Loghează-te
SUGEREAZĂ O TEMĂ DE DISCUȚIE

Platforma profesioniștilor mass-media

Pagina principală Management Media

Loghează-te pentru a putea comenta

Metodele de presiune asupra fondatorilor de organizații media

Смотри на русском языке

Categorie: Management Media

Vi s-a întâmplat vreo dată ca șeful să vă roage să vă abțineți de la documentarea unei teme sau să ștergeți anumite părți din text? Sau să primiți un apel telefonic de la un funcționar cu ”recomandarea” insistentă de a vă abține de la publicarea unui articol? Sau un polițist să vă îngrădească accesul la obiect în timpul filmărilor? Ori un amic să vă spună că lucrurile despre care ați relatat îl pun într-o lumină negativă? 

Astfel de cazuri au loc în fiecare zi și probabil că sunt parte a rutinei jurnalistice. Activitatea respectivă presupune o serie de riscuri și presiunea la care sunt supuși jurnaliștii influențează modul cum sunt tratate subiectele. Cum reacționează, însă, fondatorii (proprietarii) de organizații media, cei care decid în final ce produs este livrat consumatorilor de informații și care se fac responsabili de consecințe? Ce tip de presiune este cel mai dificil pentru ei? 

Unul dintre cei mai răspândiți factori de presiune asupra fondatorilor de organizații media este cel politico-administrativ. Pe parcursul celor peste patru ani de existență, Mold-Street a primit apeluri cu solicitări amicale, avertizări și chiar amenințări. Unii funcționari au cerut să fie șters un articol de pe site sau să fie reformulate unele concluzii, alții au negat veridicitatea informațiilor (preluate din surse oficiale), și cineva, se pare, ne amenințase cu un proces de judecată. Cel mai mare conflict l-am avut cu o persoană cu funcție de conducere în Comisia Națională a Pieței Financiare, care a fost aplanat după ce am fost de acord să coborâm nivelul de dramatism în concluzia unei analize economice. Am avut totuși o parte din vină pentru acea situație, deoarece – deși am citat poziția oficială a CNPF – nu am solicitat opiniile reprezentanților autorității respective vis-a-vis de chestiunile reflectate în articol. 

În general, Mold-Street depune eforturi pentru a produce materiale echilibrate și bine argumentate, pentru a nu trezi suspiciuni de părtinire și a nu oferi motive de conflict. 

Au existat și atacuri verbale, în fond din partea unor afaceriști nemulțumiți de faptul că ne-am ”băgat nasul unde nu ne fierbe oala” și, chiar dacă le-am oferit cuvântul pentru replică, puțini au profitat de dreptul de a-și expune poziția sau o versiune proprie a lucrurilor. Unii ne-au acuzat de partizanat în favoarea concurenților de business și chiar au solicitat numele autorului pentru a-i cere explicații. De fapt, autorii noștri niciodată nu au refuzat să se întâlnească cu cei despre care au scris, însă aceștia acceptau foarte rar să vorbească „pentru microfon” sau pur și simplu să se întâlnească. De cele mai multe ori, s-au referit la programul încărcat și au amânat la nesfârșit interviul. 

Nu știu dacă pe colegii mei, membrii familiilor i-au rugat vreo dată să nu se ocupe de vreun subiect sau să cenzureze textele, n-am discutat cu ei despre asta și nu am de unde să cunosc cum influențează familia asupra activității instituției noastre. Presupun că o soție îngrijorată sau un părinte înțelept pot găsi o cale – și trebuie – să fie ascultați și astfel au o anumită influență asupra deciziilor luate. O astfel de presiune însă există și o bifez ca menționată. 

Nimeni dintre colegii mei nu a primit vreodată amenințări de răfuială fizică în legătură cu activitatea prestată la Mold-Street. Astfel de cazuri se întâmplă totuși în Republica Moldova, fiind documentate în special de către redacțiile organizațiilor cu profil de investigații. 

