Loghează-te
SUGEREAZĂ O TEMĂ DE DISCUȚIE

Platforma profesioniștilor mass-media

Pagina principală Profesionalizare Media

Loghează-te pentru a putea comenta

Categorie: Profesionalizare Media

Conform definiției, în radio și TV, vox populi este un interviu luat oamenilor din public, de pe stradă, pentru a afla părerea lor despre o anumită problemă, decizie. De obicei persoanele intervievate sunt întâlnite în locuri publice, nu sunt selectate în nici un fel, iar opiniile lor sunt spontane și desigur subiective. Aici intervine jurnalistul, care, la realizarea materialului, trebuie să țină cont de echidistanță, pluralism și obiectivitate. 

„Selectarea răspunsurilor este o operațiune delicată și importantă, ce poate influența sensul general al materialului. Ca atare ea trebuie făcută echilibrat, fără partizanat, redând diversitatea opiniilor și a argumentelor întâlnite”, scrie Ioan Laza, lector la Universitatea din Oradea.

Ce se întâmplă în realitate? Când vrem să aflăm părerea oamenilor despre un anumit subiect, de exemplu, „pomul de Crăciun din Centrul capitalei”, ar fi bine să ținem cont de faptul că sunt și oameni cărora nu le place pomul, dar sunt și dintre cei cărora le place, iar jurnalistul trebuie să intervieveze ambele „tabere”. În caz contrar, transmitem o opinie unilaterală și… nu mai putem vorbi despre pluralism, care este, până la urmă, una dintre principalele rațiuni ale vox-ului. De asemenea, trebuie să avem, în mod egal, femei și bărbați, tineri și vârstnici și, de dorit, și vorbitori de limba rusă. Din propria experiență știu că intervievarea oamenilor în stradă este un exercițiu destul de dificil, deoarece nu toată lumea pe care o întâlnești acceptă să vorbească: nu vrea, nu știe ce să spună, iar jurnalistului îi trebuie răbdare și insistență ca să adune vox-uri diverse.

Intrebare și răspuns…

Ar mai fi un aspect. Omul care nu știe ce și cum să spună este ușor de manipulat, astfel încât să spună ceea ce vrea să audă (sau de ce are nevoie) jurnalistul. Din dorința de a obține materialul dorit, unii reporteri au pregătite nu doar întrebările, ci și răspunsurile, iar interlocutorii doar aprobă informația care li se sugerează. Astfel, avem răspunsuri de genul:

“Da, așa este(..)”

“Sunt de acord că trebuie să fie (..)”

“Într-adevăr este (…)”

Inventarea aliatului - poporul 

În ultimul timp observ în unele media vox-uri realizate după o tehnică pe care am descris-o în lucrarea mea de licență, cu ceva ani în urmă, și pe care, sincer, la acea vreme, nu credeam că o voi regăsi în spațiul mediatic al nostru. Vorbesc despre „inventarea aliatului - poporul”, prin care poți să demarezi orice fel de acțiuni motivând că aceasta este voința poporului sau că poporul încurajează așa ceva. Poporul vrea, chiar dacă „poporul” înseamnă o mână de oameni. Astfel, de multe ori, urmărim vox-uri „de serviciu” care, așa cum ne sunt servite, arată ca gândite special ca să accentueze necesitatea unei acțiuni sau idei și nu ca să ne prezinte un pluralism de opinii. 

Acum, vă invit la o discuție despre 

cum realizați Dvs., în redacțiile în care lucrați, sondajul stradal? 

Cum selectați vocile? 

Știați că există reguli de selectare?

S-a întâmplat să vă iasă la final un vox-populi unilateral din cauză că oamenii întâlniți în stradă nu au fost prea vorbăreți? 

