Loghează-te
SUGEREAZĂ O TEMĂ DE DISCUȚIE

Platforma profesioniștilor mass-media

Pagina principală Deontologie și profesionalizare

Loghează-te pentru a putea comenta

„Nu a răspuns la telefon pentru a comenta…”

Смотри на русском языке

Categorie: Deontologie și profesionalizare

X nu a putut fi contactat pentru o reacție”, „Y nu a răspuns la telefon pentru a comenta declarațiile”, „Z nu a putut fi găsit pentru a răspunde acuzațiilor”… Vă sunt cunoscute formulările? În ultimii ani, le întâlnim tot mai des în loc de a doua sursă. Cât de corectă este o astfel de practică? 

Orice jurnalist care a citit măcar un manual sau ghid de jurnalism, care cunoaște regulile deontologice elementare și are un minim bun simț știe că într-un material de presă trebuie să fie reflectate, pe cât e posibil, toate aspectele importante ale subiectului și să fie asigurate toate punctele de vedere relevante pe marginea acestuia. Dacă este vizată/acuzată o persoană, este obligatoriu să-i fie oferit dreptul la replică, să i se solicite o reacție, un comentariu.  

Iată ce scrie, bunăoară, în Ghidul de stil cu norme etice, elaborat de Asociația Presei Independente, la pagina 25: „Vom reflecta o gamă largă de opinii şi niciodată nu vom promova viziunile şi opiniile unei singure părţi. Scriind un material pe un subiect contradictoriu, vom avea grijă să solicităm opinia tuturor părţilor implicate sau a reprezentanţilor categoriilor sociale, religioase, politice care au tangenţă cu acest subiect”. 

Atunci când, date fiind circumstanțele, suntem nevoiți să relatăm dintr-un singur punct de vedere, trebuie să explicăm foarte clar de ce nu sunt prezente și părerile celorlalte părți vizate și să anunțăm când vor fi oferite și alte perspective asupra subiectului. 

Formal, prin sintagmele de genul celor menționate în primul alineat, jurnaliștii respectă aceste principii deontologice. Doar că, de multe ori, jurnaliștii și instituțiile de presă apelează la astfel de sintagme fără a epuiza toate modalitățile de a obține un punct de vedere al persoanei/instituției vizate în materialul de presă. Mulți jurnaliști consideră că e suficient să suni o dată, de două ori și, dacă omul nu a răspuns la telefon, apelează la formula „salvatoare”: „Nu a putut fi contactat…”. O fac sub presiunea timpului de predare a materialului, din dorința de a da primii știrea, din cauza lenei și comodității sau, mai grav, pentru că nici nu doresc, de fapt, să ofere dreptul la replică în cadrul aceluiași material.  

Presa din Republica Moldova, în special cea online, abundă în știri făcute din conferințe de presă și din comunicate, în care anumiți oameni sunt criticați, acuzați, denigrați, fără să fie aduse probe, iar în loc de reacție găsim: „nu a comentat deocamdată”, „nu a răspuns apelurilor telefonice”, „nu a putut fi contactat”, „nu a putut fi găsit”. Mai mult, găsim aceleași „argumente-scuze” pentru lipsa unor reacții și opinii ale oamenilor vizați și în unele materiale ce pretind a fi investigații jurnalistice. 

Păi și cum „nu a putut fi contactat” sau „nu a putut fi găsit”, bunăoară, un deputat ori un ministru? O fi locuind pe Marte sau sunt niște ace într-o scârtă de paie? Oare nu vin la serviciu? Nu participă la ședințele de guvern/parlament, unde pot fi și găsiți, și contactați, și intervievați? 

În „Jurnalistul universal” (una dintre cele mai cunoscute „cărți de învățătură” pentru presa scrisă) autorul, David Randall, nu doar că nu concepe neglijarea celeilalte părți, ci le recomandă cu insistență ziariștilor să fie riguroși în a contacta și cealaltă parte. „Aceasta nu înseamnă numai păstrarea echilibrului în articolul dumneavoastră (…), ci înseamnă și a fi corect cu oamenii. Dacă ei sunt criticați și acuzați că au făcut ceva, nu trebuie numai să îi confruntați cu acuzele, ci și să le dați timp să răspundă. Zece minute înainte de predarea materialului nu sunt de ajuns. (…) Nu este numai vorba de a fi onest și echilibrat, ci și de a fi sigur de corectitudinea informațiilor”, scrie David Randall.   

