sursa foto: unimedia.info
Libertatea presei: scop sau utopie?
Am fost întotdeauna sincer cu studenții mei de la ȘSAJ, cărora le predau cursul de Jurnalism TV - an de an le spun același lucru: nu vă așteptați ca viitorii voștri angajatori să vă ofere libertatea deplină de a vă manifesta, fără să vă impună condiții sau restricții. Această libertate este, ca să-l citez pe fostul președinte Timofti, „ceva ce nu avem, deși ar fi fost frumos să fie”. Orice instituție media este înainte de toate o investiție, de cele mai multe ori - una foarte costisitoare. Este puțin probabil ca cineva să investească milioane de euro doar pentru a le crea unor jurnaliști niște locuri de muncă și a le pune la dispoziție o platformă de autoafirmare, fără a institui anumite reguli de joc. Pentru a nu trăi un permanent sentiment de neîmplinire și de frustrare profesională, le recomand studenților să aleagă să se angajeze în instituții media, politica editorială a cărora corespunde cu propriile lor convingeri și valori.
Presă controlată - atribut al politicii
„Neindependența” presei nu este un specific pur moldovenesc. Particularitatea pieței mediatice de pe Bâc este însă alta - cele mai multe dintre instituțiile media din Moldova nu sunt create / întreținute de fondatorii / finanțatorii acestora ca niște afaceri, cu scopul obținerii de profit din publicitate, așa cum se întâmplă în lumea civilizată. La noi este aproape de neconceput ca patronul unei instituții de presă să nu aibă afilieri sau interese politice, iar asta îi transformă pe jurnaliști în infanterie pe câmpurile de luptă ale unui război care nu este al lor. În astfel de instituții nu există doar restricții, care să nu le permită angajaților să prejudicieze interesele financiare și politice ale patronului. Jurnaliștii sunt înrolați pentru a promova ideologia și acțiunile partidului pe de o parte și de a-i critica și discredita pe oponenții politici. Cu alte cuvinte, intrate pe mâna politicienilor, instituțiile media devin organe propagandistice, dar și arme contra adversarilor.
Cine nu acceptă - pleacă
Mie personal mi s-a întâmplat de mai multe ori în viață să trebuiască să aleg între a-mi păstra locul de muncă sau a accepta să fac ceva, ce contravine propriilor mele convingeri și principii. De fiecare dată fără ezitări am ales să plec... Și în 2002, când NIT-ul relativ neutru până atunci, a intrat sub controlul comuniștilor, și în 2004, când aceiași comuniști au instaurat cenzura la Teleradio Moldova, și în 2010, când Prime a fost transformat în organ propagandistic al PD-ului. Ispita de a deține instrumente de influențare a conștiinței colective a fost întotdeauna prea mare pentru politicienii moldoveni, indiferent de culoarea acestora. Imediat ce și-a putut permite, fiecare dintre ei a procedat la fel ca și oponenții și predecesorii săi, pe care chiar el îi critica înainte de asta pentru manipulare și utilizarea presei în scopuri politice.
Cine? Unde? Ce face?
Trebuie sau nu să îi judecăm pe jurnaliștii care acceptă să facă târgul cu propria lor conștiință, înrolându-se cu bună știință într-o anumită „armată” din lupta politică? Eu nu mă consider în drept să-i acuz, deși aproape zilnic le fac astfel de reproșuri în postările mele pe facebook. În primul rând, eu mi-am putut permite să renunț la funcții și salarii, pentru că nu rămâneam „în drum” și știam că nu voi muri de foame, nici eu și nici familia mea - întotdeauna am avut mai multe surse de venit (toate din muncă), ceea ce m-a avantajat să-mi pot permite abandonurile motivate politic. În al doilea rând, contează nu doar pentru cine lucrezi, dar și ce accepți să faci în schimbul salariului sau al onorarului pe care-l primești.
