Loghează-te
SUGEREAZĂ O TEMĂ DE DISCUȚIE

Platforma profesioniștilor mass-media

Pagina principală Deontologie și etică

Loghează-te pentru a putea comenta

Categorie: Deontologie și etică

În ziua în care am aflat că urmează să moderez această sesiune de discuții, copiii au lipsit din majoritatea buletinelor de știri, din ziare și din noutățile din mediul on-line. În atenția presei nu a ajuns în acea zi niciun caz în care un copil să fi fost bătut cu bestialitate, să fi fost lovit de o mașină, să se fi intoxicat, să fi murit sau să fi încercat să se sinucidă. Cred că exagerez un pic, dar, în mare parte, ca să ajungă subiect de știri, un copil din Moldova trebuie să fie victimă sau agresor sau să obțină un succes ieșit din comun, cum ar fi, să câștige o medalie la olimpiada internațională sau la un turneu internațional de sport. 

 

Materiale „neutre” aproape că lipsesc din peisaj și nu pentru că nu ar fi utile sau pentru că nu se vând. Înclin să cred că de vină e lipsa de interes din partea jrunaliștilor, or, pentru a descoperi astfel de subiecte, trebuie să urmărești anumite probleme de sistem și să vezi cum acestea afectează copiii. Drept urmare, subiectele „tragice” sau „negative” continuă să facă jocul în presa de la noi.

 

De multe ori, de temele despre copii se ocupă ultimul venit într-o redacție, deoarece se consideră, în mod eronat, că e o temă ușoară. În realitate, nu fiecare jurnalist are experiența necesară pentru a scrie în mod responsabil și în așa fel încât să nu dăuneze copiilor. Astfel, ne pomenim destul de frecvent cu reportaje în care copilul nu este protejat, ci este, mai degrabă, umilit. 

 

Un exemplu, dar nici pe departe unicul, ar fi reportajul „Nu a mai suportat maltratarea”, difuzat pe data de 2 septembrie 2016 la Canal 3. Un băiat povestește, plângând, în fața camerei, că a fost nevoit să fugă de acasă pentru că nu mai suporta bătăile din partea tatălui. Aflăm că băiatul are 15 ani, e originar din Călărași și și-ar dori să ajungă la un centru de plasament unde să fie protejat de violență. În cadru apare și un polițist care povestește cu lux de amănunte în ce circumstanțe a fost descoperit  băiatul care vagabonda. Identitatea copilului nu e protejată în niciun fel, iar reporterul nu face niciun demers ca să afle din ce motiv a ajuns copilul în această situație. Din păcate, atunci când se întâmplă cazuri grave în care este implicat un copil, presa caută să afle în ce instituție învață acesta, unde locuiește familia sa, dacă este aceasta bogată sau săracă etc. Ultimul lucru la care se gândesc unii jurnaliști este protecția identității acestuia.  Există și cazuri în care jurnaliștii încearcă să afle pe orice cale dacă nu cumva copilul, care este victimă a unei infracțuni, a fost cel care a provocat bătaia/violul etc. 

 

Mă gândesc de multe ori cu ce ajutăm un copil, dacă îl punem să își povestească amarul în fața camerei și îl filmăm cum plânge. Pe termen scurt, aceste lacrimi și emoții se vând, dar, pe termen lung, nu fac decât să îi dăuneze, or, după difuzarea unui material jurnalistic neprofesionist, copilul ajunge în postura de dublă victimă. Mai grav este că nimeni nu urmărește ce se întâmplă cu un copil după ce un reportaj a fost difuzat. 

 

Mai mulți jurnaliști cu care am discutat la diferite training-uri și seminare se plâng că dacă nu prezintă detalii clare despre un copil, întreaga poveste ar părea inventată. Eu cred că un adevărat profesionist va găsi de fiecare dată o soluție pentru ca reportajul sau articolul pe care îl scrie să fie credibil, și în același timp, să nu dăuneze unui copil și să nu stoarcă lacrimi. 

 

Să nu uităm că abordările senzaționale nu fac decât să încurajeze și să perpetueze stereotipurile. Și, așa cum ne învață diversele ghiduri și recomandări elaborate pentru jurnaliști (găsiți mai jos câteva resurse), fiecare copil merită o abordare profesionistă pentru că este o personalitate, iar opinia sa contează. 

 

 Vă îndemn, stimați colegi, să vă expuneți opinia la acest subiect: 

 

  1. De ce presa continuă să scrie despre copii prin prisma senzaționalului?

  2. Ce subiecte ar trebui să mai abordeze mass-media pentru a descrie în deplinătate situația copiilor din Moldova?

  3. Cum am putea determina jurnaliștii să protejeze de fiecare dată identitatea copiilor aflați în situație cu conotație negativă?

