. 

De exemplu, noi la stirilocale.md am avut permanent greutăți în a ne monetiza audiența. Când eram un site de mărime mică, până la 100.000 de cititori unici lunar, advertiserii refuzau pur și simplu să lucreze cu noi. După ce am crescut audiența la 350.000 de vizitatori unici lunar lucrurile oarecum tot nu s-au schimbat. Un motiv este faptul că jumătate din tot acest public sunt conaționalii aflați peste hotarele țării, iar ei nu reprezintă un interes comercial pentru advertiseri. Da, acum avem colaborări cu agenții de reclamă, dar veniturile obținute nu ne permit deocamdată să facem ce ne dorim.

Așadar, noi am înțeles că pentru a ne dezvolta în continuare trebuie să schimbăm modelul de business. Crearea unei rețele locale de corespondenți implică cheltuieli. Așa am ajuns în ultimul timp să ne interesăm tot mai mult de crowdfunding, în care ne punem speranțe datorită comunității pe care o avem formată în jurul moldovenilor aflați peste hotarele țării. 

O altă soluție pe care am testat-o și care am văzut că funcționează sunt parteneriatele cu instituții și organizații care au proiecte de dezvoltare la nivel local. Nu vom renunța nici la plasările de reclamă, doar că aici avem de lucrat asupra strategiei de vânzări și modului de expunere a reclamelor. Este important să pui la îndemâna advertiserilor un instrument eficient și comod care analizează impactul publicității în rândul publicului. 

Vă invit să răspundem împreună la următoarele întrebări: 

  1. Cum poate presa online să atragă o mai mare parte din bugetele advertiserilor? 
  2. Ce metode alternative de monetizare pot fi folosite pentru a asigura o dezvoltare durabilă pentru instituțiile independente?
  3. În contextul în care avem sute de site-uri de știri în R. Moldova, cât de viabil este modelul de abonament cu plată pentru content? 

 

 

18 Jan 2017, 15:54 #1 0

Înregistrat: Sep 2017

Postări: 3

Sergiu Jaman , putem convinge ANRCETI sa impuna ISP-urile sa publice datele. Pentru asta trebuie de unit eforturile si sa discutam la o masa cu baietii de acolo, sa demonstram ca are de castigat toata lumea.

Adserver bun este si googleDFP, care pana la 100mil de afisari e gratis

18 Jan 2017, 11:49 #2 0

Înregistrat: Sep 2017

Postări: 10

In privinta scrierii granturilor lucrurile nu sunt chiar dificile precum ar parea la prima vedere. Primul lucru important este implicarea unei persoane care intelege engleza foarte bine si are ceva experienta manageriala. Trebuie de citit instructiunile, ele sunt exhaustive, si daca nu intelegi conditiile finantatorului este greu sa-ti organizezi gandurile si sa convingi juriul. O problema mai mare este lipsa de idei competitive pentru granturi si un deficit de cultura antreprenoriala printre jurnalisti. Multi inca privesc jurnalismul ca o activitate de caritate / nonprofit si asteapta mur in gura, desi domeniul este o parte a economiei si poate fi monetizat.

17 Jan 2017, 23:20 #3 0

Înregistrat: Sep 2017

Postări: 4

#1. Atâta timp cât nu există o uniformizare și standarde pentru piața de publicitate, va supraviețui acela care be mai mult cu oamenii care au bani și sunt gata să cheltuie banii din publicitate pe tine.

Deja nu trebuie de vândut doar articole, ci campanii media întregi.

#2. Eu sunt foarte sceptic la acest punct, trebuie să-ți găsești nișa, unui portal generalist îi este aproape imposibil să poată face asta dacă nu investește în conținut unic și crește audiența.

#3. Niciodată nu am crezut în acest model, și chiar mi-i interesant să văd datele celor din Moldova care încă îl practică (IPN, Mold-street, etc).

în afara punctelor.

cred că cu cât mai mult insiști și lucrezi la proiectul tău, vezi ce se mai face în afară, încerci să adaptezi, și investești foarte mult timp și pasiune, chiar ai o șansă, dar ea vine cu timpul.

17 Jan 2017, 20:17 #4 0

Înregistrat: Sep 2017

Postări: 10

Piata mass media in Republica Moldova sufera de insuficienta de consumatori, am in vedere cititorii care ar plati pentru informatii de calitate. Clasa de mijloc aproape nu exista si siturile generaliste, desi au trafic mare, nu reprezinta o garantie a succesului. Cele de nisa au un trafic mai mic si nu sunt interesante advertiserilor, insa ele dispun de o audienta mai omogena si mai usor de satisfacut din punct de vedere al reclamei. Putini dintre advertiserii moldoveni au realizat acest fapt, majoritatea lor considera ca numarul mare este indicatorul principal. In realitate nu-i chiar asa.

Portalul nostru are un portofoliu destul de divers cand vine vorba de venituri. Cea mai mare parte o reprezinta granturile, dar avem si publicitate si abonamente. Mai avem cateva parteneriate cu organizatii si companii. Mold-Street.com se va implica cu timpul si in vanzari online si va pune in continuare accentul pe abonamente. Noi am pregatit cateva proiecte complexe, cu bataie lunga, impactul carora va putea fi sesizat peste cativa ani. Ramane sa convingem potentialii clienti in acest sens.