Eu am lucrat la NIT-ul lui Boris Birshtein, la PRO TV-ul lui Adrian Sârbu, la Jurnal TV, pe vremea când postul era finanțat de Victor Țopa, la Prime, care îi aparține lui Vladimir Plahotniuc. Pe lângă prestigioasele Reuters, Associated Press, CNN, BBC, ARD, am avut colaborări cu Antena 1 și Antena 3 ale lui Voiculescu, cu Realitatea TV România, la începuturile acesteia, pe vremea când îi aparținea lui Prigoană, cu 1+1 al lui Kolomoiskiy, cu 5 канал al lui Poroșenko, cu LifeNews și chiar cu Первый Канал... Dar niciodată nu am făcut nimic de care să-mi fie rușine. Știu, am cules multe reproșuri pentru că prima apariție publică a lui Vladimir Plahotniuc s-a produs în emisiunea pe care o moderam la postul de televiziune care îi aparține lui. Cei care au urmărit acea emisiune și nu vorbesc doar din auzite știu, că i-am avut invitați și pe Mihai Ghimpu, și pe Vlad Filat, și pe Serafim Urechean, și pe Dorin Chirtoacă, și pe Vitalia Pavlicenco, și pe Anatol Șalaru... Nu l-am menajat pe Plahotniuc mai mult decât am făcut-o cu orice alt invitat, l-am întrebat și de a doua sa cetățenie, și de avionul său privat, și de implicarea în atacurile raider și în scheme de monopol, și de relațiile sale cu Vladimir și cu Oleg Voronin... Cum a ales să răspundă intervievatul - nu îmi este imputabil mie. În plus, la acel moment Vladimir Plahotniuc era om de afaceri, care (chiar în acea emisiune) declara că nu este deloc interesat de politică. Iar a doua zi după ce (jumătate de an mai târziu) s-a anunțat că el a fost inclus pe lista electorală a Partidului Democrat, eu am întrerupt orice fel de colaborare cu postul Prime.
Motivația
De ce acceptă jurnaliștii acest pact cu diavolul? Motivațiile diferă de la caz la caz. Unii au rămas să lucreze în aceleași instituții, doar că instituțiile și-au schimbat radical profilul. Cu siguranță nu toți cei, care s-au angajat la televiziunea de știri Publika TV în momentul lansării acesteia de către Sergiu Toader și echipa de la Realitatea TV (în spatele cărora stătea Sorin-Ovidiu Vântu, dar asta e altă poveste), visau să ajungă să facă propagandă pentru PD. La fel cum nu toți cei care lucrau la ziarul FLUX pe vremea regretatului Constantin Tănase și-au dorit neapărat să ajungă mai târziu să lucreze la foaia volantă a lui Iurie Roșca și a PPCD-ului. Nici angajându-se la Vocea Basarabiei sau la Noroc FM, oamenii nu se așteptau că într-o zi vor ajunge filială a Partidului Liberal, iar peste puțin timp - colegi cu cei de la GMG și vor trebui să joace după aceleași reguli.
Există o categorie de jurnaliști, care, deși detestă ceea ce sunt nevoiți să facă la locul de muncă, sunt nevoiți să accepte orice, pentru că sunt legați de credite, leasinguri sau ipotecă și nu își pot permite pierderea unei surse stabile de venit.
Cu siguranță, sunt și jurnaliști care prestează la organele de presă afiliate partidelor din convingeri - ei cred cu sinceritate în cauza pentru care luptă și își privesc meseria ca pe una dintre metodele de a instaura în țară regimul pe care ei îl consideră corect. Unii dintre acești jurnaliști au fost răsplătiți de patronii lor nu doar cu bani și funcții, dar chiar și cu locuri în parlament.
A treia categorie este cea mai lipsită de scrupule - mercenarii. Aceștia sunt dispuși să slujească pe oricine, sunt gata să promoveze de la o zi la alta mesaje, valori și idei diametral opuse, în funcție de necesitățile celui care plătește. Așa au ajuns foști mari unioniști să lucreze azi pentru socialiști, așa foști redactori-șefi la comuniști azi ne propovăduiesc integrarea europeană.
Aceasta este viziunea mea subiectivă, bazată pe experiență personală și observații făcute de-a lungul anilor. Vă invit la o discuție, în care să încercăm să răspundem la câteva întrebări:
- Cum își poate face un jurnalist corect meseria într-o instituție controlată politic?
- Este posibilă scoaterea mass-media din Moldova de sub influența politicului?
- Unde și cum ar putea să profeseze, dacă într-o bună zi toți jurnaliștii ar refuza să mai lucreze pentru presa de partid? Are presa independentă capacitate de absorbție pentru a oferi o alternativă?