Loghează-te
SUGEREAZĂ O TEMĂ DE DISCUȚIE

Platforma profesioniștilor mass-media

Pagina principală Deontologie și profesionalizare

Loghează-te pentru a putea comenta

Suferința umană și maturitatea jurnalistică

Смотри на русском языке

Categorie: Deontologie și profesionalizare

Ultimele minute din viața lui Iurii Șatunov! Dar fiți atenți, că urmează imagini care vă pot afecta emoțional – asta citesc pe un portal.

Clar că nu mă interesează cum arată ultimele minute din viața unui om, deși celebru, despre care s-a anunțat deja că s-a stins după un infarct. Dar, din interes profesional, deschid știrea și privesc imaginile. Între timp, mă întreb, firesc: dacă omul nu a murit în vreun accident, dacă nu există nici o controversă în privința decesului sau, care ar justifica un interes public sporit, de ce astfel de imagini ar trebui publicate?

În video se vede un bărbat chinuindu-se să se țină pe picioare, alții doi îl ajută. Imaginile sunt luate de pe o cameră de supraveghere, deci e puțin probabil să fi fost publicate cu acordul familiei interpretului.

Nici ca privitoare, nici ca jurnalistă, n-o să înțeleg vreodată ce poate găsi publicul în astfel de imagini care nu îi aduc nimic nou din punct de vedere informativ și îl mai și afectează emoțional.

Totuși, mai multe portaluri și chiar televiziuni – de la care așteptam mai mult discernământ – le-au difuzat. Dacă editorii responsabili au avut sau nu momente de ezitare la publicare nu pot să știu. Este cert însă că avem o mare problemă de etică.

Prin definiție, jurnaliștii trebuie să respecte dreptul la viață privată și la demnitate al persoanelor. Asta prevede și Codul deontologic, și legislația. Suferința și decesul sunt momente intime din viața persoanei față de care noi, societatea, ar trebui să manifestăm respect. E în primul rând o regulă de bun simț și apoi o obligație profesională pentru jurnaliști.

Faptul că video-ul a fost preluat de la media din Rusia, care nu este de departe un model de corectitudine, e un alt motiv de circumspecție. Cu greu îmi imaginez că astfel de imagini pot apărea în media din Occident.

Și pentru că „fericirea” nu era întreagă, la două zile de la „ultimele minute” au apărut și fotografii „exclusive” de la ceremonia funerară, unde se vede explicit corpul interpretului în sicriu.

Pentru comparație: în urma publicării unei fotografii cu președintele francez Francois Mitterand în sicriu, publicația „Paris-Match” a fost amendată în 1996 cu 100000 de franci, echivalentul a 15 000 de euro. Tribunalul din Paris a notat atunci, potrivit presei franceze, că dreptul la respectarea vieții private nu se oprește în momentul morții și a stabilit că „publicarea fotografiei rămășițelor pământești ale unei persoane presupune conștientizarea faptului că astfel se aduce atingere vieții sale private”. Drept răspuns la argumentul publicației că fotografiile au fost făcute „din interes istoric în numele dreptului francezilor de a vedea aceste imagini”, instanța a notat: „fiecare individ, indiferent de rolul pe care îl are în cadrul instituțiilor franceze, are dreptul la respectarea vieții private; oamenii publici, și în special șefii de stat, nu constituie o categorie de ființe aparte, importanța prerogativelor cărora ar duce la privarea de drepturile elementare recunoscute tuturor indivizilor”.

La 20 de ani de la această dispută publică, în 2017, apariția unei oferte în Franța de a vinde o fotografie care l-ar arăta „pe patul de moarte” pe marele interpret de muzică rock Jonny Halliday a reactivat polemica referitoare la fotografia cu Mitterand. Doar că, de atunci, fotografia lui Halliday așa și nu a fost publicată, ceea ce arată ca o lecție învățată după cazul Mitterand.

Să fie nevoie și la noi de vreun precedent judiciar pentru ca editorii să înceapă a se gândi de două ori înainte de publicare?

M-aș bucura dacă ați împărtăși aici din senzațiile voastre la consumul unor astfel de imagini, în care tragedia umană și momentele intime sunt expuse în media fără ca pentru asta să existe un interes public.

(Imagine-simbol. Sursă)

04 Jul 2022, 15:44 #1 0

De acord cu observația despre cazurile de suicid. Este unul dintre subiectele deosebit de sensibile, despre care nu se poate scrie in graba sau altfel decât cu mare acuratețe. Am și scris cândva o analiză la acest subiect, mai este disponibila pe Mediacritica.md, în care spuneam că suicidul, de fapt, ca și volul, abuzurile sau accidentele, nu este un spectacol, deci ar trebui abordat ca fenomen, fără accent pe individual. Tot acolo citam specialiști-psihologi care spuneau că în cazurile de suicid nu există, de regulă, o singură cauză sau cel puțin nu putem afirma asta, așa cum reduce presa, de multe ori, datele problemei. Despre redarea explicită a tehnicilor aplicate în suicid nici nu mai vorbesc. Ca jurnalistă care promovez scrisul responsabil, descurajez în general reflectarea în media a cazurilor de suicid, dacă ele nu sunt abordate ca o problemă socială, pe care jurnaliștii să o examineze complex, cu specialiști și, pe cât e posibil, cu formulare de răspunsuri în ce privește prevenirea și posibilele servicii de intervenție.

Înregistrat: Nov 2022

Teme moderate: 5

04 Jul 2022, 11:15 #2 0

Nume: Ana Racu

Înregistrat: Nov 2022

Postări: 34

Un subiect aparte tine de stirile despre suiciduri, metodele prin care au recurs Viorica, e un mare curaj sa discuti despre acest subiect si e bine ca ai facut-o.
Un subiect aparte tine de mediatizarea cazurilor de suicid, detalii despre metode si cauzele care au dus la suicid, si alte detalii...Pentru multe persoane cu un psihic maleabil abundenta unor asemenea stiri ar putea avea un impact serios. Nu mai vorbesc aici despre genul de intrebari si versiuni la care recurge presa comunicand cu rudele sau prietenii persoanei care si-a pus capat zilelor...As aprecia o parere in acest context. Merci.

Vrei să propui altă temă de discuție?

Propune

Loghează-te pentru a putea comenta