La 22 noiembrie 1963, atunci când a fost asasinat președintele american John F. Kennedy, corespondentul United Press International (UPI), Merriman Smith, a fost primul care a ajuns la radiotelefonul din mașina cu jurnaliști care însoțea cortegiul prezidențial. Respectiv, UPI a fost prima instituție de presă care a anunțat că președintele american a fost împușcat. În schimb, aceasta l-a costat pe Smith câțiva pumni și înjurăturile unui coleg de breaslă de la o agenție concurentă, care stătea în rând la telefon.

Cu jumătate de secol în urmă, jurnaliștii aveau posibilități tehnice destul de limitate pentru a transmite informațiile. Iar restul populației - și mai mici. Dar haideți să ne imaginăm că la 22 noiembrie 1963, mulțimea de oameni care îl salutau pe JFK la Dallas ar fi avut telefoane mobile conectate la Internet și conturi pe rețele de socializare. Cât ar mai fi contat atunci flash-ul de 11 cuvinte transmis de UPI la 5 minute după asasinat, când Facebook-ul, TikTok-ul și întreg Internetul ar fi fost plini deja cu poze, video și comentarii? 

Jurnaliștii de astăzi au pierdut avantajul tehnologic pe care îl aveau față de restul oamenilor. Au pierdut și monopolul asupra canalelor de transmitere a informațiilor. Oricine are astăzi un telefon mobil care face poze, filmează și înregistrează sunetul. Oricine poate monta și plasa pe rețele, YouTube sau alte canale, fiind accesibile în orice colț al lumii.

De aceea, nu înțeleg de ce atunci când  politicianul X publică o postare pe o rețea de socializare (unde are 100.000 de urmăritori), cu acuzații la adresa oponentului său, mulți jurnaliști/redacții consideră că rolul presei este să facă imediat o știre din asta, fără documentare, fără reacții, ca să o publice cât mai repede. Pentru cine? 100.000 de urmăritori au avut deja posibilitatea să vadă postarea. Mulți dintre ei o și distribuie. Care este plus valoarea pe care o aduce presa în asemenea cazuri? O mie de vizualizări? Cu același succes jurnalistul/redacția poate face share la mesaj. Va fi și mai rapid.

Ceea ce breasla numește „surse jurnalistice”, astăzi se reduce, în majoritatea cazurilor, la a avea în prieteni sau a urmări pe Facebook sau pe Telegram cât mai mulți politicieni/funcționari și a face cât mai rapid o știre din ceea ce a scris el/ea. Nu exclud că în viitorul apropiat una dintre principalele cerințe la angajare va fi ca reporterul să fie prieten pe Facebook cu cât mai mulți politicieni sau funcționari. De fapt, în zilele noastre asistăm la un fenomen pe care l-aș numi „Facebook-izarea presei”.

Declarațiile de la conferințele de presă ale lui Vladimir Voronin de acum 15 ani ajungeau la publicul larg seara la buletinele de știri de la TV. Astăzi oricine poate urmări în direct conferințele de presă ale Maiei Sandu, care sunt transmise atât la TV, cât și pe Internet. Se pare că presa nu s-a adaptat sau mai degrabă nu a vrut să se adapteze la noile realități. Jurnaliștii au preferat ca din toate oportunitățile pe care le oferă Internetul și noile tehnologii, să folosească doar viteza și s-au transformat în purtători de declarații.

Ceea ce lipsesc aproape în totalitate în presa de la noi sunt analiza, comparația, capacitatea de a pune la îndoială și a verifica. Or, anume aceste calități deosebesc materialele jurnalistice de ceea ce  putem citi alandala pe Internet. Oamenii nu au nevoie să citească în presă ceea ce au văzut deja pe Facebook. Presa a uitat de rolul său educativ. În rezultat, scade calitatea presei, ceea ce atrage după sine și reducerea încrederii în mass-media (așa cum arată sondajele). Iar dacă lucrurile vor continua așa, societatea pur și simplu nu va mai avea nevoie de jurnaliști. Așa cum nu mai are nevoie de telefonul staționar.

De aceea, fiecare jurnalist, editor și patron de presă ar trebui să înțeleagă că viteza cu care aruncă în spațiul public o informație necalitativă, neverificată și lipsită de conținut, este direct proporțională cu viteza cu care societatea va arunca jurnalismul în lada cu profesii inutile.

Pornind de la aceste note „optimiste”, vă îndemn să spuneți și voi ce credeți:

Unde este „mijlocul de aur” între necesitatea de a informa rapid societatea și cea de a-i livra informații corecte și verificate?

Credeți că este necesară o regândire a modului de a face jurnalism și a rolului presei în societate?

Este jurnalismul o profesie care va deveni inutilă în viitorul apropiat?

Ce crezi că ai putea face tu personal, dacă nu va mai fi nevoie de jurnaliști?

Sursa foto: medium.com