 

 

26 Dec 2016, 15:25 #1 0

Cine daca nu tu, Sorina Obreja, stii ca voxurile sunt cele care dau culoare stirii. Vedem asta in reportajele tale. In televiziune emotiile sunt esentiale. Uneori o lacrima sau un zambet poate spune mai mult decat o mie de cuvinte, mai greu este in presa si la radio. Acolo trebuie sa gasesti oameni care sa vrea si sa poata sa vorbeasca.


Înregistrat: Jan 2017

Teme moderate: 3

26 Dec 2016, 15:22 #2 0


E riscant, Simion Ciochina, atunci cand vox-urile sunt unilaterale. Poate exista persoane care cred altceva despre o problema sau un lucru. Este adevarat ca poate sunt putine si nu dam noi peste ele. In acest caz poate e important sa specificam ca oamenii intervievati in strada ne-au spus doar de bine si ca nu am gasit dintre cei care nu sunt de acord. Daca nu am gasit noi aceasta parere, nu inseamna ca nu exista. Eu de exemplu am avut o situatie: de ziua de nastere a primarului capitalei am mers sa iau vox-uri in strada si toti oamenii pe care ii intalneam aveau doar cuvinte de lauda. Stiind ca exista si dintre cei care nu apreciaza activitatea edilului am inceput sa caut, ca sa fie un echilibru si sa nu fiu acuzata ca am favorizat primarul. Cam greu, dar am gasit. Asa a fost acea zi deoarece alte dati gaseam oameni care il vorbeau doar de rau si trebuia sa gasesc dintre cei care spun de bine.

Înregistrat: Jan 2017

Teme moderate: 3

22 Dec 2016, 16:02 #3 0

Dorina Gherganov eu cred ca vorbitorii de limba rusa sunt mai dispusi sa vorbeasca anume din cauza ca nu au probleme de exprimare. Moldovenilor le este frica poate ca nu vor putea sa-si exprime gandurile fara sa foleseasca rusisme. De acord ca exista si oameni indiferenti, carora nu le pasa. La acest capitol rusii sunt mai implicati. E greu, asa cum am scris si in articol. Personal imi lua cateva ore ca sa reusesc sa obtin macar 5 vox-uri reusite in strada.

Înregistrat: Jan 2017

Teme moderate: 3

21 Dec 2016, 15:16 #4 0

Înregistrat: Jan 2017

Postări: 4

Dacă e să analizez mai bine, atunci pot spune că pentru mine vox-urile sunt foarte grele. O problemă este că oamenii de la noi sunt destul de inhibați și se tem de orice microfon, cameră și fotoaparat. Un alt motiv, este faptul că, cu părere de rău, nu toți își pot exprima gândurile (aceasta se referă și la unii politicieni, experți). Astfel, dacă merg să iau 2-3 păreri, atunci trebuie minimum să mă apropii de 10, deoarece 3 mă vor refuza, iar încă trei vor răspunde cu „Da” sau „Nu” sau „Nu știu”. Și mai greu îmi este când mergi în Transnistria. Acolo oamenii (chiar dacă nu le dai întrebări provocatoare) se tem să răspundă sau îți spun una la microfon, iar când închizi reportofonul îți spun cu totul alta (ceea ce de fapt vrei să auzi).

Eu nu selectez niciodată vocile. Pentru mine este important ceea ce spune omul, ce simte el, cum reacționează, ce gândește etc. Sinceritatea lui – aceasta apreciez cel mai mult. De asemenea, îmi place mult să discut cu oamenii, chiar și după ce închid microfonul. Deseori, când realizez vox-uri dau de istorii interesante, care ulterior îmi devin și subiecte pentru reportaje. Telefonul meu e plin de nume „Volodea Durlești”, „Lidia brutar” sau „Valera tractor”. Ei sunt oamenii pe care i-am realizând reportaje și care sunt niște oameni senini, frumoși și deschiși la suflet.