Factorul care ne afectează într-o măsură mare este cel economico-financiar. Acest gen de presiune reprezintă o amenințare reală pentru existența noastră. Este adevărat că proiectele plătite din granturi constituie partea leului în structura bugetului, dar, pe de altă parte, suntem o întreprindere de tip SRL, care este, prin definiție legală, orientată spre obținerea profitului.

Pentru noi nu a fost o dilemă când am decis care obiectiv este primar: câștigul sau obiectivitatea. A fost însă mai dificil de convins unii advertiseri că regulamentul nostru intern este un fel de constituție și ”a nu mai scrie lucruri rele” despre ei înseamnă să schimbăm profilul organizației și scopurile pentru care ea a fost creată. Am avut două cazuri când ofertanții de publicitate au fost pe punctul de a renunța la serviciile noastre, însă mai departe de un schimb de mesaje cu explicații nu s-a mers. Așa și colaborăm în continuare: ei - cu speranța că îi vom trece cu vederea când vor nimeni într-o daravelă, noi – cu speranța că nu vom avea motive să relatăm despre ei în ipostaze negative. 

Au existat și încercări din partea unor afaceriști să ofere cadouri sau favoruri, în schimbul radierii de pe site a materialelor despre traficul cu țigări prin colete poștale și despre proprietarii băncilor. Deși unele instituții publice au fost vizate în acele articole, nu ne-am ciocnit cu vreun gen de presiune din partea reprezentanților statului. 

În țările cu democrație avansată proprietarii (acționarii) nu se implică în politica editorială a redacției. De regulă, este angajat un redactor-șef, cu care consiliul de administrare încheie un contract muncă, și acesta lucrează conform obligațiunilor contractuale, fără ca cineva să-i sufle în ceafă. Marketingul este asigurat de un departament distinct, care nu se intersectează cu treburile redacției și ale jurnaliștilor. 

Am avut ocazia să întreb despre acest subiect câteva redacții occidentale. În anul 2005 am participat la un curs de instruire a jurnaliștilor în Germania și una dintre etapele acestui training a fost o vizită de studiu la Hamburg, pentru discuții și schimb de experiență cu reporterii, editorii și managerii instituțiilor print, online și audiovizuale germane. Imaginați-vă un cartier cât centrul Chișinăului, vreo 20-30 de hectare, cu edificii moderne de 5-20 de etaje, care aparțin jurnaliștilor. Mai corect, unii jurnaliști dețin cote-părți în companiile media care au cumpărat, utilat și amenajat clădirile respective pentru necesitățile redacțiilor. Aceștia sunt co-proprietari, asociați ai oamenilor de afaceri în trusturile media. Investitorii care controlează aceste companii au oferit gratuit sau au vândut acțiuni/cote-părți jurnaliștilor cu reputație și experiență, făcându-i de facto parteneri de afaceri, jurnaliștii devenind astfel și antreprenori. 

Acest gest are la bază două motive. Unul dintre ele este necesitatea de a încuraja profesioniștii să lucreze creativ și onest, să nu plece la alți angajatori, primind în schimb beneficii financiare suplimentare din munca prestată. Un alt motiv este împărțirea controlului în domeniul administrării cu cei care de fapt creează produsele mediatice, astfel încât deciziile să fie echilibrate, iar oamenii de afaceri care au investit în companie să nu poată influența politica editorială sau exercita presiuni asupra jurnaliștilor. 

Întrebat care gen de constrângere este cel mai nedorit pentru presa germană, un editor al versiunii online a săptămânalului Die Zeit a răspuns: ”În Germania consumatorii de informații reprezintă o forță. Nici un fel de presiune nu se compară cu pierderea cititorului.” 

Dacă mai pui și faptul că industria media din landul Hamburg are între 70 și 110 mii de angajați, devine evident că, în condițiile respective, mass-media nemțească beneficiază de o putere economică palpabilă și o influență publică enormă. 

În Republica Moldova piața media este foarte mică, subdezvoltată și dominată de grupuri oligarhice. Redacțiile mici, care supraviețuiesc din granturi, au o capacitate redusă de a face față constrângerilor externe. Vreau să vă întreb, în urma celor expuse mai sus, 

  • La ce gen de presiuni este supusă organizația pe care o reprezentați și cum le-ați soluționat? 
  • Ce trebuie să facă fondatorul unei organizații media pentru a evita constrângerile sau a le administra eficient în viitor?
  • Este vreo relație între presiunile din exterior și structura de proprietate a unei organizații media? 

