doar cu presa ), depinde de personalitatea, pregătirea profesională și perseverența acestora. E mare noroc, așa cum numai la moldoveni poate fi, să fii persoana potrivită la locul și timpul potrivit.
P.S: De regulă în cadrul autorităților, maximum trei persoane sunt responsabile de: comunicare cu presa, comunicare pe intern, organizare și implementare a campaniilor de informare și comunicare, evaluare și raportare a activităților unității de comunicare.

În cea mai mare parte, relația între comunicatorul instituției publice și jurnalist depinde de existența și calitatea, pe de o parte, a managementului comunicării interne și externe a instituției publice, pe de alta, a politicii editoriale a instituției media. Cu certitudine, comunicarea dintre cei doi (comunicator și jurnalist) va fi lipsită de „scârțâieli” dacă în modul de implementare a comunicării instituționale și a politicii editoriale va fi respectată etica profesională. În cele ce urmează, am să explic relația din experiența mea de comunicator.
Aș pune la îndoială calitatea acestor relații când funcția de comunicare cu presa există, însă nu este creat și organizat managementul comunicării instituționale. Cred că de cele mai multe ori „scârțâitul” de aici începe. Fac o precizare, responsabil de crearea și organizarea managementului comunicării instituționale nu este comunicatorul, dar șeful instituției publice, obligațiile comunicatorului fiind să implementeze, monitorizeze procesele de comunicare și să consilieze șeful în crearea și organizarea managementului comunicării instituționale pentru ca acesta să-și îndeplinească rolul de comunicator principal al instituției publice.
Trebuie spus că abia în 2011, în baza unei HG, a fost reglementată și legalizată unitatea comunicatorului cu presa în cadrul autorităților publice centrale. În ceea ce privește actele normative de creare a funcțiilor de comunicare internă și externă cu alți actanți ai comunicării instituționale, de care depinde calitatea relațiilor cu presa, acestea nu au fost elaborate la nivel de executiv, urmând să fie scrise și aprobate în interiorul autorităților.
Din punctul meu de vedre, aici a fost și rămâne provocarea primelor generații de comunicatori în RM (din anul 2000 și până astăzi) care, odată veniți în funcție, ar trebui să-și asume povara de a pune pe roate un întreg sistem al comunicării instituționale. Spun povară, pentru că avem autorități încă birocratizate, mai nou - capturate, în care abia de încolțește misiunea de a răspunde nevoilor cetățenilor.
Câți dintre comunicatorii de ieri, de azi și de mâine vor avea puterea și voința să consilieze șeful instituției publice (președinte de țară ori director al unei agenții guvernamentale) în crearea și organizarea unui sistem integru și funcțional de comunicare instituțională (nu

Scuze!!! Am comis o greseala in textul postat anterior..... se intimpla atit jurnalistilor, cit si comunicatorilor - problema a fost depasita in cazul inspectoratului de politie, ci nu in cazul inspectoratului fiscal.

Pot sa ma laud ca am avut doar experiente frumoase in ceea ce priveste comunicarea cu ofiterii de presa, desi - trebuie sa recunosc, interactionez mult mai rar cu ei decit colegii din centru. Din contra, m-am confruntat cu obstacole in ceea ce priveste obtinerea informatiei, anume atunci cind in institutiile de nivel local lipseau comunicatorii, de exemplu – inspectoratul de politie, inspectoratul fiscal, etc. In cazul inspectoratului fiscal problema a fost depasita – au déjà un ofiter de presa si la nivel local. Am fost surprinsa cind, acum citiva ani, specialistul in relatii cu publicul din cadrul primariei orasului Anenii Noi mi-a oferit un comunicat de presa, or a fost - primul si, deocamdata – ultimul comunicat oferit de un comunicator de nivel local. Cu parere de rau, la nivel local, ma refer aici in primul rind la autoritati publice, specialistii in realtii cu publicul au multe alte atributii de serviciu, si mai putin - atributii de comunicare. Plus la toate, majoritatea specialistilor care activeaza in acest domeniu nu au pregatire profesionala in ceea ce priveste comunicarea, inclusiv cu presa.

