Ne pare rau, perioada de dezbatere a acestei teme a expirat
20 Feb 2019, 14:20 #1 0
Cristian Jardan acest regulament se pare că e plin de neconcordanțe. Pe de o parte, se numește - Regulament privind reflectarea... ÎN MIJLOACELE DE INFORMARE ÎN MASĂ, pe de altă parte - se referă doar la radiodizuori? Cred că numai cei care l-au scris și aprobat știu la ce se referă...
19 Feb 2019, 16:12 #2 0
E clar că acesta e un material de agitație electorală/în acest caz, agitație împotriva unui concurent (da, captura este de pe Youtube, după cilck pe un banner de pe... Unimedia).
Nu sunt de acord că obigativitatea este doar pentru radiodifuzorii care au anunțat CEC și CCA că vor reflecta campania electorală. În Regulamentul de reflectare, pct. 30, scrie: ”Fiecare insert publicitar, diseminat de mijloacele de informare în masă, trebuie să includă denumirea concurentului electoral/participantului la referendum, genericul şi să fie însoţit de specificarea „Achitat din fondul electoral, conform facturii nr.____din _ ___________2019”. - https://cec.md/storage/ckfinder/files/Regulamentul%20de%20reflectare%20in%20mass%20media%202019.pdf
Eu cred că au obligația să indice cine plătește reclama în campania electorală toate instituțiile media. Și asta mi se pare corect, dar și etic.
20 Feb 2019, 13:32 #2 0
Din păcate pentru unii, sau din fericire pentu alții, dar în regulamentul de reflectare de la CEC, chiar din primul punct scrie: „Prezentul regulament stabileşte modul de reflectare a campaniei electorale la alegerile parlamentare și referendumul republican din 24 februarie 2019 (în continuare – alegeri parlamentare și referendum) de către instituţiile audiovizualului (radiodifuzorii) din Republica Moldova şi are drept scop asigurarea reflectării echitabile, echilibrate şi imparţiale a campaniei electorale la alegerile parlamentare și referendum de către radiodifuzori, promovarea libertăţii de
exprimare şi pluralismului politic, stabilirea unor norme obligatorii pentru aplicarea acestor principii de către radiodifuzori, pe de o parte, şi concurenţi electorali, pe de altă parte”. Doar radiodifuzori, ori portalurile de știri nu se încadrează aici. Cel puțin așa înțeleg eu.
Din punct de vedere etic, aveți dreptate. Ar fi corect să fie plasată această informație, dar nu am văzut vreun site care să specifice asta. E vorba de comoditate cred și vorba ceea, ceea ce nu e interzis, e permis. Din ce îmi aduc aminte, ultima dată am avut bannere în care să fie specificat „achitat de...” la localele din 2014. Ulterior însă, am ignorat acest aspect și așa s-a ajuns aici.
O altă problemă e această publicitate de pe google. E de necontrolat aproape că. Noi intervenim, schimbările nu vin imediat și cei care bagă bani în asta, schimbă rapid link-urile, agențiile, domain-urile ca să nu poți să le blochezi. Să renunți de tot la Publicitatea Google, înseamnă, în cazul nostru, renunțarea la un buget foarte important. O veselie.
Din ce observ, ultimele 2 scrutine sunt extrem de intense pe Google AdSense și se experimentează la greu. Probabil și în alte părți se întâmplă la fel și probabil în urătoarea perioadă Google va interveni cu niște reguli mai clare...Urmează să vedem!
19 Feb 2019, 14:35 #3 0
19 Feb 2019, 15:47 #3 0
Iarăși, obigativitatea este doar pentru acei radiodifuzori care au anunțat CEC și CCA că vor reflecta campania electorală. Captura înțeleg că e de pe youtube, da? Aici, nu are nici o obligație YouTube! Dar cred că această cheltuială obigatoriu trebuie să fie inclusă în rapoartele financiare ale concurentului electoral. Dar nu ai cum să știi. Youtube nu va oferi astfel de date.
La fel și în cazul publicității online prin Google sau Facebook. E imposibil să o controlezi și să o monitorizezi.
Noi de la inceputul campaniei ne luptam cu bannerele de pe Google AdSense. Zilnic le blocăm. În general reușim și în principiu e clar a cui îs bannerele.
Dar Google are un serviciu interesant. Prin care în poziții de bannere sunt distribuite știri. De exemplu acest material. Cine l-a sponsorizat, e publicitate electorala sau nu? Ce e de făcut cu ele?
