Loghează-te
SUGEREAZĂ O TEMĂ DE DISCUȚIE

Platforma profesioniștilor mass-media

Pagina principală Profesionalizare Media

Loghează-te pentru a putea comenta

Jurnalismul narativ – articolele kilometrice, chingile ziarului și eroii offline

Смотри на русском языке

Categorie: Profesionalizare Media

Prima mea știre a fost, de facto, un articol. Era departe de idealul  „7 propoziții cu 3 surse”. Știrea mea avea 5 surse și vreo 20 de propoziții. Da, nu am luat o notă bună. Mă împotmolisem. Apoi, la cursul de jurnalism social, ținut de Alina Radu la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, întrebarea dacă sunt în clasă dintre cei care au ieșit din ramele știrii ca număr de semne, am fost cu mâna ridicată. Mi-am zis că mai am o șansă în jurnalism. 

Ani mai târziu era să descopăr că pasiunea mea pentru a scrie mult și în detalii despre toate amănuntele din viața unui Om se încadrează într-o formă nouă de jurnalism – longreads, storytelling sau, mai românește, jurnalism narativ.

Ce este de fapt jurnalismul narativ? Definiții sunt multe. Manuale, la fel. Cristi Lupșa, fondator Decât o Revistă (DOR) din România, îl definește ca „un gen care introduce metode literare într-un text jurnalistic, fără a compromite integritatea faptelor”. Adică, are personaje și dialoguri; te duce imaginar chiar acolo, în mijlocul acțiunii eroilor, în mijlocul problemei; îți stârnește emoții, dar totuși te lasă pe tine să concluzionezi. Un fel de poveste jurnalistică, un aliaj de literatură și jurnalism, pentru scrierea căreia reporterul sapă „mai adânc” și scoate la iveală lucruri pe care nu ar fi bănuit că s-au întâmplat anume așa, deoarece…

„Mai adâncînseamnă că nu relatezi despre o întâmplare punând rapid întrebări, ci, mai degrabă, stai în bucătăria celui despre care scrii şi încerci să intri în hainele lui”, conchide jurnalista DOR, Oana Sandu, într-un interviu pentru www.gândul.info. „Spionezi” eroii în rutina lor zilnică. Le afli problemele, fricile, speranțele, visele, regretele, ticurile… Ajungi să-i cunoști poate mai bine decât se cunosc ei înșiși. 

„Aids In The Heartland” – feature-ul americancei Jacqui Banaszynski care spune istoria unui cuplu de fermieri gay, bolnavi de SIDA, îl găsești pe internet într-un PDF de doar 64 de pagini. Asta se întâmpla în 1987. Un an mai târziu, jurnalista s-a ales cu premiul Pulitzer la categoria „Feature Writing”. 

Ulterior, tot Banaszynski povestește într-un interviu cum o colegă a venit la ea să se consulte referitor la o idee: o poveste despre un program de sprijin pentru familiile care aveau o persoană dragă cu debut de Alzheimer. I-a sugerat să petreacă luni bune cu familiile alese, pentru că demența le schimbă oamenilor viața în moduri greu de neimaginat. Rezultatul a fost „Losing Betsy”, o serie remarcabilă de Marsha King în The Seattle Times. 

De ce ar fi nevoie de un longread de 64 de pagini sau de ani de zile de „spionaj”? Și aici iarăși am să-l citez pe Cristi Lupșa: „În timp ce jurnalismul se zbate să-şi găsească locul în lumea digitală, nu trebuie să uităm că informaţia minimală şi livrarea ei rapidă nu vor înlocui poveştile bine documentate, bine scrise şi bine produse, care explică, investighează, creează emoţie şi construiesc o comunitate.

O știre despre o studentă din România care, în toamna lui 2012, a decedat subit în timpul unui team-building, nu i-a spus nimic părinților fetei din ce s-a întâmplat cu adevărat în acea noapte. Nici chiar medicii nu i-au spus, nici colegii fiicei, nici poliția. Dar dacă „mergi mai adânc” și vorbești cu 50-60 de persoane care s-au intersectat cu studenta în ultimele ore de viață, dar și persoane care au cunoscut-o în general, atunci oferi multe răspunsuri nu doar părinților fetei, dar arăți și lacunele sistemului medical. E ceea ce a făcut Oana Sandu, totul adunat în „Echilibru”.

Poveștile jurnalistice sunt frumoase, dar necesită mult timp, resurse, curaj, răbdare și spațiu, mai ales în cazul ziarelor și revistelor. Deși această formă de jurnalism prinde contur și în Moldova – o țară cu grave probleme sociale și, respectiv, propice pentru storytelling – suntem abia la început de cale și, respectiv, avem de înfruntat anumite realități autohtone.