Mass-media_si_Drepturile_Copilului_UNICEF_2005.pdf
Ghid_Mass_Media_Violenta_Copii.pdf
Imaginea_tinerilor_ghid_2005.pdf

Ne pare rau, perioada de dezbatere a acestei teme a expirat

Pagina 1 din 2

«12»

15 Apr 2017, 13:24 #1 +1

Înregistrat: Apr 2018

Postări: 2

Natalia, mulțumesc pentru că ai abordat acest subiect, despre care toți, inclusiv jurnaliștii, politicienii, consideră că este foarte important, dar atunci când ajung să-l abordeze, fie o fac superficial, fie pentru a obține anumite dividende - imagine sau rating.
Cum spuneai și tu, toate ghidurile și convențiile internaționale fac apel la protecția copilului și la interesul superior al acestuia. Cu regret, puțini își pun asemenea întrebări atunci când vorbesc și scriu despre copii. Sub pretextul de a servi interesului public, jurnaliștii uită, de fapt, că publicul lor nu are nevoie să știe unde, când, cum, sau de câte ori a fost lovit un copil, dar să afle cauzele de prevenire, să știe cine se face responsabil de aceste acțiuni, pentru ca pe viitor să nu ajungă în asemenea situații, sau dacă va ajunge să știe cum să le facă față.

Mi-aduc aminte despre un reportaj difuzat la un post TV cunoscut drept senzațional în Moldova. Era vorba despre o fată care a devenit mamă la 12 ani. Cum credeți că a tratat jurnalista acest subiect? A mers la maternitate, a vorbit cu mama, i-a adresat mai multe întrebări despre relația sa, inclusiv cum va numi copilul. Fata a răspuns sincer că-l va numi Vasea, la fel ca pe tatăl său. Așa am ajuns să zâmbesc la acest reportaj, care, de fapt, trebuia să mă revolte. Și, apropo, identitatea fetei nu a fost divulgată, fața a fost protejată, însă modul de tratare a subiectului a fost atât de superficial, încât o problemă gravă a societății – sarcina timpurie la adolescente – a devenit subiect de zâmbete. Cred că aici este esența discuției și unde jurnaliștii sunt așteptați, de fapt, să informeze corect, să abordeze problemele reale ale copiilor și să ajute la identificarea soluțiilor, dar nu viceversa.

Partea bună este că avem instrumente cu care să acționăm. În ultimii ani au fost publicate mai multe ghiduri de etică, regulamente, a fost revizuită legislația, ceea ce permite publicului să intervină. Consiliul de Presă, Consiliul Coordonator al Audiovizualului sunt instituțiile care pot și trebuie să fie sesizate de fiecare dată când drepturile copilului sunt încălcate. În același timp, este important să luăm și atitudine individuală, să reacționăm public de fiecare dată când observăm asemenea situații.
Sunt convinsă că acolo unde nu lucrează buchia legii, mai ales în cazul jurnaliștilor, sancțiunea p

18 Apr 2017, 10:00 #1 0

Irina, mulțumesc pentru comentariu. De acord cu tine, avem multe instrumente prin care putem proteja copilul care este protagonistul unui material de presa. Ceea ce ne lipsește, deocamdata, este atitudinea responsabilă față de cei despre care scriem. Eu cred că lucrurile se pot schimba dacă vom discuta mai des despre greșelile pe care încă le facem și vom căuta soluții, astfel ca niciun copil să nu devină victimă colaterală a unor mateiale de presă.