19 Feb 2019, 12:01 #4 +1
1. Crezi ca, putem vorbi de aceleasi reguli de joc pentru portalurile online finantate din diferite proiecte, granturi si cele care sunt concepute ca si afacere? Poate oare un manager media care are de platit lunar salarii sa refuze la publicitatea electorala?
2. In opinia ta, portalurile online finantate in mare parte din proiecte ale UE, SUA sau a FR in electorala sunt cu adevarat echidistante? Sau, totusi, vor tine cont de politica finantatorului fata de situatia din R. Moldova?
19 Feb 2019, 15:29 #4 0
1. Am apreciat un comentariu, al Alei Trifan când spunea că etica e un lux. Ca să-ți permiți să refuzi de tot orice colaborare cu o formațiune politică trebuie să fii ori Kiss FM, ori ZdG! :) În principiu, știu că pe orice piață, în orice societate, o publicație de investigații nu are nicio șansă să trăiască din piață, din publicitate și aici sunt de acord cu susținerea pe care o poate beneficia din partea unui donator. Cu totul altfel stau lucrurile cu instituții media bine cunoscute care au acționari foarte solizi, unii listați pe la burse internaționale, care primesc la greu finanțare. Mai ales că aceste instituții nu sunt unele de nișă, noi pe piață, inovatoare sau excepționale. Frustrant devine atunci când finanțările se dau nu într-o competiție de idei, dar pentru ca respectiva instituție media să se dezvolte...Mai ales că, ele sunt pe piață, vând publicitate, se impun, dar, beneficiind de un suport solid extern, pur și simplu distrug orice competiție...Iar aici nu mai înțeleg care este obiectivul finanțatorului...Dar, probabil e cu totul o altă discuție.
2. În principiu, vreau să cred că finanțatorii nu impun politici, poate recomandări și se ghidează strict de prevederile cererii de finanțare și a contractului de finanțare semnat. Din scurta și foarte modesta mea colaborare cu finanțatori externi, nu am avut o astfel de experiență. Că au loc auto-cenzurări, sunt sigur. Până la urmă, e decizia editorului ce face, el știe cum e mai bine și sunt sigur că, dacă e corect și independent, nimeni nu-i va putea impune nimic niciodată.
18 Feb 2019, 12:05 #5 +1
Eu cred că orice lege sau regulament care obligă o instituție media să facă sau să nu facă ceva, nu face decât să strice piața.
Platformele trebuie să fie libere să aleagă pe cine acceptă sau pe cine nu acceptă, de asemenea să aibă lucruri interne care știu exact cum pun publicitatea și de ce.
Eu cred că o practică bună e ca fiecare platformă să indice ce direcție ideologică politică au.
De ex. la #diez noi suntem pro-UE și suntem mai mult pe filieră liberalo-capitalistă. Astfel materialele noastre într-un fel sau altul sunt văzute prin acest spectru.
Cu cât îs mai multe reguli, cu atât principiul de free market are de suferit.
19 Feb 2019, 15:19 #5 0
Total de acord cu reglementările care strică piața. Mai sunt și altele. Într-o societate normală e corect așa. La fel ca și direcțiile ideologice, cum le spui. Noi de ex. și pro-NATO mai suntem! Doar că, în Moldova unii încearcă să prezinte altfel lucrurile. Apropo, eu cred că GMG fix ca și voi sunt pro-UE și liberalo-capitalistic. Cel puțin pro-UE la sigur! Ei și? Ei altfel văd direcțiile ideologice și le prezintă total diferit!