Știați că există reguli de selectare? Da, am citit în manuale. Dar nu le respect. Mai mult ca atât, am observat că nici reporterii străini cu care am lucrat le ignoră. Atunci când am făcut practica la un ziar în Berlin, mergeam în fiecare zi cu jurnaliști din redacție la evenimente, iar după aceea luam vox-uri pe stradă. Niciodată nu am auzit colegii să zică că trebuie să selectez vocile sau pe acesta îl dăm și pe altul nu.

Nu mă tem de vox-uri unilaterale. Dacă e un lucru bun și oamenilor le place, atunci asta și dau. Și viceversa – dacă e un lucru rău și nu am nici o voce pozitivă, dau tot așa cum este. Doar nu am să înscenez ceva ce nu există? Altceva, e faptul când oamenii nu sunt vorbăreți. Atunci caut și caut și caut… până ce găsesc să-mi vorbească.

În final vreau să mă destăinui. Au fost momente când pentru a realiza unele vox-uri am rugat unii prieteni să îmi vorbească la microfon. Nu îmi este rușine să o spun. Aveam nevoie de voci, iar ei au acceptat repede și, fără a regiza, mi-au vorbit la

20 Dec 2016, 19:44 #5 0

Ai dreptate Iurie, trebuie sa tinem cont si de detaliile tehnice, mai ales cand este vorba de televiziune. Nu toata lumea poate sa vorbeasca frumos, bine si cursiv. Deseori oamenii se blocheaza in fata camerei si atunci esti nevoit sa scoti balbele si ai nevoie de cadre de legatura ca sa acoperi bucata taiata. Important este ca vox-ul sa nu fie ciopartit sau scos din context, astfel incat omul care a oferit un interviu pe strada sa raman uimit si surprins neplacut ca la televizor a aparut altceva decat el a spus sau in alt context, asa cum s-a intamplat de exemplu cu cei trei sirieni in campania electorala pentru prezidentiale. De asemenea este corect ca atunci cand cerem opinia oamenilor despre un anumit subiect sa pastram echilibru astfel incat sa fie oameni care aproba, dar si care dezaproba. De exemplu cum apreciem activitatea presedintelui? Nu putem sa luam oameni care vorbesc doar de rau, deoarece cu siguranat sunt si dintre cei care apreciaza munca acestuia.

Înregistrat: Jan 2017

Teme moderate: 3

20 Dec 2016, 16:20 #6 0

Înregistrat: Jan 2017

Postări: 1

Din cele învățate la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, dar și citite prin alte surse, percepția mea despre un vox arată în felul următor: Trebuie să intervievezi un număr mai mare de oameni decât cei pe care ți-l propui să apară în reportaj. De exemplu, eu aș merge pe varianta unui vox de 5-6 persoane, însă voi fi nevoit să intervievez vreo 10 persoane, pentru ca ulterior să aleg opiniile cele reușite. Într-un vox nu sunt de neglijat detaliile tehnice până la cele de conținut. Să nu uităm că omul trebuie filmat o dată din stnga, o dată din dreapta, ca ulterior la montare să arate la fel încadratura, adică stânga - dreapta. De aceea aș lua mai mulți oameni, ca apoi, în caz de unul a ieșit nu chiar așa cum trebuie să am cu cine-l înlocui. De asemenea, trebuie să fim atenți cum selectăm persoanele. Nu putem avea doar femei, doar bărbați, sau doar persoane de aceeași vârstă aproximativă. Pentru a oferi obiectivitate faptului cum percepe populația o anumită problemă, vom folosi în vox oameni de diferite vârste și gen, iar numărul de femei și bărbați probabil ideal ar fi să fie egal, să zicem 2 bărbați și două femei (vârste diferite) Întrebarea trebuie să fie deschisă, iar tuturor participanților trebuie să le fie pusă exact aceeași întrebare, fiindcă atunci când întrebarea sună un pic altfel pentru om personaj sau altul, se obervă că răspunsurile par aberante vizavi de problema abordată. Ca să nu manipulăm opinia publică cu un vox unde toți oamenii spre exemplu spun că se opun alegerii președintelui de întreg poporul, trebuie să avem opinii diverse, vreo doi care spus ca sunt pentru, vreo doi contra, unul spune ca este infiderent. Aș începe voxul cu cel mai de succes răspuns oferit, unde poate omul a spus vreo perlă sau se vede mai multă emoție. Un ultim moment pe care l-aș menționa ar fi timpul, nu trebuie în voxul deja montat unei singure persoane să-i fie oferit prea mult timp sau prea puțin, cred că 7-10 secunde fiecăruia ar fi optim. Demult nu am făcut voxuri sper că nu mi-a scăpat nimic :)