Vă invit să discutăm împreună pe marginea acestui subiect, răspunzând la câteva întrebări:

Cât de corect este, din punct de vedere al deontologiei jurnalistice, să folosești sintagmele „Nu a putut fi contactat pentru o reacție…”, „Nu a răspuns la telefon pentru a comenta…”, „Nu a putut fi găsit pentru a se pronunța…” și altele de acest gen?

De ce apelează jurnaliștii la astfel de „scuze” pentru a explica lipsa punctului de vedere al omului/instituției vizate în materialul de presă?

Cum poți asigura echilibrul și corectitudinea în materialul jurnalistic în condițiile în care partea criticată/acuzată nu este prezentă cu un punct de vedere/reacție?

În ce măsură este îndreptățită graba de a publica/difuza materiale jurnalistice fără a avea punctul de vedere al celeilalte părți?
 

Книга стиля с этическими нормами.pdf
Ghid de stil cu norme etice pentru jurnalisti.pdf

Ne pare rau, perioada de dezbatere a acestei teme a expirat

30 May 2015, 15:21 #1 0

Înregistrat: May 2022

Postări: 40

Recunosc, am folosit și eu în articole sintagme de acest fel - „X nu a putut fi contactat pentru o reacție”. Doar că am scris asta după ce am terorizat sursa cu zeci de apeluri telefonice. Nu știu cât de corect este să ne văicărim în materialele noastre. Până la urmă e de datoria jurnaliștilor să facă toate demersurile necesare pentru a afla o informație sau a obține o replică.

19 Jun 2015, 00:01 #1 0

E adevărat, Anastasia, nu e tocmai bine să ne plângem că nu am reușit să obținem o reacție a persoanei vizate, în loc să-i oferim cititorului/ telespectatorului/ radioascultătorului această reacție. Este bucătăria noastră internă, până la urmă, nu cred că pe consumatorul de media îl interesează ce eforturi am făcut noi și nu am reușit într-un final. Dar, repet, există cazuri și cazuri, uneori chiar nu ai altă soluție decât să descrii toți pașii pe care i-ai făcut și să-i dai asigurări cititorului că vei publica reacția imediat ce o vei obține.

Înregistrat: May 2022

Teme moderate: 3

29 May 2015, 14:46 #2 0

Înregistrat: May 2022

Postări: 12

Inainte de a veni cu un raspuns transant (black or white) ar trebui sa ne lamurim cu doua aspecte:

1) cât de usor si de deschisi reactioneaza persoanele vizate (de persoane fizice ori juridice cu statut de "privat" nu ar trebui sa ne interesam prea mult) in special atunci când vorbim de autoritati publice
2) cine sunt solicitantii: jurnalisti (acreditati, inregistrati etc.) ori amatori (de alde mine sa zicem).

In cazul in care o persoana publica refuza sa comunice, direct ori indirect, la solicitarea unui jurnalist, ori intirzie prea mult, atunci nu ma supara deloc notele despre imposibilitatea de a a avea acces la o reactie. Trebuie sa tinem cont si de presiunea exercitata asupra unei institutii de a difuza o informatie cât mai rapid. e si acesta un subiect, dar diferit.

Alta e ca noi incurcam jurnalismul (institutionalizat) cu amaterismul de rând. aici totul depinde de cultura si etica personala a celui care "scrie"... alta modalitatea decât judecata nu vad pentru persoanele vizate...

28 May 2015, 22:30 #3 0

Înregistrat: May 2022

Postări: 17

Eu nu aș „tăia” definitiv posibilitatea asta, chiar dacă, deontologic, poate că nu este prea ok. Sa-i întrebam pe jurnaliștii de la Parlament de câte ori i-au putut lua sincroane lui Vlad Plahotniuc? De câte ori acest om de stat a răspuns la scrisorile recomandate pe care i le-am trimis? Treaba noastră e să epuizăm toate posibilitățile de a obține și părerea lor, iar telefonul este una din posibilități. Și dacă nu răspunde individul de vreo doi ani de zile nici la unul din cele 6 telefoane pe care le are doar pentru ca vede cine îl sună - cred că asta trebuie odată și odată menționat.