Relația Jurnalist - Comunicator, este una esențiala în activitatea de zi cu zi, atât pentru cei care informează, cât și pentru cei care reprezintă instituțiite media. Pâna aici nimic nou, au mai spus-o si colegii.
Observ ca in Moldova aceasta tema este una de actualitate, fiind o problemă, deoarece dacă un comunicator nu oferă informații jurnalistului, într-un final auditoriul e cel care suferă, el riscă să fie dezinformat. Oare ne dorim multi ca la Lapușneanu?! Se pare că da.
În majoritatea cazurilor - comunicatorilor le e frică să dea informație, și cred că aici e vorba de istorie, anii trăiti in comunism, și pur și simplu sau faptul că nu se înțelege, informația e putere.
Fiind de câțiva ani in Bulgaria, realizez ca aici oamenii vorbesc mai mult, in special jurnaliștii, nu le e frica - ce-o să zică șeful?! Mai e si o emisiune de satiră în care se comenteză fiecare aspect - fiecare greseală intenționata sau neintenționata, fiecare știre în care se folosește doar o sursă. Eu am avut si o situație in Bulgaria - in care mi s-a zis ca nu mi se da informație si e din partea moldovenilor, până la urmă am rezolvat-o, însă senzația rămâne destul de amară, deși trăim in secolul 21, Moldova rămâne destul de izolată si influențată...

Nu voi vorbi aici despre cei mai buni sau mai putin buni comunicatori (au facut-o colegii mei si sunt deacord cu ei), ci voi incerca sa gasesc raspuns la unele intrebari.
Mereu ni se spune ca suntem obligati sa respectam codul deontologic al jurnalistului si acolo unde este nevoie de o replica sau de opinia a doua sa o gasim neaparat, astfel ca sa nu lezam drepturile nimanui. Si aici vin cu o intrebare, dar cum procedam in cazul cind pe parcursul intregii zile contactam serviciul de presa al unei sau altei institutii vizate, de exemplu de participantii la o conferinta de presa si ni se spune ca revin ei cu un apel, dar mimeni nu mai revine, nici cel putin cu un mesaj de genul ,, noi nu comentam,, sau ,, vom veni mai tirziu cu un comunicat de presa,,. Desigur, dupa un anumit timp apelam iarasi, dar déjà nimeni nu ne mai raspunde. Si dupa ce ai muncit o zi intreaga la un subiect, in speranta ca intr-un final vei obtine si pozitia a doua, iti dai seama ca a venit si ora difuzarii dar… Si aici ma intreb cum ar fi corect - sa nu difuzam acest subiect sau sa le spunem ascultatorilor ca cei vizati s-au ascuns dupa serviciul lor de presa si ramine ca oamenii sa-si faca concluziile de rigoare.

Am citit atent mesajele colegilor mei despre comunicarea cu ofițerii de presă, care, din păcate e defectuoasă pe alocuri. Voi explica în câteva rânduri care e situația în ceea ce privește relația dintre mass-media și purtătorii de cuvânt ai instituțiilor europene. Bineînteles, mici scăpări (cauzate, în mare parte, de receționarea greșită a mesajului) sunt peste tot, chiar și în cele mai perfecte sau bine organizate structuri internaționale. Insă, indiscutabil, comunicatorii din cele trei instituții de baza ale UE pot servi drept exemplu despre cum trebuie să fie relația mass-media- ofițerul de presă.
De exemplu, la Comisia Europeană, în fiecare zi, la ora 12, are loc conferința de presă, la care sunt anunțate evenimentele ce urmează. Purtătorii de cuvânt, 13 la numar, sunt prezenți în sală pentru a răspunde la întrebările jurnaliștilor, fiecare având domeniul său.
Dacă jurnalistul are o întrebare mai complexă și consideră că are nevoie de un răspuns amplu, poate lua legătura cu purtătorul de cuvânt, astfel încât să obțină detalii la subiect. Iar răspunsul vine fără întârziere! Comunicatorul stabilește și eventualele interviuri dintre jurnalist și oficialii europeni. Din experiența proprie, vreau să spun că purtătorii de cuvânt sunt foarte deschisi și operativi. Indiferent de situație, jurnalistul primește un răspuns. Dacă e vorba de o informație pe care instituția nu o poate oferi în acel moment, explică motivele, iar ulterior revine cu detalii.
In plus, în fiecare Miercuri, când are loc reuniunea comisarilor, la conferința de presă se prezintă însăși președintele CE, Jean Claude-Junker sau prim-vicepreședintele, Frans Timmermans.
Situația e similară și la Consiliul European și Parlamentul European:
serviciul de presă este alcătuit dintr-un grup de ofiţeri care acordă asistenţă jurnaliştilor şi ofera informaţii cu privire la ceea ce se întâmplă în institutiile respective. Fiecare ofiţer de presă este specializat într-un anumit domeniu, limbă oficială sau stat membru, astfel încât să se asigure o acoperire completă a tuturor activităţilor şi să se furnizeze informaţii jurnaliştilor din toate statele membre.
Așadar, cred că ar trebui urmat exemplul comunicatorilor ce activează în cadrul instituțiilor europene!