Ca să fac o abatere lirică, apoi mai nou, îs într-o mare dilemă! Până acum, noi UNIMEDIA eram ai lui Filat. Nu demult, am văzut că suntem din trustul Platon-Țopa... Greu de ales un vector aici...Poate fi și pro-european, dar și pro-estic, numai nu pro-Moldova? :P
18 Feb 2019, 11:29 #6 +1
Cred că mass-media, odată ce s-a angajat să dea publicitate electorală, trebuie să accepte publicatate electorală de la toți concurenții, pentru că în caz contrar îmi pare că va fi vorba de discriminare. Ceea ce ține de integritate, e un factor subiectiv, cine o stabilește? Dacă s-ar merge pe această variantă, eu n-aș da publicitatea nimănui, căci pentru mine nimeni nu e integru. ZdG îmi pare că a procedat corect, pentru că ori îi dai pe toți, ori nu dai pe nimeni. Nu văd de ce s-ar comprimite instituția de presă pentru că acceptă publicitate de la X sau de la Y, pe motiv că cititorul trebuie să fie conștient că publicitatea nu înseamnă că te-ai vândut lui X sau Y, mai degrabă te-ai vândut când îl promovezi zilnic prin știri (subiect aparte), dar nu când dai publicitate, în compartiment aparte, pe durata campaniei. Mai este ceva, publicitatea electorală, în condițiile RM, nu cred că influențează alegerea cetățenilor. Oamenii sunt demult deciși ce vor face și nu țin cont de „ooo, mi-a placut spotul PDM, votez pe ei”. Inclusiv din acest considerent cred că e bine să curgă publicitatea și, totodată, banii în conturile mass-media, căci spune lumea că e cam tristă situația financiară :)
19 Feb 2019, 15:09 #6 0
Nu sunt de acord de influența publicității electorale. Silvia Radu a ales să nu dea deloc publicitate. Cu resursa administrativă colosală pusă în funcție, a reușit un scor foarte modest și sub orice așteptare. Tocmai de asta cred eu că avem parte de o astfel de campanie foarte agresivă și intensă a PD în acest scrutin!
Legat de obligativitate, tot nu-s de acord. Pe noi, UNIMEDIA nu ne impune nimeni. Putem face ce vrea! Subiectiv însă, cred că suntem mai influenți decât mulți radiodifuzori. Acesti din urmă însă, îs obligați! Atunci, cum s-ar spune, unde e dreptatea? Despre ce echitate vorbim? :)
Apropo, despre banii din media și unde se scurg, ar fi un subiect tare bun de analiză. La final de campanie cred că se poate de făcut o statistică unde și la ce instituții media au mers grosul banilor. Și mă tem că o să descoperim că doar într-o direcție... :) O finanțare legală a unui/unor holdinguri la un nivel în care de pe piață ar trebui minim un an să aduni! ;)
14 Feb 2019, 10:22 #7 0
În afară de sursele media publice, nicio altă insituție media nu ar trebui să fie impusă să accepte publicitate electorală de la toți candidații electorali. Dacă un ziar sau un portal de știri și-a creat o reputație de respect față de principiile etice sau dacă a publicat anterior, să zicem, investigații despre proveniența dubioasă a finanțării anumitor partide, există riscul să îți șifoneze nițel imaginea, plasându-le publicitatea. Sursele media ar trebui să aibă libertatea de a activa în concordanță cu politica lor editorială.
Alta e situația când o sursă media, o televiziune, de exemplu (exemplul nu are tangență cu realitatea :) ) , are o "politică editorială" bazată pe denigrarea anumitor candidați, pe manipularea faptelor sau chiar pe raspândirea știrilor false. Dar în acest caz, faptul că statul obligă sursa media să accepte, contra cost, publicitatea electorală a candidatului denigrat, nu e de niciun folos. Din contra, candidatul ar trebui să scoată bani, și nu puțini, ca să combată "politica editorială" denigratoare.
Statul intervine, obligând, acolo unde nu ar trebui să o facă și e absent, atunci când ar trebui să intervină cu sancțiuni/corectări ale "politicilor editoriale" deviate.
19 Feb 2019, 15:04 #7 0
Și până la urmă, care e interesul statului atunci când obligă radiodifuzorii?
Apropo, dacă și-ar propune cu adevărat să ofere condiții egale pentru toți concurenții electorali, atunci trebuie și din punct de vedere al prețului calupului publicitar să impună o regulă, nu? Dacă îl impui să dea neapărat publicitate eectorală, impune-i și niște limite acceptabile, ori 4000 de Euro pe 30 secunde e ireal! Apoi, toată media are un price list, foart ușor poți să reglementezi sa nu crească prețurile mai mult de 50% sau 100%.
Dacă tot la capitolul reglementări, de ce de exemplu ultimele campanii, autoritățile dau doar 30 de zile de campanie? Care e logica acestui termen mic, în condițiile actuale cu mextul, e și mai scurtă perioada...
11 Feb 2019, 14:17 #8 +1
Cu excepția posturilor TV finanțate din bani publici, nicio altă televiziune nu ar trebui obligată să plaseze publicitate electorală de la toți candidații electorali. Și asta nu doar din considerente financiare sau etice.