Înregistrat: Apr 2018

Teme moderate: 3

11 Apr 2017, 16:43 #2 +1

Înregistrat: Apr 2018

Postări: 1

Mulțumesc, Natalia Porubin , pentru deschiderea acestui subiect atât de important și sensibil. Din păcate, știrile nocive despre copii în ipostaze tragice sunt atât de mult, încât mintea mea nu le mai poate digera. Când dau peste informații extrem de triste cu implicarea copiilor, nici nu le mai citesc. Cred că e o eroare de abordare - să fim invadați doar de știri negative în legătură cu copiii. Pe lângă faptul că astfel de situații încep să ni se pară o normalitate și nu le mai atragem atenția cuvenită, imaginați-vă ce reacție pot avea copiii care dau doar peste astfel de știri. Copii au nevoie de modele pozitive, de evenimente și exemple care să-i inspire să devină buni, plini de compasiune, curajoși și nu de o serie de informații care să-i facă să creadă că nimic nu are rost, că totul este super depresiv și tragic. Știrile negative nasc situații negative, în reacție, prin imitare. Invers, plasarea copiilor în cât mai multe știri pozitive despre câte chestii minunate pot să facă ei, cum se dezvoltă, cum îi putem ajuta pe părinți să-i înțeleagă mai bine, să-i iubească necondiționat, ne pot ajuta, în mod repetitiv, să multiplicăm ceea ce citim. Imaginați-vă că toată ziua vă uitați la filme horror. Care este starea de spirit? Și cu toții știm că poveștile inspiraționale ne determină să acționăm prin multiplicarea acțiunilor pozitive. Haideți să informăm oamenii despre ce se întâmplă, dar să nu cădem în extrema tragicului scandalos de dragul ratingului. Deoarece poate afecta pe termen lung și ireversibil dezvoltarea copiilor, a societății, iar noi ne dorim o societate sănătoasă, unită, ai căror membri se aută reciproc, care se străduie să facă acțiuni bune pentru cei din jur, care dau dovadă de curaj și libertate, acceptând diferențele din interiorul ei. Cazul jocului mult discutat este relevant pentru o situație în care panica și scandalul fac rău, în timp ce o abordare de ajutor pentru părinți ar trebui să arate cu totul altfel.

13 Apr 2017, 21:01 #2 0

Cristina, ai dreptate, publicul trebuie educat ca să caute nu doar știri cu conotație negativă. Presa are un cuvânt greu de spus în acest sens. Însă, pentru început trebuie schimbată percepția reporterilor și editorilor. Astfel, treptat, putem ajunge la situația în care copiii vor apărea în materialele de presă nu doar ca protagoniști ai unor tragedii, acte de violență, ci ca cetățeni cu drepturi depline.

Înregistrat: Apr 2018

Teme moderate: 3

11 Apr 2017, 16:03 #3 0

Înregistrat: Apr 2018

Postări: 2

O știre senzațională întotdeauna este vizualizată mai mult decît o știre obișnuită precum că un adolescent/ copil a obținut o performanță sau alta. Jurnalistul de la începutul carierei sale ar putea fi corect de fiecare dată și întru totul: datele despre copil și familia acestuia protejate, fața blurată, intervievarea profesioniștilor în locul copilului, care deja a trecut printr-o experiență neplăcută, traumatizantă și care nu înțelege că se expune pericolului. El va fi arătat la televizor și-l va vedea tot satul sau orașul și pe familia lui la fel. Dar, există un editor care atunci cînd vede știrea ”corectă” a jurnalistului începător întreabă - Ei și ce? Sunt de acord că trebuie de lucrat cu editorii ca și ei să meargă cu un pas înainte și să înțeleagă ce i s-ar putea întîmpla acelui copil după ce apare știrea și ce rol a jucat acel reportaj în viața copilului. Părinții în astfel de cazuri ar trebui să dea instituția mass-media în judecată și să ceară despăgubiri substanțiale. Cînd e vorba de finanțe tare repede toți devin cuminți. Să nu uităm și de profesioniști din diferite domenii care au tangență cu familia și copilului și care ar fi cele mai indicate persoane să protejeze copilul și să ofere el/ea acel interviu. Clar că fără prea multe date. Deja e treaba jurnalistului dacă el mai vrea sau nu să dea acea știre. Copilul este mai important!

13 Apr 2017, 21:11 #3 0

Ai dreptate, Violina. Nu doar reporterii poartă răspunderea pentru felul în care apare un copil într-un material de presă, dar și editorii, care, teoretic, au mai multă experiență în domeniu. Totodată, să nu uităm și de specialiștii care sunt direct responsabili de protecția copilului. Un director de școală, un asistent social sau un polițist, ar trebui să aibă mare grijă de felul cum acționează un jurnalist care realizează un material despre un copil victimă a unui abuz și, după caz, să îl prevină că este obligat să protejeze identitatea acestuia. De acord și cu faptul că cel mai bine este ca interviul să fie realizat nu cu copilul ci cu un specialist care cunoaște toate detaliile cazului.

Înregistrat: Apr 2018

Teme moderate: 3

06 Apr 2017, 23:53 #4 +1

Înregistrat: Apr 2018

Postări: 5

Am impresia că unul dintre cele mai eficiente filtre este chiar propria persoană, cum puncta şi Natalia Zaharescu. Eu, ca mamă, când fac un subiect despre copii, mă pot pune lesne în pielea părinţilor lui şi să mă întreb: oare eu ce-aş crede dacă cineva ar vorbi aşa despre fiul meu sau dacă l-ar arăta în acest fel, într-o astfel de situaţie? Mă repet, bunul-simţ e cel mai bun sfetnic.

