Accesul la informație este un element indispensabil într-o societate democratică, prin intermediul căruia publicul își poate forma o opinie obiectivă și critică asupra mediului în care trăiește și asupra activității autorităților. Ce se întâmplă la noi? 

Din păcate, acest mecanism, înțelegându-i-se puterea, tot mai frecvent este „setat” pe o funcționare defectuoasă. Motive sunt multe: fie funcționarii califică solicitările de informații drept petiții, fie refuză să livreze informația făcând trimitere la Legea privind protecția datelor cu caracter personal, fie cererile sunt formulate de către persoane juridice… Practic fiecare jurnalist a trecut printr-o istorie nu tocmai plăcută în acest sens. 

Dacă e să facem o analiză succintă a legislației altor state cu privire la accesul la informație și la modul în care are loc protecția acestuia, vedem că multe țări au o situație cu mult mai bună decât Republica Moldova.

Bunăoară, în România, art. 31 din Constituţie prevede că deptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit, iar autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra activităţilor publice şi a problemelor de interes personal ale acestora. Iar potrivit art. 52 din Legea Supremă, persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. După cum putem observa, mecanismul de responsabilizare a celor care îngrădesc acesul la informație este prevăzut chiar în Legea fundamentală a statului român. 

Suedia este prima ţară din lume al cărei Parlament a adoptat o lege a accesului la informaţie. Aceasta prevedea că documentele oficiale trebuie ”la cerere, puse la dispoziţia oricărei persoane”, fără perceperea vreunei taxe. Deciziile autorităţilor de a refuza accesul la documente oficiale pot fi atacate la tribunalele administrative generale şi, în ultimă instanţă, la Curtea Supremă Administrativă. Avocatul poporului (ombudsmanul), care funcţionează pe lângă Parlament, deţine anumite funcţii de supraveghere în domeniul liberului acces la informaţie.

Franţa. Legea-cadru care reglementează accesul la informaţie este Legea nr.78-753/17.05.1978 privind libertatea accesului la documentele administrative, iar supravegherea respectării ei este pusă în atribuțiile Comisiei pentru accesul la documentele administrative.

În Republica Moldova nu avem instituții speciale care să vegheze anume asupra respectării Legii nr. 982, cu privire la accesul la informație. Sancțiuni însă pentru cei care încalcă această lege se conțin în Codul penal și în cel contravențional. Codul penal, în conținutul art. 180, prevede că se sancționează cu amendă și cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani, persoana cu funcţie de răspundere care a încălcat intenționat procedura (-le) legală de asigurare şi de realizare a dreptului de acces la informaţie, încălcare ce a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei care a solicitat informaţii referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la protecţia mediului.. Și Codul contravențional prevede amenzi pentru îngrădirea accesului la informație. Recent, acestea au fost majorate. Astfel, în luna noiembrie 2016 a fost adoptată modificarea art. 71 din Codul contravențional. Potrivit noii redacții, încălcarea legislației privind accesul la informație sau a celei cu privire la petiționare se va sancționa cu amendă de la 100 la 150 de unități convenționale (de la 5.000 până la 7.500 de lei) în cazul persoanelor fizice și cu amendă de la 300 la 400 u.c. (de la 15.000 până la 20.000 de lei) în cazul persoanelor cu funcție de răspundere. În același timp, prezentarea unui răspuns cu date eronate se va sancționa cu amendă de la 400 la 500 u.c. (de la 20.000 la 25.000 de lei) aplicată persoanei cu funcție de răspundere. Cauza contravențională va fi examinată de poliție, la cererea persoanei căreia prin contravenție i-au fost cauzate prejudicii. În societate însă există discuții referitor pe acest segment. Unii experți din domeniu propun ca examinarea acestor cauze să fie dată în competența procurorilor. 

Spre final, vreau să vă invit la o discuție în care vă propun să aduceți exemple din propriile experiențe de îngrădire a accesului la informație, dacă aveți astfel de experiențe, și să ne explicați cum ați acționat. La fel, vă invit să răspundem împreună la următoarele întrebări:

1. Considerați că noile modificări la Codul contravențional referitoare la accesul la informație într-adevăr vor disciplina autoritățile, având în vedere și faptul că amenzile vor trebui plătite din buzunarul propriu?
2. Cu ce soluții ați veni voi pentru o mai bună respectare a Legii privind accesul la informație?
3. Ați susține o eventuală inițiativă ca toate persoanele juridice să fie obligate prin lege să publice pe site-urile lor absolut toată informația privind activitatea pe care o desfășoară, iar în caz de nerespectare să fie sancționate aspru? Considerați că aceasta ar fi un mecanizm eficient pentru a asigura transparența și ar ușura munca instituțiilor mass-media?