Ne pare rau, perioada de dezbatere a acestei teme a expirat
02 Aug 2017, 16:58 #1 0
Multimedia este foarte buna la ambalarea materialelor de investigatie, insa producerea de video si colaje necesita nu doar cunostinta, ci si timp. Angajarea unui specialist care s-ar ocupa doar de ambalare este scumpa. Eu as sugera un fel de sharing de specialisti intre redactii, adica o singura persoana care ar lucra pentru cateva publicatii.
La fel si cu promovarea. Marketingul este o arta distincta de comunicare si jurnalism. Unii colegi au timp si abilitati sa se ocupe de promovarea informatiilor, dar un jurnalist nu va deveni un profesionist adevarat in acest domeniu.
Poate ar fi cazul ca unele redactii care au valori si scopuri comune sa-si uneasca eforturile si sa prevada in bugetele lor resurse pentru specialisti in marketing si design? Toate partile vor avea doar de castigat.
02 Aug 2017, 23:29 #1 0
Ar fi un subiect de discuţii pentru managerii din domeniul mass-media, mai ales că astfel de instituţii - "cu valori şi scopuri comune" - nu sunt atât de multe.
Sunt de acord cu ce aţi scris. Până la urmă, un jurnalist trebuie să scrie, să producă materiale, iar de marketing să se ocupe cei care se pricep mai bine la asta. Tendinţele arată însă că un jurnlist trebuie să se priceapă la cât mai multe...
21 Jun 2017, 23:14 #2 0
De acord, Mariana. Zilele trecute discutam cu nişte studenţi interesaţi de jurnalism şi, în contextul acestei dezbateri, am încercat să aflu ce părere au despre investigaţii din presa din Republica Moldova. Mai mulţi au recunoscut că citesc doar lead-urile... Şi aici nu mai pot adăuga nimic :)
20 Jun 2017, 11:22 #3 0
Long read-urile sunt într-adevăr greu de citit, mai ales în secolul vitezei. Prea puțini au răbdarea și poate pregătirea necesară pentru a putea asimila o investigație serioasă, la care un jurnalist sau câțiva au lucrat mai multe zile sau săptămâni. Cu atât mai importantă devine utilizarea tuturor instrumentelor posibile pentru a dilua cantitatea mare de text, fie că e vorba de scheme clasice sau animate, colaje, galerii de fotografii, hărți sau clipuri video. Instrumentele de care pomeneai sunt ușor asimilabile și de profani în domeniu, cum sunt jurnaliștii care nu s-au specializat pe ilustrare/vizualizare. În același timp, aș menționa și efortul celor de la OCCRP, care au dezvoltat platforma VIS (Visual Investigative Scenarios), care ajută foarte mult la ilustrarea unor legături sau scheme de corupție, care ar lua o pagină de text dacă ar fi descrise în cuvinte. După mine, bineînțeles că ar fi minunat să existe în fiecare redacție un om care ar fi responsabil exclusiv pe vizualizarea investigațiilor, acest lux însă nu și-l pot permite redacțiile din Moldova (cel puțin marea lor majoritate). Astfel, nu ne rămâne decât să fim oameni orchestră, care învață din mers să facă de toate :)
10 Jun 2017, 21:43 #4 +1
Din păcate și redacția noastră întâmpină probleme la "ambalarea" produsului și, deși de muncește foarte mult la unele texte, constatăm că puțini au răbdare să citească totul. Evident că prezentarea grafică/animată ar fi o soluție, dar, așa cum spuneau și colegii în alte comentarii, puține redacții au oameni pricepuți la asta, foarte puține. Plus că și timpul e dușmanul nostru de fiecare dată și nu mai reușim să "vindem" un produs la care am lucrat deja câteva zile pentru că trebuie să te apuci de alt subiect.
Dar nu avem încotro. Va trebui să ne adaptăm la noile tendințe din jurnalism dacă vrem să ne menținem/creștem publicul :) Mai puțin text, mai multe grafice, fotografii, animații, video scurte. Cam asta cred că ar trebui să dăm publicului de azi, care e foarte grăbit și nerăbdător.
10 Jun 2017, 22:54 #4 0
Ştiu cum funcţionează lucrurile la un ziar. Când te mai gândeşti că pe lângă ziar mai ai de făcut şi site :) Aproape că nu ne mai rămâne timp să ne împachetăm produsele cât mai arăgător. Mă rog, pentru început ar fi să încercăm să aducem instrumente de vizualizare moderne în cazul materialelor la care am muncit mai mult şi am vrea ca mesajul nostru să nu treacă pe lângă cititor. Mă întreb dacă jurnaliştii de investigaţie de la noi şi-ar face timp de un training la care să înveţe să folosească şi să creeze elemente multimedia...
09 Jun 2017, 14:38 #5 +2
Ștefan Grigoriță are perfectă dreptate. Dar, realitatea din Moldova, din păcate, e cu totul alta. E alta poate și la colegii din presa online, care adesea nu au termene limită. În presa scrisă însă, e diferit, iar jurnaliștii care încearcă să facă investigații, de multe ori nu reușesc s-o finalizeze că ea trebuie dată la tipar, pentru că acolo nu poți trimite pagini goale :)
Dar, pe online, atunci când apar articolele, e necesar să le dai o altă formă, să pui foto, video și documente, care să-ți confirme tezele. Și da, ar fi perfect dacă ar fi infografice și scheme cât mai simple, pentru a-l ajuta pe cititor să înțeleagă mai ușor textul. Dar, și aici e nevoie de timp, și de multe ori, anume din cauza că nu reușești să vinzi un text, lumea nu-l citește, chiar dacă el poate conține informație foarte bună.