06 Apr 2017, 16:03 #5 +1

Înregistrat: Apr 2018

Postări: 7

Din păcate, redacțiile din R. Moldova nu își pot permite să țină jurnaliști care să scrie doar despre copii. Cele mai multe redacții au echipe de jurnaliști generaliști, iar subiectele despre copii sunt sensibile și trebuie realizate cu maximă prudență. Aceste detalii sunt neglijate și din cauza că nu prea există precedente în care publicații sau jurnaliști să fie sancționați/avertizați pubic despre tratarea nedeotologică a subiectelor despre copii. Prudența de regulă este determinată de conștientizarea unor sancțiuni care ar putea exista.

05 Apr 2017, 23:28 #6 +1

Înregistrat: Apr 2018

Postări: 33

După mulţi ani lucraţi în presă, pot să recunosc faptul că să relatezi despre flagelul corupţiei, justiţie sau schemele alambicate prin care a fost furat miliardul este mai uşor din punct de vedere emoţional. Am scris nu o singură dată despre copii: copii-victime ale violenţei, copii care sufereau de anumite boli etc. Sunt subiecte "de suflet". De obicei jurnalistul stabileşte o legătură emoţională cu aceştia, iar istoriile lor pur şi simplu te urmăresc. Cu procurorii sau judecătorii este mult mai simplu, ba chiar tehnic aş spune.

05 Apr 2017, 16:24 #7 +2

Înregistrat: Apr 2018

Postări: 58

Dna Rodica Coretchi-Mocanu, scuza cu "editorii ne cer sa scriem asa" este invocata de multe ori de catre reporteri, dar nu intotdeauna corespunde adevarului, o spun in cunostinta de cauza. De regula, dimpotriva, editorii sunt cei care vegheaza ca totul sa fie corect: sa nu fie divulgate nume, diagnostic sau alte detalii care ar dauna interesului superior al copilului. Cat despre instruiri, nu ma opun, cred ca ar fi necesare si unora, si altora.

05 Apr 2017, 10:26 #8 +1

Înregistrat: Apr 2018

Postări: 2

În repetate randuri ziariștii ne-au zis că ei știu cum, de fapt, ar trebui sa reflecte cazurile copiilor, dar că editorii le cer altceva. Probabil, trebuiesc gandite niște activități și pentru aceștia.

05 Apr 2017, 10:24 #9 +1

Înregistrat: Apr 2018

Postări: 1

Atunci când sriem despre copii, este important să analizăm şi impactul acestor materiale, pentru a ne asigura că nu dăunăm mai mult decât facem un bine. Foarte importantă este şi respectarea datelor cu caracter confidenţial al copiilor, în special atunci când sunt discutate subiecte sensibile, iar declaraţiile copiilor ar putea deveni motiv de etichetă, discriminarea, revictimizare în mediul comunitar/şcoală/familie.

05 Apr 2017, 10:12 #10 +1

Înregistrat: Apr 2018

Postări: 21

Tind să cred că unii jurnaliști pur și simplu nu sunt informați, nu știu cum să scrie despre copii sau cum să trateze copiii în articolele sale. Cunosc jurnaliști foarte buni care au dat-o în bară când au scris despre minorii care ar fi fost implicați într-o crimă, deși nu exista o sentință de condamnare la acel moment. Și nu cred că au fost rău intenționați, ci mai degrabă că nu au apucat să citească ghidurile de bune practici, or un copil potențial infractor nu poate fi tratat în același fel ca un adult care ar fi comis aceleași fapte. Deseori, jurnaliștii nici măcar nu conștientizează că ar putea dăuna prin articolul sau reportajul său, iar asta ține inclusiv de resursele pe care sunt gata să le investească redacțiile în pregătirea profesională a jurnaliștilor. Un simplu training cu prezentarea bunelor practici ar fi suficient pentru a evita pe viitor gafe impardonabile.
Pe de altă parte, poate din lipsă de timp și creativitate, jurnaliștii nu caută și „altfel” de subiecte despre copii. Îți ia mai mult să găsești problemele de sistem care ar afecta copiii, ar trebui să te documentezi suplimentar, să contactezi mai multe surse, pentru a crea tu însuți un subiect pe agenda publică prin reportajul pe care îl vei difuza, or, să mergi pe calea bătătorită a senzaționalului e mai ieftin, mai la îndemână și mai puțin solicitant.

Vrei să propui altă temă de discuție?

Propune

Loghează-te pentru a putea comenta