22 Jan 2018, 13:32 #1 0

Înregistrat: Feb 2018

Postări: 1

I think the correct way for a newspaper to survive in the long run is to report honest and accurate news. Such a newspaper can get subscribers because it will have a good reputation. If a newspaper is reporting fake news in exchange for bribes, then it will get money only in the short run. It will get a bad reputation and lose subscribers.

18 Jan 2018, 13:50 #2 0

Înregistrat: Feb 2018

Postări: 3

Proprietarii săptămânalului regional CUVÂNTUL sunt 4 jurnalişti care si fac ziarul (la moment unul s-a pensionat), plus SRL Tipografia Rezina cu 10% din acţiuni. Noi am fondat ziarul şi noi îl facem, deja 22 de ani. Adică suntem şi proprietari, şi angajaţi. Cheltuielile le acoperim cu venituri de la vânzarea ziarului prin avonare, servicii de publicitate şi editoriale. Astfel ne asigurăm existenţa, inclusiv un salariu cât de cât decent. Dividente n-am avut niciodată, profitul tot timpul a mers la dezvoltare. Procese de judecată - multe. Am fost chemaţi în judecată de avocaţi, preoţi, oaamenii regimurior. Pe toate le-am câştigat. De fapt după această schemă funcţionează majoritatea ziarelor membre ale API. Acest tip de presă ar avea toate şansele să se dezvolte spre binele societăţii dacă: autorităţie de toate nivelurile ar fi lipsite efectiv de dreptul de a edita publicaţii de informare şi opinie care în subordinea lor se transformă în instrumente de manipulare a opiniei publice, sunt utilizate în interese personale şi de grup ale celor de la guvernare; statul ar fi cointeresat în informarea corectă, obiectivă a populatiei, asigurarea unei transaprenţe efective a activităţii tuturor ramurilor Puterii; pe piaţa media ar exista o concurenţă loială, sănătoasă bazată pe profesionalism şi calitate; breasla jurnaliştilor ar fi mai solidaară şi ar promova mai insistent interesele sale bazate exclusiv pe Codul deontologic. Iluzii? Posibil. Dar soluţionarea acestor probleme depinde în primul rând de breasla noastră şi în al doilea rând de faptul cum noi ne facen datoria faţă de societate. Pentru a ajunge în rangul de Puterea a patra, trebuie să ne debarasăm de sindromul de slugă la stăpân şi pupcurism. Atât timp cât o mare parte din jurnăşiti se complac în acest rol n-avem de ce ne plânge că avem probleme. După adoptarea Legii privind deetatizarea publicaţiilor periodice (septembrie 2010), de care toţi au uitat, în R.M au apărut sau continuă să facă slujbă la autorităţi o mulţime de ziare, posturi TV, portaluri, unde-s angajaţi sute de persoane care se dau drept jurnalişti, unii chiar afirmă că au semnat Codul de etică. Şi asta deşi la 2010 deja exista o experienţă naţională în ce priveşte mass-media independentă, neangajată faţă de autorităţi şi politic, iar legea nominalizată de fapt lipseşte autorităţile statului de dreptul de a av