Un longread nu încape într-o pagină de ziar. Nici măcar în două. De exemplu, articolul „Internatul Testamentar”, pe care l-am documentat pe parcursul a practic trei luni, ar ocupa cam cinci pagini de ziar în format A3. Și asta așa, cu o machetare seacă – doar text si poze de mărimi medii. Or, daca mai inserăm poze mari și diverse elemente de design – grafice, inserturi, casete, iconițe etc., ocupăm lejer șase pagini. Ce să faci în astfel de cazuri?! 

Din fericire, on-line-ul nu are limită de semne, dar cum să facem ca materialele noastre să ajungă și la cei care de regulă nu fac parte din categoria celor care își permit un computer și internet, inclusiv mulți dintre eroii articolelor de pe www.oamenisikilometri.md?! 

Pe urmă du-te la șef sau redactor și zi-i că tu ai un subiect beton și că te duci sa trăiești cu eroii articolului măcar și câteva săptămâni și că abia după asta o să revii la oficiu. Iar salariul să ți-l ridici ca de obicei. E real?! 

Astea fiind spuse, dragi colegi, aș dori să Vă întreb:

  • În ce condiții și-ar permite redacțiile noastre să adopte un astfel de stil, în special cele print?
  • Ce l-ar motiva pe un jurnalist să pornească într-o astfel de „aventură” kilometrică?
  • Ați fi gata să acordați luni sau chiar ani de zile unui subiect? Dacă da, în ce condiții?
  • Cum să educăm publicul să citească longread-uri?
  • Cum să ajungă longread-urile publicate on-line și la cei „certați” cu internetul?

 

Opriți-vă când aveți timp pe www.decatorevista.ro, www.casajurnalistului.ro, www.teleleu.eu, www.longreads.com, www.dela0.ro.  

 

 

25 Sep 2017, 16:11 #1 0

Înregistrat: Nov 2017

Postări: 1

Redacțiile cred că ar fi deschise să adopte un astfel de stil, dar, cum la noi reporterul trebuie să facă și prima, și a doua, și a treia, nu știu cât de disponibili ar fi reporterii înșiși, decât cei care se dedică anume acestui gen de jurnalism, cum ar fi Oameni și Km.
De altfel, după cum s-a menționat, pentru realizarea unui astfel de reportaj, e nevoie de mult mai mult timp decât 2 ore în teren. Asta înseamnă și resurse financiare, și umane. Chiar dacă redactorul se decide să-i ofere reporterului (să zicem) 3 săptămâni pentru realizarea unui longread, munca în redacție nu poate să stea pe loc, mai ales dacă trebuie să fie dat ziarul la tipar, iar pe internet să fie postate cât mai multe știri pe oră.
Cititorul, în schimb, cred că e tare dornic să citească reportaje despre probleme care-l vizează și pe el, nu doar cât de mult s-au îmbogățit așa-zisele autorități.
Longread-ul, cu siguranță, își are loc în jurnalismul actual. Deci, cât mai mulți kilometri și cât mai multe istorii umane...

25 Sep 2017, 15:40 #2 0

Sunt de acord cu cele mentionate si imi plac mult ideile, atat cele legate de ziar, cat si cele legate de cartulie. Insa, cine e gata sa sparga gheata si de la cine ar trebuie sa vina initiativa - daca e sa ne referim la ideea cu ziarul? Vine redactorul -sef la reporter cu propunerea sau reporterul la redactor-sef cu ideea ca vrea sa toarne un longread?

Înregistrat: Nov 2017

Teme moderate: 1

25 Sep 2017, 11:48 #3 +1

Înregistrat: Nov 2017

Postări: 5

Tot ce-i despre oameni e frumos și merită efortul de a trăi zile și săptămâni în lumea celor despre care scrii. Că avem foarte puțini jurnaliști dispuși pentru acest gen de jurnalism este un fapt, dar până la urmă, fiecare scrie în stilul său :) Deși, redacțiile duc lipsă de reporteri și resurse, cred că orice reporter ar putea ”sacrifica” câteva wk-end-uri pentru a practica și jurnalismul narativ. La final de an, toate poveștile ar putea fi adunate într-o cărțulie, tipărite și distribuite și celor care n-au acces la internet .

