Probabil nu există jurnalist în Republica Moldova care să nu-și fi scuipat sufletul negociind cu angajații serviciului de presă al vreunei instituții de stat pentru a obține o informație de interes public. Pe de altă parte, este o plăcere să lucrezi cu unele instituții. Zilele trecute i-am spus Rodicăi Sîrbu de la Comisia Electorală Centrală că e păcat că nu toate instituțiile au o persoană ca ea. Asta după ce, pe parcursul întregii campanii, mi-a răspuns prompt și mi-a oferit toate informațiile pe care le-am solicitat. Și presupun că mai erau mulți ca mine.

Vreau să menționez aici și Serviciul de presă al Parlamentului, al Ministerului Apărării, al Ministerului Afacerilor Interne. Pe de altă parte, nu știu cum este acum, dar în foarte multe cazuri, probabil era mai greu să obțin o reacție sau un comentariu de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene decât de la SIS. Iar cei de la Ministerul Economiei și Infrastructurii au întrecut toate culmile know-how-ului acum câteva luni când mi-au cerut, în schimbul unor informații despre un proiect de lege, să prezint solicitarea semnată electronic dar și o împuternicire a redacției care să confirme că eu solicit respectivele informații din partea sa.

Da, trebuie să recunosc că, în opinia mea, cel puțin, situația este cu mult mai bună decât pe la mijlocul anilor 2000, când m-am angajat în presă. Atunci jurnaliștii care lucrau la puținele instituții de presă incomode puterii erau considerați practic pe față ca inamici de reprezentanții serviciilor de presă ale multor instituții ale statului. Situația s-a mai îmbunătățit dar noi, jurnaliștii, și societatea așteptăm și suntem în drept să așteptăm mai mult. Acum un an, într-o după amiază de duminică am solicitat prin mail o reacție unui angajat al Guvernului finlandez. Luni dimineață, când am pornit laptopul, aveam răspunsul. Nu știu exact ce diferență de fus orar avem cu Finlanda, dar m-a uimit. 

Mă gândesc că ar fi bine și la noi să fie așa, și să nu mi se ceară demers oficial atunci când sun la autoritatea respectivă și întreb câte nave sunt înregistrate sub pavilionul Moldovei. Sau să așteptăm comentariile și informațiile solicitate săptămâni, iar atunci când le primim, să fie incomplete.

Vreau acum să lansez câteva teme de discuție la care invit să-și exprime opiniile și jurnaliștii, dar și ofițerii de presă, purtătorii/purtătoarele de cuvând, reprezentanții serviciilor de presă.

• În primul rând, persoanele respective sunt angajate în instituțiile de stat  ca să promoveze imaginea acestora și ale șefilor și să facă în fel și chip ca să îngreuneze accesul jurnaliștilor/societății la informații de interes public, sau ca să asigure transparența instituțiilor?
• Comportamentul celor din serviciile de presă este condiționat de specificul instituției, de atitudinea șefilor față de jurnaliști/comunicare cu presa, transparență, sau, mai degrabă, ține de temperamentul și felul de a fi al responsabililor de comunicarea cu mass-media?
• Și, cam în același context, ce credeți că ar trebui să se schimbe: legislația, mentalitatea șefilor sau cea a comunicatorilor?
• De multe ori când un jurnalist se angajează într-un serviciu de presă sau invers, aud expresia „a trecut de cealaltă parte a baricadei”. E corect să fim pe părți diferite ale baricadei? Nu ar trebui să avem toți același rol de a informa corect  și la timp societatea?
• Și, dacă tot am început cu asta, ce părere aveți despre organizarea unui top/concurs al celor mai „friendly” comunicatori ca să-i dăm ca exemplu și să-i încurajăm și pe alții? Ar fi cazul să ridicăm și un „stâlp al infamiei”?