Un adevar care imi place mult este faptul ca chiar si cei care creaza siturile pentru stiri false au necesitatea de a primi informatii verifice si documentate. O piata libera are o capacitate uimitoare de a se vindeca si autoreglementa, cu conditia ca ea ramane libera.

Aici este un link interesant:
https://ijnet.org/ru/node/4074 (eng).

17 Jan 2017, 21:27 #4 0

Mersi domnule pentru implicarea în discuție. Referitor la granturi, cred că problema constă în faptul că nu toți au cunoștințele și abilitățile necesare pentru a a scrie proiecte. Noi am reușit doar o singură dată să câștigăm un proiect, dar ft-ft mic. Cred că ar fi nevoie de oarecare instruiri pentru managerii de presă. Poate ne puteți recomanda careva materiale sau organizații care duc astfel de traininguri.?

Înregistrat: Sep 2017

Teme moderate: 1

17 Jan 2017, 21:34 #4 0

domnule Aurel

Înregistrat: Sep 2017

Teme moderate: 1

17 Jan 2017, 12:52 #5 +1

Înregistrat: Sep 2017

Postări: 1

În Moldova sunt circa 200 site-uri de știri la o audiență de peste 2,3 mln de utilizatori online. Prea multe pentru un public care se informează în mare parte din social media. Rezistă cei care ofertă mai mult decât ”simple știri”.

Dacă prin Adsense reușim să monetizăm traficul, o altă nișă care trebuie dezvoltată este content marketingul. Site-urile de știri trebuie să se gândească cum să facă articolele publicitare mai valoarease pentru client dar totodată nu foarte scumpe. O reducere pentru o serie de articole sau poate copywriting gratuit? Dacă clientul nu este mulțumit de impactul unui articol, nu va mai reveni prea curând. De aceea pe lângă simpla plasare, deținătorii de site-uri trebuie să aibă la început și rolul de promotori.

O altă idee este colaborarea cu agențiile de publicitate digitale care au acces nemijlocit la clienții deja educați în digital marketing. Un client preferă să colaboreze cu cineva care îi va sugera cele mai bune opțiuni și rezultate.

17 Jan 2017, 21:36 #5 0

Ideea cu copywriting gratuit pentru companii/organizații cred că are drept la existență, asta presupune cheltuieli, dar pe termen lung se poate răscumpăra. Mersi Andrei.

Înregistrat: Sep 2017

Teme moderate: 1

17 Jan 2017, 12:08 #6 +2

Înregistrat: Sep 2017

Postări: 1

Piața de publicitate online din Moldova este una relativ rudimentară, de cele mai dese ori companiile se limitează la metode tradiționale de promovare; bannere, articole PR, materiale comerciale (video)...etc.
În aceste condiții, șansele de monetizare a muncii unui portal online (care nu este în topul audiențelor) se reduc considerabil.
Un lucru important pe care ar trebui să îl readucem în discuție, este relevanța conținutului publicitar. Dar pentru această perspectivă companiile trebuie să își cunoască clienții și cel mai important care sunt platformele unde pot interacționa cu ei. În comparație cu portalurile generaliste, cele de nișă (chiar dacă au multe avantaje) sunt cel mai des desconsiderate.
Cred că aceste platforme online trebuie să își detalieze audiența, nu doar cantitativ dar și calitativ. Astfel, ar putea să vândă clienților, „baza” pentru o campanie bine direcționată și desigur eficientă. În paralel, platformele pot să își dezvolte în primă fază servicii de copywriting, ca mai apoi să evolueze, și să poată propune clienților campanii creative de marketing și comunicare (de la concept, până la implementare, desigur pe platforma proprie).
Pe exemplul altor țări, putem anticipa o tendință globală – platformele online își extind „lista serviciilor de publicitate” și integrează noi utilități. Userii devin tot mai lenoși, pentru ei este mult mai comod ca de pe site-ul unde se informează să poată accesa și alte servicii(iată de ce este importantă detalierea consumatorilor).
O altă oportunitate este contentul calitativ și util, odată cu expansiunea facebook-ului, a devenit mult mai complicat să aduci consumatorii pe platforma ta. Doar făcând un scroll pe news feed, poți să te pui la curent cu ultimele știri.

17 Jan 2017, 11:31 #7 +1

Înregistrat: Sep 2017

Postări: 3

1. Consolidarea publisherilor si agentiilor si dezvoltarea unui tool propriu sau achizitionare din exterior (fie si pe granturi externe) care ar permite targetarea publicitatii (sex/varsta) pe baza unui panel considerabil de cookies. Tot pt targetare (deja geografica) - push serios pe ISP-uri pt ca sa publice famiile de IP-uri (zona, localitate, strada). (a nu confunda cu programmatic - care la fel ar fi o catastrofa pt publisherii locali).
2. Participarea majoritatii publisherilor in studiu de audienta pt a prezenta agentiilor/advertiserilor date de socio-demo si ai ajuta prin asta la o planificare media profesionista (si implicit un ROI mai bun)
3. Utilizarea de catre publisheri de adservere profesioniste care permit o raportare mai profi catre clienti.