Îmi place povestea regelui care îşi pune straie ponosite şi merge în popor pentru a-l cunoaşte şi a se simţi în pielea acestuia. Ideea pe care vreau să o expun în raport cu relaţia jurnalist - comunicator şi viceversa pare a fi cam utopică şi naivă, dar cert este că dacă aceşti doi "actori" ar face schimb de "roluri" şi fiecare ar gusta din experienţa celuilalt, nivelul înţelegerii, cunoaşterii şi al comunicării ar creşte considerabil. Şi unii, şi alţii lucrează contra cronometru, şi unii, şi alţii au drept scop să-şi facă bine treaba, aşadar, aspectul profesional e mult prea asemănător. Totuşi, decisiv este factorul uman, iar atitudinea face diferenţa.

Sant aproape doi ani de cand nu lucrez la radio si vad ca laudati si apreciati sunt aceeasi comunicatori pe care ii stiu si eu - fetele de la Parlament, CNA, DSE, Politie etc. Stiu ca la aceste institutii lucreaza adevarati profesionisti si nu are cum sa se schimbe acest lucru, chiar daca anii trec. Mai rau e ca nu se vede un progres evident si la alte institutii publice. In anii cat am lucrat si eu in teren au fost multe situatii cand mai usor gaseam informatii direct de la specialistii unei institutii, decat daca as fi asteptat sa faca legatura cu superiorii comunicatorul acestei intitutii. Arata cam asa - suni la anticamera, rogi sa ti se faca legatura cu directorul (de exemplu) si vorbesti. Bine, ca daca mai este si receptiv acest specialist, dar ideea este ca unii comunicatori nu depun mare efort sa te ajute. Cred ca este important ce fel de om este cel de la relatii cu publicul si sa-si aprecieze puterile inainte sa devina comunicator. Daca este gata sa fie receptiv si uneori chiar prietenos - mnunat, daca nu... Pana la urma, daca vorbim de dificultati, cred ca toti jurnalistii stiu ca mai sigur este sa iti faci niste surse din interior la care sa apelezi oricand, dar, asta nu inseamna ca o institutie, mai ales publica, trebuie sa lase totul pe seama jurnalistilor cu ideea ca "ei au nevoie, ei sa se chinuie".

Feedback-ul vostru este important pentru noi. Ne motivează.

În biroul nostru deseori se discută despre relația comunicatori – jurnaliști și viceversa. Obișnuim să împărtășim impresiile noastre de peste zi despre cum am comunicat pe un subiect sau altul, cum au reflectat colegii din presă și cum am putea să facem lucrurile mai bine.

Este adevărat că discutăm și despre prestația altor comunicatori, apreciem comunicatele scrise „ca la carte” de unii dintre colegii noștri, promptitudinea reacțiilor și discutăm cazurile în care o anumită situație de comunicare putea fi gestionată diferit de unii colegi.
Menirea acestor discuții este de a evita greșelile și de multe ori ajungem la concluzia că promovarea unei concurențe sănătoase între serviciile de presă ar crește calitatea produselor media de ambele părți. Sunt multe de discutat la acest subiect și noi suntem deschiși pentru parteneriate. Ar fi o oportunitate pentru organizațiile de media să ridice subiectul ”la fileu”. Avem și câteva idei pe care le tot discutăm cu colegii.

Pentru noi, cel mai important este să există comunicare și respect pentru munca celuilalt, jurnalist sau comunicator. Celelalte le vom construi în timp, împreună.