Ne pare rau, perioada de dezbatere a acestei teme a expirat
22 Feb 2022, 14:16 #1 +2
E adevărat că oricine are un telefon poate plasa informație pe rețelele de socializare, dar asta nu îl și face, automat, reporter. Presa are în continuare câteva avantaje chiar și în acest mediu de aparentă egalitate tehnologică (spun aparentă pentru că simplul acces la un telefon și la internet nu echivalează nici pe departe cu tehnologia profesionistă care e la îndemâna organizațiilor media).
În primul rând este vorba de capacitatea de a identifica informația relevantă, din șuvoiul de informație care circulă online. În al doilea rând vorbim de capacitatea de a „traduce” o informație brută, de a o pune în context, de a explica de ce este adevărată. Numărul politicienilor care scriu, zilnic, pe facebook este mare, dar doar o parte dintre ei scriu chestiuni care sunt relevante, și nici aceia nu o fac zilnic. De aceea rețelele de socializare trebuie privite, și ele, ca o lume în care există surse de informare iar acele surse trebuie selectate și tratate la fel ca și cele tradiționale.
În al treilea rând, este vorba de expunere – da, oricine poate plasa informație online și există, teoretic, posibilitatea ca acea informație să se viralizeze și să ajungă la numeroși consumatori, dar acestea sunt în general excepții. Expunerea mass-media este mai mare, iar cei expuși la mass-media caută în mod specific informație, sunt așadar consumatori interesați, nu cei la care o anumită informație ajunge accidental.
În sfârșit, presa mai are de partea sa și credibilitatea, pe care și-a creat-o de-a lungul timpului selectând și prezentând corect informația. Toate cele de mai sus sunt avantaje teoretice pentru că există numeroase abateri de la ele – și în presă poate fi întâlnită lipsă de experiență, rea-voință, lipsă de credibilitate, dezinteres față de instrumentele tehnologice relevante etc. Cineva a spus foarte frumos că jurnaliștii sunt, în mod tradițional, „gatekeepers”, cei care păzesc „porțile” pe unde trece informația către public, au pregătirea și experiența necesare pentru a selecta informația relevantă și sunt recunoscuți ca atare de public, beneficiază de încredere că lucrează în slujba acestuia. Cred că aici e cheia – presa trebuie să își amintească de rolul său de gatekeeper și să se comporte ca atare.
17 Feb 2022, 11:42 #2 +1
Societatea actuală trăiește în Facebook, Insta, OK, de aceea e și tendința jurnaliștilor de a se ”muta” în aceste spații virtuale. Acum depinde de ”aluatul” din care jurnalistul a fost ”dospit”. Sunt de acord că unii colegi nu au învățat încă, deși au ani de activitate în presă, să analizeze și să pună la îndoială informația despre care relatează în materialele lor.
E mare păcat că unii colegi și colegi fac știri doar din postările unor politicieni, artiști, candidați la diverse funcții publice, fără a mai verifica ce păcate mai are acest internaut.
Și aici este rolul echipei jurnalistului de a-l ghida și de a-l învăța să mai sape, pentru a aduce publicului informație nouă și verificată din mai multe surse.
23 Feb 2022, 11:16 #2 0
Mulțumesc, Lilia. Cred că una dintre probleme este că, de obicei, redacțiile sunt mai interesate să adune cât mai multe vizualizări, decât să ghideze jurnaliștii să-și facă meseria corect.
17 Feb 2022, 11:32 #3 +1
Mijlocul de aur in situatia data mi se pare ca poate fi gasit in fiecare redactie si solutia ar putea fi foarte diferita. Dar ceea ce cred ca trebuie de analizat ar fi de analizat si de apreciat pe moment plus valoarea care ar fi adusa de o stire ”Facebook-ista”. Daca intelegem ca nu aduce nici o informatie in plus, atunci nu merita sa punem accent pe asta. Ar trebui sa mizam totusi pe calitate, utilitate si interes public.
23 Feb 2022, 10:56 #3 0
Mulțumesc, Cristina. Da, asta și era ideea. Noi, jurnaliștii, sau cel puțin o bună parte, am devenit foarte comozi. Preferăm să urmărim evenimentele online, mai dăm, eventual 1-2 telefoane și să facem știri de pe rețele. Important să fie „la număr”. Pe când rolul jurnalistului, în opinia mea, nu este doar să transmită informația de pe un canal pe altul. Dar să o cearnă, să o verifice, analizeze înainte de a o oferi publicului .
11 Feb 2022, 09:43 #4 0
Acum comentariile deja pot fi plasate. Va invitam la discutii!