20 Dec 2016, 15:52 #7 0

Înregistrat: Jan 2017

Postări: 1

Pentru mine Vox-ul este o activitate jurnalistică pe cât de simplă, pe atât de neplăcut de realizat.
Simplă este pentru că nu ai de bătut la uşile unor instituţii ca să obţii un răspuns, nu dai telefoane şi nu ai de ascultat declaraţiile rigide ale funcţionarilor. Oamenii răspund altfel, spontan, autentic şi fără interpretări.
Totuşi dificultatea constă în faptul că, deşi în stradă ai o mare de potenţiali respondenţi, nu este uşor să găseşti pe cineva care să fie dispus să apară în faţa camerei şi să se dea cu părerea vizavi de un subiect. Motivele sunt diferite – nu cunosc subiectul, se exprimă greu sau au frică de microfon.
Spre deosebire de funcţionari, pe oamenii din stradă nu poţi să îi obligi să-ţi răspundă la întrebări.
Deaceea eu îmi folosesc mai mult intuiţia şi răbdarea atunci când iau voxuri. Nu plec până nu am cele două păreri opuse, preferabil cât mai colorate şi mai argumentate. Mai există o a treia categărie de respondenţi pe care o folosesc în ştire – cei indiferenţi. Pentru că sunt mulţi. Fie că este vorba de cetăţenii care se află mai mult în afara ţării şi nu mai sunt interesaţi de ceea ce se face în republică, fie sunt cetăţenii dezamăgiţi care consideră că părerea loc nu are nicio importanţă.
Un alt lucru de care mă ciocnesc în stradă este faptul că vorbitorii de limbă rusă sunt mai dispuşi să raspundă, se exprimă mai uşor şi îşi argumentează mai bine părerea. Dar cu insistenţă şi efort găsesc şi moldoveni vorbăreţi 
Nu manipulez cu părerile oamenilor în subiectele mele! În primul rând pentru că nu este corect deontologic, dar şi pentru că răspunsurile oamenilor pot fi mult mai autentice, sincere şi neaşteptate decât ceea ce îţi programezi să auzi.

20 Dec 2016, 14:49 #8 0

Înregistrat: Jan 2017

Postări: 1

Voxurile sunt cele care dau culoare stirii, mai ales daca sunt... “colorate”. In strada nu cauti niciodata opinia expertului cu fraze bine aranjate si gandite. Mie imi place sa folosesc in stire, intai de toate, voxurile care exprima o emotie – fie ca este vorba de bucurie, furie sau revolta, raspunsurile cu interjectii. Prima mea regula de selectare e simpla – cand ajung in redactie – aranjez pe foaie mai intai voxurile care mi-au ramas in minte. Asta inseamna ca si telespectatorii le vor memoriza. Dupa asta caut si parerea opusa – ea trebuie sa existe, chiar daca marea majoritate a intervievatilor considera altceva. La noi in redactie exista un nume care mi se asociaza intotdeauna cu sintagma “vox spectaculos” - Oxana Gorun – nu stiu ce tehnici secrete aplica ea, dar are intotdeauna stirile colorate cu voxuri pe care le savurezi – fie ca razi cu pofta, fie ca te revolti incat ai arunca cu ceva in televizor.

Vrei să propui altă temă de discuție?

Propune

Loghează-te pentru a putea comenta