29 May 2015, 10:10 #3 0

Vitalie, nici eu nu „tai” definitiv posibilitatea asta. Cum i-am zis și dlui Bercu, sunt cazuri și cazuri. Dar fii de acord că de multe ori colegii de breaslă nu epuizează nici pe departe toate posibilitățile. Apropo de demnitarul pomenit de tine. Mie mi-a răspuns la telefon de trei ori - o dată când am făcut investigația despre preluarea frauduloasă a acțiunilor Victoriabank, apoi când am scris despre avionul lui cu care îl plimba pe președintele Voronin și ultima dată când am scris despre dubla identitate a lui Plahotniuc/Ulini. Nu-mi cunoștea numărul de telefon, probabil, de aceea „am avut noroc” și a răspuns. Doar că de fiecare dată ori a negat, ori a zis că nu comentează. „Scurt, clar și cuprinzător”. :-) Dacă nu-mi răspundea, oricum aș fi publicat investigațiile, dar numai pentru că ceea ce scriam era bazat pe probe, documente, nu acuzații goale. Or, despre Vlad Plahotniuc vedem foarte multe știri cu acuzații grave, bazate doar pe declarațiile cuiva, fără o replică a celui acuzat, ceea ce nu e ok. În astfel de cazuri, e absolut necesară reacția, obținută direct sau prin intermediul partidului, a colegilor deputați, a secretarei, a bodyguardului... Este important pentru ziaristul și instituția care dă informația, ca să aibă credibilitate. Și nu e vorba doar de Vladimir Plahotniuc. Și alți demnitari sunt subiecți ai știrilor dintr-o singură sursă și, oricât, poate, nu i-am avea la inimă, dar trebuie să le oferim dreptul la replică și să i-l cerem insistent, dacă refuză.

Înregistrat: May 2022

Teme moderate: 3

28 May 2015, 20:50 #4 0

Înregistrat: May 2022

Postări: 1

Ai dreptate, oricând poţi găsi o sursă. Pe când lucram la BASA-press ştirea nu mergea dacă nu aveai a doua sursă, desigur într-o ştire în care era necesară. Obligatorie în cazul unui conflict, unui diferend, unei declaraţii a şefului unei companii care are concurenţi pe piaţă etc. Poţi enumera la infinit cazurile. Ceea ce am înţeles, însă, din modesta mea vechime în munca de ziarist, că totdeauna a fost mai uşor să abordezi un ministru, decât un funcţionar. Situaţia nu s-a schimbat în cei peste 20 de ani de independenţă. Mai mult... Acum sunt cu serviciul la MOLDPRES, care este o agenţie informaţională de stat. Sunt chiar ieri serviciul de presă a unei instituţii, rog să-mi confirme ceva. Mă trimite la şef. Şeful mă reexpediază la serviciul de presă. Le spun reprezint o instituţie de stat, la fel ca a lor. După ce am dat ştirea au intervenit. Şi nu e primul caz. Există, în opinia mea, şi cazuri când dai doar o opinie. A existat cândva un conflict economic, cu România. Îmi scapă despre cera vorba. Dar, am făcut un interviu cu Ambasadorul şi am bătut pragurile Ministerului Agriculturii două zile, ca într-un sfârşit să le spun: eu public interviul cu ambasadorul şi să nu-mi reproşaţi că nu am încercat să obţin opinia voastră, ba mai mult o să menţionez că aţi refuzat să vă spuneţi opinia. Aşa şi am făcut şi cred că am procedat corect, dacă cel vizat e un măgar, ce să-i fac eu. Uneori nici două surse nu sunt suficiente. Atunci când studenţii cu Costin în frunte au eişit la ptoteste, premierul Sangheli a spus că din cauza aceasta nu vin investitorii în Moldova. M-am tâmpit în două zile căutând prin Chişinău cel puţin un caz când cineva să spună că s-a preciat de proteste, nu am găsit nici unul. Am avut vreo 19 surse. Nu mai ţin minte pe câte le-am citat, dar a fost unica mea ştire care a fost citită în piaţă. Mai este una de spus: DOAR PRESA LIBERĂ VREA ŞI INSISITĂ ASUPRA SURSEI A DOUA, cea angajată nu are nevoie de ea. Sunt de acord cu prima întrebare, dar cum scrii altfel decât nu a putut fi contactat, de exemplu, în cazul lui Papuc când a fugit din ţară sau alţii de teapa lui. Avocatul poate fi a doua sursă, dar dacă şi el are deconectat telefonul. Mai este o chestiune, la care apelam la BASA: mergi cu ce ai, adii scrii ce ai acumulat, apoi vii cu detalii, nu însă şi în situaţii în care A îl acuza pe B, iar B trebuia să fie întrebat.