Nu cred în eficiența unui spot electoral al PD la Jurnal TV, de exemplu, tot așa cum nu văd un impact real al publicității electorale a blocului ACUM la Publika sau la Prime.
Pentru respectarea principiilor și libertăților democratice? Să fim serioși. Orice consumator de TV, de online sau de ziare alege conștient să înghită un anumit conținut. Pentru că rezonează cu politica lui editorială sau pentru că ieri a mâncat hrișcă sau ”tușonkă” gratis din mâna partidului care finanțează televiziunea pe care o privește – asta e deja altă poveste. Publicitatea electorală în forma ei pură e un produs comercial, la fel ca orice altă publicitate pe care mass-media alege s-o plaseze sau nu, în dependență de propria politică editorială.
Cât despre etică, aceasta este, cu adevărat, un produs de lux și unul dintre principalele criterii după care îmi fac o imagine despre un canal mass-media. Doar că nu o caut în blocurile de publicitate electorală, ci în grila de știri, în tonalitatea acestora și limbajul folosit, în numărul surselor de informare, în timpul de emisie și dreptul la replică acordate unui oponent politic.
Etica e în materialele jurnalistice, în care violența, detaliile șocante, vulnerabilitatea oamenilor nu sunt exploatate de dragul vizualizărilor și traficului. Și în multe alte conținuturi, care nu-s reglementate expres prin lege și pentru care nu se iau bani. Astfel de canale media sunt … aproape că nu sunt în Moldova, din păcate. Dar recunosc că, la un astfel de post de televiziune, echidistant și corect în conținuturile pe care le generează, nu m-ar deranja să văd nici publicitatea partidului celui mai pătat sau lipsit de integritate. De parcă ar exista partide politice ”curate” și politicieni total integri…
12 Feb 2019, 15:17 #8 0
Tare de acord! Da da, publicitatea de orice fel este publicitate!
Iar la moment, etica în materiale jurnalistice este cu adevărat un produs de lux și din păcate costă prea mult ca cineva să și-o permită cu adevărat! Asta însă, nu înseamnă că nu trebuie de tins spre asta...
07 Feb 2019, 12:01 #9 0
În primul rând eu nu sunt de acord cu prevederile legale care obligă media să plaseze ceva! Pentru a asigura accesul tuturor concurenților electorali există posturi tv/radio de stat. Tendința de a introduce tot mai multe restricții presei, duce la totalitarism...
În al doilea rând, portalurile de știri sunt afaceri private! În business ar trebui ca statutl să intervină la minim, iar politica editorială al portalurilor să fie dictată doar de departamentul lor de marketing, nu de funcționari de stat!
11 Feb 2019, 13:04 #9 0
foarte corect! :)
pana la urma, piata trebuie sa dicteze regulile. Dar trebuie ca aceasta piață să fie corectă, matură și să activeze în condiții egale pentru toți, fără monopoluri și adevărate înțelegeri de cartel.
Iar atunci, nu vom mai putea face diferență între publicitatea obișnuită și cea electorală!
05 Feb 2019, 22:51 #10 +1
O opţiune ar fi de modificat legislația astfel încât să permită posturilor tv să refuze plasarea publicității electorale la unele partide, dacă există suspiciuni că sursele lor de finanțare sunt obscure. Asta afectează imaginea televiziunii.
Există dilema morală între a face jurnalism independent şi a accepta publicitate de la partide/structuri certate cu legea. Dacă totuşi vorbim de sustenabilitatea unei instituţii media pe bune independente, cred că e posibil de activat fără publicitate de la PD/Şor & compania.
06 Feb 2019, 13:32 #10 0
Eu nu prea înțeleg care era sau este motivația să obligi un radiodifuzor, în afară de cel public, să dea publicitate electorală.
De ex. Prime a pus 4000 de Euro pe 30 de secunde! E o sumă aberantă! Dar, permite radiodifuzorului să respecte legea, teoretic dă la toți, dar în același timp, evită să dea pe post spoturi ACUM, de exemplu.
Dar asta nu e corect. Poate mai degrabă legiutorul să intervină ca să fie niște prețuri concurențiale pe piață? Nu știu, iar deja fiecare partid, adică client, va decide unde să dea sau ba...
Din punct de vedere economic, nu cred că există vreo instituție media care ar putea renunța la astfel de clienți. Adică dacă ai veniturile doar de pe piață, fără donatori...Dar și aici probabil, fiecare ar trebui să decidă liber și doar din interese de piață...