Astfel, targetarea, planificarea (date de audienta) si raportare standardizata ar creste eficienta publicitatii (ROI), inventarul si "calitatea" acestuia si implicit atractivitatea publisherilor locali

17 Jan 2017, 21:45 #7 0

Stanislav, cum crezi că putem influența publicarea IP-urilor? Există vreo posbilitate careva, pentru că din câte știu mulți au încercat... Și mă interesează părerea ta, ce Adservere putem folosi decât AdOcean?

Înregistrat: Sep 2017

Teme moderate: 1

17 Jan 2017, 09:57 #8 +1

Înregistrat: Sep 2017

Postări: 1

Nu cred că trebuie de renunțat la modelul clasic în care companiile plătesc pentru publicitate sau se optează pentru AdSense. În acest sens - traficul este extrem de important. Totuși - ar fi bine să se facă reducerea costurilor și poate că un model bazat pe editori voluntari ar avea un succes mai mare decât un model bazat pe jurnaliști plătiți. De asemenea - faptul că vorbim despre cum Google și Facebook capturează cea mai mare cotă parte din bugetul de marketing nu-i tocmai corect. Probabil cea mai mare problemă este că majoritatea absolută a potențialilor clienți nici nu știu că pot opta pentru publicitate online, de exemplu prin articole sponsorizate. În acest sens - ar trebui un efort comun prin care toți furnizorii promovează însăși ideea de publicitate online. Evident că ulterior tot Google și Facebook vor avea de câștigat mai mult, dar și cifra de afaceri pentru fiecare jucător în parte va crește.

Ca metode alternative de monetizare ar fi o metodă clasică - abonament cu plată, pentru conținut extrem de calitativ, cu precizarea că acest abonament trebuie ”vândut” finuț. Mai exact - trebuie explicat omului foarte clar de ce se cer bani pentru informații, adică pentru ceva ce ar trebui să fie gratuit. Trebuie să fie foarte clar că fiecare abonat cumpără o cameră, sau un laptop - în esență - un fel de crowdfunding. Este ceva de Ziarul de Gardă face probabil cât de cât bine.

Un ultim lucru pe care-l presupun, dar nu-l pot demonstra - fiind vorba de o țară foarte foarte mică, cred că aici contractele se pot obține și prin cumetri, prin efort clasic de vânzări. Deci - trebuie un vânzător super bun care să sune de dimineață până seara. Probabil ar funcționa.

Sau o altă idee - să facem un Google AdWords local. Advertiserii oricum plasează reclama în rețeaua Google. În acest fel - se iau comisioane și cumpărătorilor, dar și vânzătorilor de reclamă. Dacă ar exista un sistem local care să reunească toate site-urile de interes și în care advertiserii să-și poate configura ușor campaniile de publicitare, iar comisioanele să fie convenabile tuturor - poate că lumea n-ar mai apela la Google AdWords. Desigur că rămâne Facebook-ul, care deocamdată nu poate fi combătut.

17 Jan 2017, 21:38 #8 0

Imi place ideea cu AdWords local, trebuie să ne interesăm dacă există astfel de sisteme și cât de real e pentru Moldova. Jurnalism bazat pe voluntari nu cred că poate fi un model durabil, oamenii trebuiesc motivați în diverse feluri, iar banii sunt o resursă universală. :)

Înregistrat: Sep 2017

Teme moderate: 1

29 Dec 2016, 18:07 #9 +2

Nume: Ion Faina

Înregistrat: Sep 2017

Postări: 1

1. Articole platite care ar ajuta companiile sa isi contruiasca istorie buna pe google si alte motoare de cautare. Evident companiile trebuie selectate, nu poti face istorie buna unor companii ca nu isi onoreaza clientii.
2. Evenimente branduite de catre redactie. evident evenimentele trebuie sa fie de nisa pentru un public ingust, dar calitativ.
3. Categorii in meniul site-ului dedicate totalmente pentru commercial. Reviewuri produse, descriere inovatii etc. Suntem intr-o era a individualismul, insa multi nu au o parere proprie si asteapta sa o citeasca undeva. Toti vor un produs/serviu deja verificat.

17 Jan 2017, 09:14 #9 0

Noi, la stirilocale.md, avem deja experiență în crearea secțiunilor personalizate pentru clienți. Platforma ne permite să facem branding în categorii și în advertorialele publicate pe site. Observ în ultimul timp că și la noi sunt companii/organizații care vor publicitate nativă, adică materiale scrise și gândite de redacție. Asta presupune însă că fiecare redacție trebuie să aibă departament specializat, iar în consecință publicitatea devine scumpă. Cum crezi tu Ion, având o experiență relevantă în markenting și mass-media, sunt gata advertiserii noștri să plătească mai mult pentru o astfel de reclamă?

Înregistrat: Sep 2017

Teme moderate: 1

Vrei să propui altă temă de discuție?

Propune

Loghează-te pentru a putea comenta