25 Sep 2017, 11:14 #4 +1

Înregistrat: Nov 2017

Postări: 2

Eu nu-mi mai amintesc unde am văzut primul text jurnalistic narativ, dar știu că m-am îndrăgostit de genul ăsta de materiale. E adevărat că tre să investești mult timp și multe resurse pentru a le scrie, dar merită, tocmai pentru că aceste materiale reușesc să ilustreze ceea ce nu se vede atunci când se face un material în grabă, așa cum se întâmplă de obicei. Și, apropo, tare fain că a apărut proiectul Oameni și Km pe piața media din R. Moldova. Ultimul text publicat pe pagină l-am citit cu sufletul la gură. E cumva foarte viu, uman.
De acord cu Vadim Șterbate în privința publicării în ziare a acestor texte - s-ar putea merge pe ideea unui serial și cred că s-ar citi, că oamenilor le lipsesc astfel de istorii - istorii despre ei, scrise în detaliu și cu grijă.

23 Aug 2017, 10:25 #5 +2

Înregistrat: Nov 2017

Postări: 1

- Redacțiile print și-ar putea permite să publice astfel de articole, mai ales dacă ar fi împărțite pe episoade. Așa cum se uită lumea la filme seriale, tot așa ar aștepta următorul număr de ziar să afle mai multe despre subiectul care i-a intrigat. Publicat pe câte o pagină, cu fotografii mari și expresive, elemente grafice, etc. O astfel de colaborare poate ar fi utilă cu ziarele locale, membre ale API de exemplu. Cât privește producerea a astfel de articole de redacțiile ziarelor locale este mult prea complicat.
- Cred că avem jurnaliști care ar purcede la astfel de aventuri, iar motivația financiară nu este principala, mai ales pentru cei care sunt încă fără de familie și copii. Ar avea o șansă să-și creeze o familie :-)
- Cred că da, fără careva condiții.
- Publicul trebuie educat să citească. Astfel îi vor fi pe plac și longread-urile.
- Vezi răspunsul la prima întrebare.
P.S. E frumos când textele "kilometrice" sunt despre oameni care chiar merită să fie eroii articolelor jurnalistice.

22 Aug 2017, 12:00 #6 +1

Înregistrat: Nov 2017

Postări: 3

Oameni si kilometri este un proiect necesar pe piata mediatica. Sigur, avem destule institutii de presa in RM, dar care, spre regret, se dubleaza. Se reflecta aceleasi evenimente, in mare parte din Chisinau sau suburbiile capitalei, mai putin insa din teritoriu. Ceea ce gasim pe ,,oameni si kilometri" este ceva inedit. Bineinteles, in spate sta o munca enorma, dar care se merita. Mult succes, Polina Cupcea. Stiu si sunt sigura ca nu o sa te opresti aici, dar o sa cauti sa vii si cu alte schimbari si explemple pentru colegii din presa.

21 Aug 2017, 12:19 #7 +1

Înregistrat: Nov 2017

Postări: 1

Oameni și Kilometri este un proiect nou pentru Republica Moldova care oferă un exemplu frumos referitor la cum ar trebui să fie adevărata muncă a jurnalistului, una care să te apropie foarte mult de personajele despre care scrii, iar acest lucru presupune eforturi titanice și un talent deosebit. Sper să ne uimească și mai departe prin istoriile emoționante și profesionalismul autorilor și să se dezvolte pentru a depăși tot ce s-a realizat până acum în jurnalismul narativ! Baftă, Polina Cupcea!

15 Aug 2017, 06:50 #8 +1

Înregistrat: Nov 2017

Postări: 1

Mie imi place foarte mult proiectul "oameni si kilometri" si produsele sale.
Cred ca, la fel ca in marketing, este bine de inteles, profilul cititorului longread: virsta, gen, formare, interese etc.. Si trebuie de lucrat cu acest public tinta. Oamenii, ca intr-o cascada de omat se string in jurul acelorasi interese, si ei se vor aduna unul pe altul incetisor si sigur. Apoi, e important ca aceste articole sa apara cu o anumita frecventa si periodicitate - sa formezi un fel de "instinct Pavlov" . Si mai cred ca trebuie sa aiba un teaser bun, care sa intrige sa citesti tot. Pentru cei care nu au acces, nu de aceea ca sunt certati, dar din cauza ca economic nu se descurca, sau nu stiu sa foloseasca conputerul (persoane in etate) - trebuie de identificat alte modalitati de a ajunge. Trebuie de gindit si la barierele de limba - si de diversificat produsul pentru citeva limbi. Eu oricum, sunt sigura ca avem o comunitate internautica mare si inca mai ai de descoperit oameni carora le place mixul - literatura - jurnalism, carora le plac istoriile bine documentate si mai ales profund intelese!!! Succese!

Vrei să propui altă temă de discuție?

Propune

Loghează-te pentru a putea comenta