18 Jan 2018, 12:21 #3 0

Înregistrat: Feb 2018

Postări: 2

Implicarea jurnaliștilor în management și chiar în acționariat este o practică „ideală” și probabil greu de realizat în condițiile noastre, când există multe redacții, dar care au venituri mici sau asigurate doar de un finanțator, și prea puțini angajați - un fel de „eu scriu și tot eu citesc”. Mold-Street chiar este o excepție pe piața noastră media, fiind înființat de jurnaliștii care lucrează acolo, cam după modelul de la Hamburg. Asta vă face să aveți grijă ce scrieți și cum, pentru că țineți la reputația voastră, felicitări.
Cred că există mai multe legături între structura de proprietate și posibilitatea unor influențe din exterior. De exemplu, dacă proprietarul e un om puternic, în diversele sensuri ale cuvântului, „victimele” articolelor se vor gândi de două ori dacă să facă presiuni asupra jurnaliștilor sau să o interpreteze ca un anumit semnal de la proprietarul media.
În rest, am mai observat la oameni diverse feluri de autocenzură. De exemplu, a aborda doar subiecte care nu deranjează, deși fac audiență, e tot un fel de a dezinforma, rămânând pe linia de plutire economic. Eu, personal, nu m-am confruntat cu cazuri serioase de presiune, pe care să le pot mărturisi. Dar, tot ce ai scris există…
Până la urmă, e un echilibru fragil între a face audiență, cu tot ce presupune aceasta – conținut de calitate, marketing, deontologie, etc - și a monetiza audiența.




28 Dec 2017, 13:21 #4 +1

Înregistrat: Feb 2018

Postări: 6

Presiunile economico-financiare sunt cele mai eficiente si cele mai frecvente. Se opereaza cu ele foarte delicat. Ai spus si tu, Aurel Stratan , functionarii din anumite institutii publice vizate de materialele voastre nu v-au contactat, in schimb v-au contact diversi agenti economici care la sigur au legaturi cu reprezentantii acestor autoritati. Nu exclud ca au urmat chiar si rezilieri de contracte de publicitate cu anumiti agenti economici etc. Cel mai grav este cand mediul de afaceri manifesta exces de zel si refuza sa plaseze publicitate pe portalul x, in ziarul y sau la TV z, doar pentru ca acestia indraznesc sa critice guvernarea sau diverse institutii publice. In astfel de situatii chiar nu poti schimba nimic, desigur daca iti doresti sa au o politica editoriala corecta. Aici doar respectul din partea cititorilor si loialitatea lor poate sa incurajeze mass-media sa activeze in continuare!

26 Dec 2017, 12:57 #5 +1

Înregistrat: Feb 2018

Postări: 11

Interesant subiect! Întotdeauna vor exista presiuni asupra presei. Acest lucru este inevitabil. Oricând si oriunde. Ceea ce este important este cât de rezistenta este presa in fata acestei presiuni si care sunt mecanismele de protectie a libertatii cuvântului. Dar nu trebuie sa uitam nici de cealalta latura a medaliei: cât de protejat este cetateanul (oricare ar fi el) in fata unui atac nefondat sau chiar calomniei... E un set intreg sistemic care ar trebui sa functioneze: independenta presei, inclusiv financiara, profesionalismul si deontologia meseriei de jurnalist, o justitie eficienta care ar putea fi un recurs atât pentru jurnalisti împotriva atacurilor, cât si pentru cetateni impotriva presei... Personal, nu am probleme de acest gen, dar eu nu sunt jurnalist, ci editorialist, comentator. Sunt meserii diferite. Jurnalistul este responsabil pentru veracitatea celor enuntate. Eu, atunci când comentez stirile, nu pot sa raspund pentru exactitatea faptelor relatate intr-o stire. Dar mi s-a întâmplat sa primesc mesaje personale pline de ura si injurii din partea unora pe care îi pomeneam in texte. Dar acesta ramâne unicul mijloc de presiune posibil. Si el nu ma afecteaza deloc. Stiu ca sunt un privilegiat din acest punct de vedere: eu nu sunt nici platit pentru textele mele, nici salariat. Si nici nu locuiesc in Republica Moldova. Demult am ales sa limitez la maximum orice relatie "umana" cu oamenii "puterii". Suntem o tara mica in care toti se cunosc cu toti si acest aspect nu este deloc neglijabil. Cum sa critici o persoana cu care ai "baut bere" la o terasa? "Nu-i frumos", nu-i asa? Este si asta o forma de presiune... În principiu ar exista doua reguli de aur de respectat: sa nu depinzi financiar de nimeni si sa nu minti. O nimica toata...

Vrei să propui altă temă de discuție?

Propune

Loghează-te pentru a putea comenta