Procedura prin care sunt aleși în prezent membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) arată în teorie ca fiind ultrademocratică, în comparație cu formula la care recurg statele Uniunii Europene, în majoritatea lor.

În Republica Moldova candidații la funcția de membru al CCA sunt desemnați nu de către partidele parlamentare, așa cum se întâmplă în România și în multe alte state europene, ci de către societatea civilă. Da, în primă instanță dosarele candidaților au ca punct de plecare o organizație neguvernamentală, fie aceasta asociaţie obştească, fundaţie, asociaţie sindicală, asociaţie de patroni sau chiar cult religios.

După cum vedem, legea nu restrânge spectrul organizațiilor neguvernamentale în funcție de tangența lor cu domeniul audiovizualului.

Teoretic, așadar, este posibil ca un membru al CCA să provină din rândul Adventiştilor de Ziua a Şaptea sau din Eparhia Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi, ambele organizații fiind culte înregistrate la Ministerul Justiției.

O întrebare firească intervine, dincolo de respectul indiscutabil pe care-l datorăm religiilor sectare: ce legătură profesională ar exista între aceste culte și domeniul audiovizualului? Dar aceasta este cea mai nevinovată întrebare care decurge din cuprinsul legii de specialitate.

Procedura respectivă de selecție a fost concepută în 2006, după o serie de negocieri politice între Partidul Comuniștilor și Partidul Popular Creștin Democrat, aflate la acea vreme într-o alianță neoficializată, în urma căreia a fost votată o nouă lege de reglementare în domeniul Radio și TV, Codul Audiovizualului.

Compromisul la care au ajuns atunci cele două partide a fost prezentat societății ca o premisă pentru asigurarea independenței și autonomiei de care are nevoie CCA pentru a-și îndeplini atribuțiile cu care este învestită.

Și într-adevăr, la prima vedere se poate înțelege că Parlamentul (în fapt partidele parlamentare care dețin majoritatea) cedează o atribuție a sa societății civile; se lipsește în mod voluntar de prerogativa de a desemna componența uneia dintre cele mai importante instituții publice, determinantă în plan mediatic, politic și electoral.

În realitate, majoritatea parlamentară își păstrează privilegiul de a tria candidații propuși de ONG-uri. Mai întâi se pronunță Comisia juridică pentru numiri și imunități și Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, iar ulterior plenul Parlamentului ia o decizie finală în privința viitorilor membri ai CCA.

De ce atunci această fentă inițială de matador, care dă falsa impresie că societatea civilă este cooptată în procesul de alegere a membrilor CCA?

În primul rând pentru că partidele parlamentare își asigură o retorică de pretinse formațiuni politice democratice. Vor spune ulterior (și au spus în trecut) că au colaborat cu societatea civilă, și că garnitura CCA este o emanație a ONG-urilor. Sunt puncte de reper pentru propaganda internă, dar și pentru comunicarea cu partenerii externi, cum ar fi Consiliul Europei și acel organ consultativ al său în chestiuni constituționale, numit Comisia de la Veneția.

În rândul doi, în felul acesta partidele evită să-și asume paternitatea unor membri ai CCA care se pretează ulterior la acțiuni părtinitoare și chiar ilegale; se eschivează să-și asume responsabilitatea politică pentru deciziile luate de aceștia, resping orice legătură cu ei, chiar dacă îi controlează din umbră, prevalându-se de faptul că aceștia au fost propuși în funcție de către societatea civilă.

În treacăt fie spus, se întâmplă nu rareori ca ONG-urile care fac propunerile câștigătoare de membri ai CCA să fie niște organizații de curte, create tocmai pentru a susține acțiunile puterii politice. Asemenea entități se încadrează cu greu în conceptul de societate civilă, dacă acceptăm faptul că societatea civilă este compusă de indivizi și organizații independente de Guvern și Parlament.

Nu trebuie scos din calcul nici faptul că majoritatea parlamentară recurge la acest subterfugiu pentru a lipsi opoziția de dreptul de a-și desemna reprezentanți în cadrul autorității de reglementare a audiovizualului. Majoritatea parlamentară se preface că nu își promovează adepții la CCA, și refuză același drept partidelor parlamentare de opoziție.

Folosind această procedură de selecție pretins democratică, așa cum am arătat, puterea politică produce de peste 10 ani încoace componențe ale CCA docile guvernării și nedrepte în raport cu posturile de radio și televiziune independente. Cu puține excepții, ajung să facă parte din CCA persoane fără nicio notorietate publică și cu competențe profesionale îndoielnice, care nu-și fac procese de conștiință din cauza derapajelor la care se dedau și care prin prestația lor sunt departe de a servi interesului public. Mai degrabă se află în serviciul unor interese obscure de natură politică, geopolitică și economică.

Apar, firesc, întrebările, la care vă invit să răspundem împreună: 

Avem nevoie de schimbarea modalității de alegere a membrilor CCA (apropo, mandatele a trei membri din actuala componență expiră în aceste zile)?​

Dacă am schimba-o, ce garanție am avea că în condițiile actuale ale Republicii Moldova sistemul va funcționa altfel?