Despre conținut. Pentru jurnaliștii care caută detalii și încearcă să demonstreze unele fapte, pare că orice e important și așa se ajunge la texte foarte mari, pe care puțini le citesc. E esențial, cred, ca pe viitor, să înțelegem asta și să reușim să dăm oamenilor doar esențialul, poate într-un video, poate într-un rezumat al invesigației. Cine știe.
08 Jun 2017, 16:04 #6 +1
Eu cred că cea mai emblematică investigație pe care o știm noi este cea făcută de Alexei Navalnîi, care a combinat tot ce a scris el, cu explicații într-un video de 40 de minute. Poate asta nu este cea mai bună modalitate, mai ales că el este și un politician, dar dacă e să judecăm strict din punct de vedere a materialelor utilizate, putem spune că spre asta ar trebuie deja să tindă presa de investigație.
De exemplu, investigația lui are și un website aparte, un long-read care conține toate elementele necesare pentru a îmbunătăți un subiect.
Cât despre instrumente care pot fi folosite, sunt o sumedenie de site-uri. Dar, eu cred că nici o platformă nu oferă strict ceea ce poate face un designer grafic ce în epoca de astăzi a mass-mediei ar trebui să fie nelipsit într-o redacție.
10 Jun 2017, 23:02 #6 0
Într-adevăr, investigaţia făcută de echipa lui Alexei Navalnîi s-a privit foarte uşor, deşi, pe alocuri, subiectul era complicat. S-a văzut că e mâna unui specialist în ceea ce ţine de "ambalare". De fapt, presupun că şi la crearea instrumentelor de vizualizare a fost implicată o echipă întreagă, la fel cum s-a întâmplat în cazul documentării propriu-zise.
Ai dreptate, designerii graficieni ar salva jurnaliştii, dar mai ales produsele acestora :)
07 Jun 2017, 18:35 #7 +1
Într-adevăr, la ora actuală, există atât de multe instrumente de vizualizare a unei informații încât trebuie să recunosc că-s zăpăcită... Da, multe dintre ele sunt gratuite. Da, o bună parte sunt ușor de folosit. Eu rămân însă la ideea că fiecare trebuie să facă ceea la ce se pricepe mai bine. Am avut câteva tentative de a face niște infografice colorate sau alte elemente și nu zic că nu au fost acceptabile, dar când le-am contrapus cu produsul unui profesionist... Mi-aș dori ca fiecare redacție să-și permită experți IT, designeri, graficieni. Este calitativ, economisește timp și nervi.
Per general, mă bucur că în ultimul timp în presa de la noi, online în mare parte, se întrezăresc licăriri de vizualizări inedite. Totuși, până la proiectele multimedia ale The New York Times mai avem cale lungă... :)
05 Jun 2017, 13:19 #8 +1
Tendintele contemporane sunt dureroase, mai cu seama pentru jurnalistii de investigatie. Continutul vizual al anchetelor de presa ajunge sa conteze mai multe decat textul in sine. Traind in epoca informationala, publicul nu mai accepta sa citeasca texte de zeci de mii de semne. Astazi, avem la dispozitie cel mult 5 minute pentru a-i povesti cititorului nostru ce am descoperit, iar fotografiile, infograficile, schemele, mici filmulete video ne ajut enorm. Din pacate, nu prea cunosc reddactii care sa isi permita sa angajeze graficieni pentru a realiza acest continut vizual. De regula, jurnalistii sunt nevoiti sa le faca pe toate. O mare problema este lipsa de traininguri care sa ne invete sa facem acest continut vizual mai calitativ si atractiv.
06 Jun 2017, 00:14 #8 0
De acord! Din câte cunosc, e aceeaşi tendinţă peste tot în lume. Dacă pe lângă fler, acurateţe, identificarea subiectelor de interes public etc. un reporter ştie să-şi "vândă" produsul pe care l-a "ambalat" frumos, cu siguranţă va avea mare trecere.
05 Jun 2017, 10:41 #9 +1
Promovarea e cheia succesului și asta e valabil și în cazul investigațiilor jurnalistice. Ar trebui nu doar să împachetăm frumos și atractiv materialel pe care le facem, dar și să învățăm a le promova cât mai eficient. Când urmează să publicăm un material bun, trebuie să pregătim publicul, să îl anunțăm cu o zi sau două înainte prin intermediul unor teasere sau prin alte metode care sunt disponibile în mediul on-line. La modul ideal, redacțiile ar trebui să aibă angajat un specialist responsabil de conținut multimedia care să elaboreze și materiale promoționale. În realitățile din R. Moldova, însă, fiecare redacție se descurcă cum poate și e bine că chiar și așa reușim să ajungem la public.
06 Jun 2017, 00:24 #9 0
Recunosc că şi mie mi-ar plăcea să fiu asistată de un tehnician sau un om care se pricepe foarte bine la crearea acesor instrumente, dar e un lux :) În aceste condiţii e bine să avem pregătite nişte şabloane şi să le folosim ori de câte ori e nevoie.
04 Jun 2017, 23:49 #10 +1
Investigatiile video presupun prezentarea unui subiect complicat intr-o forma cit mai simpla. Iar pentru asta apelam la diferite metode de a impacheta materialul video cit mai atractiv. Folosim muzica, animatie, suntem atenti la ritmul si dinamismul anchetei. Desi de multe ori in procesul de documentare adunam o sumedenie de documente, pe video, de obicei, aratam doar cele mai importante acte.
Iar pentru a promova o ancheta video una dintre metode este de a face un teaser care este difuzat cu o zi sau doua inainte de publicarea anchetei.
06 Jun 2017, 00:10 #10 0
De obicei, partea cu prezenarea simplă e destul de complicată :) Jurnaliştii care au lucrat mult la un subiect renunţă cu greu la detalii şi informaţii pe care le-au obţinut cu greu.