Alegerile prezidențiale din 2016 ne-au arătat pe față cum arată implicarea bisericii în campania electorală și cum sună un discurs sexist ambalat în discurs religios. Pentru cine nu-și amintește „pledoaria” Episcopului Marchel, vedeți aici conferința de presă. Aceleași alegeri din 2016 ne-au arătat cum un fake news preluat și răspândit de mass-media este utilizat intenționat de către politicieni în discursurile electorale. Povestea celor “30.000 de sirieni” s-a regăsit în retorica multor jurnaliști și politicieni și a provocat apariția unui discurs rasist și xenofob. Colegii de la Ziarul de Gardă au urmărit evoluția acestei știri, pe care o puteți vedea aici. De altfel, nici asocierea persoanelor LGBT cu un pericol, împotriva căruia întreaga societatea trebuie să se mobilizeze pentru a se apăra, nu a lipsit din campania electorală care, cu regret, a reprezentat o platformă pentru discursurile politice homofobe.  

Deci ce au învățat politicienii, jurnaliștii și societatea în urma experienței din 2016? Foarte puțin, din păcate.

Rapoartele de monitorizare a discursului de ură și instigare la discriminare în spațiul public și mass-media din Republica Moldova, realizate de Asociația Promo-LEX, arată că în 2019, numărul cazurilor de discurs de ură pe zi a fost de 4,2, în creștere față de anul 2018, când se înregistrau în medie 2 cazuri/zi. Aceleași rapoarte confirmă creșterea dinamicii acestui tip de discurs în perioadele preelectorale și electorale, și descreșterea acesteia după încheierea alegerilor.

Asta înseamnă că în toate campaniile electorale care au urmat după 2016, politicienii ne-au oferit spre consum electoral diverse forme ale discursului de ură sau instigare la discriminare, iar mass-media a rămas a fi cea mai importantă sursă de răspândire a intoleranței în spațiul public. De exemplu, doar în perioada august – noiembrie 2019, cele 516 cazuri de discurs de ură identificate de Promo-LEX au înregistrat 6 288 058 de vizualizări în spațiul online, ceea ce reprezintă 51 541 de vizualizări pe zi.

La patru ani distanță, după alte trei campanii electorale, am trăit un déjà vu, prin care unii candidați electorali, membri ai partidelor politice și simpatizanții lor, politicieni, lideri de opinie, activiști sau jurnaliști au pus în mișcare la turații maxime manipulările și discursurile de ură sau instigare la discriminare, bazându-se pe aceleași mesaje ca în 2016. Ceea ce nu au înțeles însă niciunul din cei menționați este faptul că discursurile sau materialele lor determină înrădăcinarea prejudecăților, dezvoltarea unor atitudini negative în societate și chiar apariția unor forme de violență față de diverse grupuri sociale. 

În ciuda faptului că în 2016 Curtea Constituțională a constatat că implicarea agresivă a reprezentanților Mitropoliei Moldovei în alegerile prezidențiale prin utilizarea limbajului extrem, xenofob, homofob și sexist adresat unui candidat electoral contravine Constituției, proiectul de lege nr. 301/2016 privind reglementarea infracțiunilor motivate de prejudecată nu a fost adoptat în lectură finală.

În timp ce la nivelul Uniunii Europene, prin Codul de Conduită privind combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online, marile companii de social media (Facebook, Twitter, Instagram, Youtube etc.) și-au asumat angajamentul să elimine mesajele de ură în 24 de ore, în Republica Moldova nu reușim să aplicăm prevederile Codului serviciilor media audiovizuale prin care acest tip de discurs este interzis.

Cazul Brega vs. Privesc.eu este un precedent care ar fi trebuit să îi facă pe cei care și-au asumat rolul de a informa să fie mult mai atenți la ce scriu, la ce spun invitații lor și la ce comentează cititorii lor. Cu toate acestea, multe știri din acest an despre pandemia COVID-19, alegerile prezidențiale, deschiderea secțiilor de vot pentru locuitorii din stânga Nistrului sau decesul ex-deputatei PSRM, Elena Hrenova, au fost însoțite de comentarii de ură, instigare la discriminare etc., care au rămas nemoderate, deci „bulgărele” urii a fost lăsat să se ducă la vale.

Cred că mass-media tradițională, dar și media online pot face ca procesul de informare să fie unul corect, obiectiv și respectuos. Cei care o fac îi pot învăța pe alții, cei care nu o fac pot fi sancționați prin instrumente legale.

Discursul de ură în general, și în special cel din campaniile electorale, este o provocare pentru Republica Moldova. Ce facem?

1. Ce putem face pentru ca presa online să respecte Codul deontologic al jurnalistului din Moldova?
2. Cine și cum ar trebuie să monitorizeze media online prin prisma regulilor aplicate pentru media tradițională?
3. Care ar trebui să fie acțiunile Consiliului Audiovizualului în raport cu instituțiile mass-media în vederea prevenirii discursului de ură în media audiovizuală?

Sursă imagine: ©Elena (Colombia) / Cartooning for Peace / www.coe.int