Olga, tu numai aici ești de acord cu dl Saulea?! Eu aș polemiza cu tine... :)

Da, Ana, este complicat pentru că 1) este o chestiune de alegere - iar alegerea nu e un exercițiu ușor nici pentru reporteri, nici pentru redactori și 2) este mai multă muncă de documentare. Tocmai de aceea, 1) sunt adepta ideii că o echipă editorială poate avea o anumită opțiune politică asumată la nivel colectiv - important este să o facă publică din start; 2) instruirea continuă este esențială pentru presă, oricât de geniali ne-am crede. Cât privește dreptul moral de a nu infora... decât să dau o prostie despre Marina Tauber care hrănește găini pe malul Nistrului - că doar a hrănit niște găini la un moment dat, fie și într-un fotoshooting forțat -, mai bine aleg să nu o dau deloc. Chiar dacă, pentru publicul din satul Jora de Mijloc, astăzi acest fapt poate să pară de interes major. Eu însă voi avea conștiința împăcată că cel puțin am încercat să protejez niște creiere. Așa un fel de parabolă :)

Mulțumesc, Elena! Nici nu am ce să polemizez aici, decât să susțin încă o dată că totul și mereu este alegere...

Diana, mulțumesc pentru opinie. Noi am demonstrat că putem face front comun - să ne amintim de mobilizarea privind evitarea numelor și a fotografiilor politicienilor (din iarna lui 2018, dacă nu greșesc), în semn de protest față de hărțuirea Marianei Rață, sub pretextul protejării datelor cu caracter personal! E drept că și atunci nu toți ne-am/s-au solidarizat, dar „toți” nu va exista niciodată. Contează masa critică. De aceea, rămân convinsă că este și datoria, și în puterile noastre, ale celor din media (chiar dacă astăzi eu sunt doar parțial acolo :)) să-i oferim publicului un material mai profund, prin care să îl motivăm și să îl ajutăm să înțeleagă fenomenele. Știu că pare idealist, plus că și din perspectiva efortului profesional este mai greu, decât să-i pui omului pe tavă o (voalată) invitație la un concert cu o profundă conotație politică...

Deci, răspunsul ar fi că ne vom „coace” atunci când ne vom profesionaliza. Și aici aș reveni la o polemică despre misiunea editorului... dar deja e din altă piesă de teatru :).

Cristi, înainte de toate, vreau să-ți mulțumesc pentru efortul de a scrie atât de argumentat și minuțios. Se pare că și tu, și eu ne-am referit la o lume ideală, doar că din varii perspective...

Întrebarea, într-adevăr, rămâne cum stabilim dacă subiectul e „pseudo” sau nu. De fapt, aceasta a și fost provocarea, inclusiv pentru mine, căci nu există un răspuns matematic aici - poate, cu excepția știrilor evident false - și, da, valoarea sau nonvaloarea unui subiect trece prin filtrul de convingeri, viziuni politice a omului care ia decizii în redacție. De aceea, așa cum am mai zis, sunt adepta ideii că o echipă editorială poate avea o anumită opțiune politică asumată la nivel colectiv - important este să o facă publică din start. Exemple există în toată lumea și primele care îmi vin în minte sunt niște TV-uri americane... Dar pentru că s-a întâmplat să răspund la comentariul tău după ce, subit sau mai puțin, s-au întâmplat o tonă de lucruri în viața asta politică moldovenească, mă voi opri doar la câteva momente:

1. Legat de „filtrele” în baza cărora se manifestă sau nu o instituție media - total de acord. Metamorfozele sunt pe față - și cu atât sunt mai hilare - mai ales după instalarea noului Guvern. Maia Sandu nu mai este monstru pentru „Sputnik” și „Komsomolskaia Pravda”, Igor Dodon nu mai este monstru pentru Jurnal TV.

2. Programul prezidentului este relevant, nu încape îndoială, și este relevant atât pentru cei care l-au votat, cât și pentru cei care nu îi recunosc legitimitatea. Dar un jurnalist ar fi bine să aibă discernământ și să găsească o altă formulă de a scrie despre el decât... în forma unei invitații la distracție. Mai ales că evenimentul are conotație și partinică, și geopolitică (ultima se pare că nu mai contează la Chișinău

(continuare :)

3. Când am zis de pseudo-subiecte, m-am referit inclusiv la celebrul „cum comentați?”. E Ok atunci când cerem comentarea unei idei. Dar atunci când se face știre din „X a spus că Y este un idiot”, nu facem decât să promovăm prostia și să o declarăm funny. De exemplu, dl Voronin este original în replicile lui, mai ales când dă aprecieri unor foști camarazi de luptă partinică. El tot a înțeles că este original și profită din plin. Nouă (media) ne pică bine la vizualizări etc. - evident că doar atunci când râde de „ceilalți”, nu de „ai noștri”. Valoare? Plusvaloare? Mai curând atacuri la persoană. Dar noi ne „prikalim” și astfel încurajăm și oamenii să o facă. Personal, l-aș ignora. De tot.

4. În definitiv, în presă, ca și în medicină, este valabil principiul „nu dăuna”. Și în acest context, dacă tot ți-am răspuns abia azi... voi cita din „amintirea” oferită de Facebook, de acum trei ani, un text scris tot de o jurnalistă, Mona Dîrțu: „Știu că sunteți obosiți de Brexit, dar pun și eu o întrebare: care credeți a fost rolul tabloidelor britanice în rezultatul de azi? Determinant, aș zice: dacă punem față în față diferența de doar 4% cu graficele The Economist (https://www.economist.com/graphic-detail/2016/06/22/debunking-years-of-tabloid-claims-about-europe), nu-i greu de tras concluzia că patru decenii de petarde media au putut genera +4% voturi anti-UE. În rezumat, treaba are rădăcini vechi: sentimentele anti-UE ale britanicilor au fost hrănite decenii la rând via Daily Mail, Daily Telegraph, The Sun & altele, care au publicat voios valuri de fabricații despre UE - ex., „bananele trebuie să aibă o anumită curbură” (1998), „bancnotele euro provoacă impotența” (2002), „britanicii sunt obligați să primească un anume procent de cetățeni Roma” (2013) ori „vacile trebuie să poarte scutece” (2014). (...) Mesajele de acest tip sapă răbdător șanțuri pe creierele tuturor, și mai ales pe cele ale oamenilor necăjiți și suferinzi din țara asta, cei care votează o dată la patru ani și află de unde pot care-i treaba cu țara...”.

5. Acestea fiind spuse și scrise... aș zice că adevărul e undeva la mijloc. Așa trăim și așa... alegem :)

Diana, de acord - mai ales faza cu „alte informații” contează. A informa înseamnă a da și context, și background, nu doar a face copy-paste de pe postarea unui politician... Mulțumesc.

Cristina, mulțumesc pentru implicare și scuze pentru răspuns mai mult decât intârziat. Cred că, indirect, asta am vrut să zic și eu prin acest articol - interesul public. Și chiar dacă au trecut timpurile când, prin definiție, se aștepta ca mass-media să aibă și o misiune de „educație”, cred că un jurnalist/redacție are dreptul să spună: nu, asta nu mă reprezintă pe mine și publicul meu. Am spus din start însă că nu pretind să am 100% dreptate...