28 May 2015, 09:00 #4 +1

Dle Vlad Bercu, vă mulțumesc pentru intervenția promptă
Desigur, sunt cazuri și cazuri, iar jurnaliștii noștri sunt nevoiți, de multe ori, să se confrunte cu ignoranța, încăpățânarea, indiferența, ostilitatea, aroganța și lipsa de bun simț a unor funcționari și demnitari, care nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă că sunt obligați să răspundă solicitărilor presei, atunci când e vorba de un subiect de interes public. Ar trebui să fie în interesul lor să ofere o reacție atunci când li se aduc acuzații, critici, nu să ignore ziariștii. Dar ce vedem de multe ori - cei învinuiți comentează selectiv, doar pentru anumite surse mass-media, cele „de-ale casei”, pentru că sunt convinși că acolo punctul lor de vedere va fi prezentat așa cum vor ei și că ziariștii de acolo nu-i vor bombarda cu întrebări incomode pentru diferite precizări.
Demnitarii trebuie strânși la perete de fiecare dată - frumos și respectând normele etice, desigur :-) , și obligați să reacționeze. Iar dacă refuză, da, sunt de acord cu dumneavoastră dle Bercu, putem publica și fără această opinie, scriind foarte clar (fără a ne victimiza, totuși) cum am încercat, fără succes, să o obținem. Îmi amintesc, în context, de investigația despre plimbarea ex-premierului Vlad Filat la un campionat de fotbal în Germania pe banii lui Renato Usatîi, realizată de Ion Preașca și Iurie Sănduța, pe care am publicat-o în „Adevărul” Moldova. Am încercat timp de câteva zile să obținem o reacție, dar dl Filat, de obicei, destul de ușor de abordat decătre ziariști, era permanent „în ședință”. Am publicat investigația fără această reacție, cu precizările de rigoare, dar numai pentru că eram siguri de documentele care confirmau cele scrise în investigație.
În cazul funcționarilor care refuză să vorbească cu presa, în special cei cu funcții mai mici, cauza, de multe ori, e faptul că au indicații foarte stricte de la șefi în acest sens. De aceea și ajungi la situații când ești trimis de la un funcționar la altul, la serviciul de presă, la șeful cutare, apoi la altul, pentru o informație/reacție pe care, într-un final, așa și nu o obții sau obții una formală încât te întrebi,

Înregistrat: May 2022

Teme moderate: 3

28 May 2015, 20:46 #5 0

Înregistrat: May 2022

Postări: 7

De ce procedeaza jurnalistii într-un fel sau altul - doar jurnalistii pot să ne spună.

Cât privește corectitudinea nereflectării sub diverse motive a opiniei personajului criticat este nu doar inadmisibilă, dar și dăunătoare. Nimic nu poate justifica lipsa opiniei lui xyz în materialul jurnalistic. Unu, pentru că noi, consumatorii de știri, nu vom avea o viziune corectă și deplină asupra situației și persoanei vizate, prin care fapt, ușor, se fac concluzii la fel de pripite pe cât de pripit și pipernicit a fost materialul jurnalistic. Doi, pentru că această practică atât de încetățenită la noi este utilizată nu doar ca și colac de salvare în cazul lipsei de timp, dar și ca o găselniță ușoară pentru jurnaliști ne-etici în a denigra anumite persoane și a le lăsa ”mute” și ”dezgolite” în fața opiniei publice.

Totodată, înțeleg că este foarte greu să-ți faci meseria în condițiile în care marea majoritate a xyz-eților se folosec anume de acest dezavantaj al jurnalismului modern. Totuși, întoteauna se pot găsi soluții și formule compensatorii prin care să lași ușa deschisă atât cititorului de a face concluzii eronate, cât și persoanei criticate. O sintagmă gen ”În acest fel, facem un apel public către X să ne contacteze și să-și exprime opinia vizavi de subiectul dat”, imediat după cea cu ”nu aputut fi găsit pentru a se pronunța...”, ar fi destul de convingătoare despre buna intenție a jurnalistului de informare corectă a cititorului.

Vrei să propui altă temă de discuție?

Propune

Loghează-te pentru a putea comenta